Prima pagină » Știri externe » Printr-o decizie de „urgență excepțională”, Curtea Constituțională a Spaniei suspendă ședința în care parlamentul Cataloniei ar putea declara independența

Printr-o decizie de „urgență excepțională”, Curtea Constituțională a Spaniei suspendă ședința în care parlamentul Cataloniei ar putea declara independența

Printr-o decizie de „urgență excepțională
Curtea Constituțională din Spania a suspendat joi întrunirea Parlamentului Cataloniei care ar urma să aibă loc luni, 9 octombrie, și în cadrul căreia ar putea fi recunoscut rezultatul referendumului prin care catalanii și-au votat independența. Decizia a fost motivată printr-o „urgență excepțională", iar judecătorii constituționali susțin că reunirea plenului ar produce Spaniei „un prejudiciu foarte greu sau chiar imposibil de reparat".

Liderul Cataloniei, Carles Puigdemont, și-a exprimat voința de a apărea lunea viitoare în fața plenului Parlamentului pentru a valida rezultatele și efectele consultării de pe 1 octombrie, cu Declarația de Independență a regiunii pe masă. Convocarea legislativului reunit a fost solicitată miercuri de mai multe grupuri parlamentare, iar secretatul general, socialistul Xavier Muro, a intervenit, avertizând că acel punct de pe ordinea de zi încalcă rezoluțiile Curții Constituționale prin care au fost suspendate legile Referendumului. 

Decizia forului constituțional de a suspenda ședința de plen care ar fi trebuit să aibă loc luni a fost luată și pe motivul „repercusiunilor economice și sociale” pe care le-ar putea avea o asemenea decizie, astfel că orice fel de document sau rezoluție adoptate în ședința Legislativului catalan are statut de act „complet nul, fără valoare proprie și fără niciun efect”, mai transmite El Pais. Curtea a notificat în scris și conducerea Parlamentului catalan, inclusiv pe președinta Carme Forcadell, că au datoria de a „împiedica sau bloca orice fel de inițitivă care ar presupune ignorarea deciziei” luate joi, avertizându-i chiar despre „eventualele responsabilități, inclusiv penale” care ar putea apărea în caz contrar.  

Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, i-a cerut liderului catalan, Carles Puigdemont, să reintre în legalitate și să renunțe „cât mai curând posibil” la proiectul său de declarare unilaterală a independenței. Rajoy a precizat aceasta este cea mai bună soluție.

„Dacă există vreo soluție? Da, și cea mai bună este reintrarea în legalitate și afirmarea cât mai curând posibil a faptului că nu va exista nicio declarație unilaterală de independență, deoarece prin acest lucru se vor preveni rele mult mai mari”, a spus Rajoy, într-un interviu pentru Agenția Efe. 

Miercuri, șeful executivului Cataloniei, Carles Puigdemont, a reiterat că va pune în aplicare rezultatul referendumului privind independența față de Spania , relatează site-ul agenției Reuters.

În debutul unui discurs televizat, Puigdemont l-a acuzat pe Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, că a adoptat poziția guvernului central de la Madrid, ignorând voința catalanilor.

„Regele Spaniei a ignorat faptul că populația catalană a fost victima brutalității din partea poliției. A avut oportunitatea de a se adresa tuturor cetățenilor și așa ar fi trebuit să fie, conform Constituției. Declarațiile regelui au dezamăgit mulți catalani, m-aș fi așteptat la un alt ton și la alt mesaj. Regele a preluat discursul și politicile guvernului lui Mariano Rajoy, unul catastrofal față de Catalonia”, a spus Carles Puigdemont.

Liderul guvernului regional nu a precizat dacă independența față de Spania va fi declarată luni, dar a reiterat că va pune în aplicare rezultatul referendumului.

„Duminica trecută, am reușit să organizăm un referendum într-un ocean de dificultăți și în fața unei represiuni fără precedent; ieri am dat un exemplu prin continuarea grevei generale, iar în zilele următoare vom reveni pentru a arăta cea mai bună față a țării noastre, atunci când instituțiile catalane trebuie să aplice rezultatul referendumului”, a mai spus Puigdemont.

Carles Puigdemont a insistat asupra necesității de a recurge la mediere externă pentru a rezolva criza catalană, întrucât guvernul spaniol nu a acceptat dialogul.

„Acest moment solicită mediere. Am primit mai multe oferte în ultimele ore și vom primi și altele. Toți știu că eu sunt pregătit să încep un proces de mediere. O voi repeta de câte ori este necesar: dialogul și acordul fac parte din cultura politică a poporului nostru. Cu toate acestea, statul nu a dat niciun răspuns pozitiv acestor oferte”, a precizat Puigdemont.

Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, a condamnat, marți seară, acțiunile Guvernului din Catalonia în sensul „distrugerii unității” națiunii, lansând un apel la solidaritate națională, relatează cotidianul El Pais.

„Guvernul Cataloniei s-a abătut de la normele statului de drept și democrației, încercând să distrugă unitatea Spaniei”, a declarat regele Felipe în primul discurs după desfășurarea referendumului proindependență.

„Autoritățile catalane au încălcat sistematic reglementările, demonstrând o inadmisibilă lipsă de loialitate față de statul spaniol, cel care asigură armonia și coexistența pașnică, inclusiv a locuitorilor Cataloniei”, a adăugat regele Spaniei. „Autoritățile regionale au perturbat armonia societății catalane. Autoritățile catalane au vulnerabilizat Constituția Spaniei și propriul statut” autonom, a subliniat regele Felipe.

„Dar vreau să le spun catalanilor preocupați de comportamentul autorităților regionale că nu sunt singuri, beneficiază de întreaga solidaritate a spaniolilor”, a încheiat regele Spaniei. 

„Guvernul spaniol nu va negocia o ilegalitate, nu va accepta niciun șantaj”

Guvernul spaniol a susținut joi că nu se va lăsa „șantajat”, precizând că Puigdemont trebuie să respecte legea înainte ca negocierile să aibă loc, se arată într-un comunicat al Guvernului spaniol.

„Guvernul Spaniei respinge categoric criticile aduse la adresa Regelui Felipe al VI-lea. Aceste critici arată că domnul Puigdemont nu numai că este în afara legii, dar și-a pierdut și simțul realității. El a pierdut oportunitatea de a readuce Catalonia pe calea coexistenței și a legii. El a continuat să proiecteze radicalismul și izolarea”, precizează Guvernul spaniol.

„Guvernul nu va negocia o ilegalitate, nu va accepta niciun șantaj”, se mai arată în comunicatul Guvernului central.

Duminică, 1 octombrie, Guvernul Cataloniei a organizat un referendum pe tema apartenenței regiunii autonome la Spania. 90% dintre catalani s-au pronunțat în favoarea independenței, după numărarea a peste 2,2 milioane de voturi.

Guvernul de la Madrid și Uniunea Europeană nu recunosc plebiscitul, iar violențele produse la referendum s-au soldat cu aproximativ 900 de răniți.

Moscovici: Catalonia devenită independentă „nu ar fi stat membru al Uniunii Europene”

Regiunea Catalonia devenită independentă „nu ar fi stat membru al Uniunii Europene”, afirmă Pierre Moscovici, comisarul european pentru Afaceri Economice și Financiare.

„O Catalonie independentă nu ar fi membră a Uniunii Europene. În Uniunea Europeană este stat membru Spania”, a declarat Pierre Moscovici joi seară.

Criza dintre Madrid și Barcelona este „un caz dureros care trebuie rezolvat de spanioli. Nu trebuie așteptate soluții din partea Parisului ori Bruxellesului”, a subliniat Pierre Moscovici.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cele mai bune 3 orașe din Europa la capitolul viață de noapte. Ce oferă?
Digi24
Singura situație în care Rusia ar folosi arme nucleare împotriva Occidentului: „Răspunsul ar veni imediat”
Cancan.ro
A cerut test ADN, dar Patriarhul Daniel i-ar fi dat o casă! Unde a dispărut femeia care spunea că îi este fiică
Prosport.ro
Imaginile care au făcut furori pe internet! Fosta soție a starului, în bikini
Adevarul
Povestea cuplului care a renunțat la oraș pentru o casă cu grădină și fântână: „Ne lipsea atmosfera cu care am crescut“
Mediafax
Nebunie în cluburi: pastile de ecstasy cu fața lui Donald Trump. Autoritățile avertizează că pot ucide
Click
Florin Dumitrescu, imagini rare din vila în care locuiește cu familia! Cum arată noua bucătărie a celebrului chef
Digi24
Cine este Mette-Marit, noua regină a Norvegiei. Controversele stârnite de „Cenuşăreasa” familiei regale GALERIE FOTO
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
O mașină din Mad Max, construită din două modele complet diferite, se vinde pe eBay
Descopera.ro
Ce este un material misterios și roșiatic observat pe Pluto?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Un mit despre viața de cuplu tocmai a fost demontat! Ce au descoperit oamenii de știință?