Prima pagină » Știri externe » Protestele pro-palestiniene au „MĂCELĂRIT”  Turul Spaniei. Ultimul tur de la Madrid și ceremonia de premiere au fost anulate

Protestele pro-palestiniene au „MĂCELĂRIT”  Turul Spaniei. Ultimul tur de la Madrid și ceremonia de premiere au fost anulate

Ultima etapă a Turului ciclist al Spaniei 2025 (La Vuelta a España) s-a încheiat brusc duminică la Madrid, în mijlocul unor proteste pro-palestiniene. Manifestația a degenerat în confruntări cu poliția și a dus la anularea finalei oficiale. Cursa a fost întreruptă când mai erau aproximativ 50 de kilometri până la final, iar ceremoniile de premiere au fost anulate, un final fără precedent pentru una dintre cele mai mari competiții cicliste ale lumii, preia Mediafax. Protestele au vizat în mod special echipa israeliană Israel Premier Tech. Tel Aviv acuză guvernul socialist de la Madrid de simpatie pentru Palestina.

Protestatarii au aruncat bariere pe șosea și au rupt cordoanele poliției în apropierea liniei de sosire din centrul Madridului, forțând organizatorii să abandoneze etapa. Potrivit autorităților, două persoane au fost arestate și 22 au fost rănite, însă niciuna grav.

„E păcat că un astfel de moment unic ne-a fost luat”, a declarat danezul Jonas Vingegaard, liderul clasamentului general, care a fost desemnat câștigător, citat de Associated Press. „Toată lumea are dreptul să protesteze, dar nu într-un mod care influențează sau pune în pericol cursa noastră”.

Manifestațiile au vizat în mod special echipa israeliană Israel Premier Tech, a cărei prezență în competiție a fost contestată din cauza tensiunilor dintre Israel și Palestina. Într-un incident anterior, un protestatar cu un steag palestinian a încercat să intre pe traseu înaintea plutonului, provocând căderea a doi cicliști.

„În ciuda tuturor eforturilor depuse de organizatori, nu am reușit să încheiem etapa conform planului, din cauza incidentelor nefericite petrecute la Madrid”, au comunicat organizatorii La Vuelta duminică seara.

Oficialii competiției fuseseră deja nevoiți să scurteze etapa de contratimp de joi, de la 27,2 la 12,2 kilometri, de teama unor noi proteste pro-palestiniene. Măsura a fost luată pentru a proteja cicliștii, mai ales că fiecare concurent parcurgea traseul individual. În cazul acelei etape, desfășurate în Valladolid, autoritățile locale au instalat garduri de protecție pe o parte a traseului, ca măsură suplimentară de securitate. Alte etape au fost afectate de acțiuni similare, una dintre ele fiind scurtată după ce protestatarii au blocat plutonul.

Tel Aviv acuză Madridul

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Cât a plătit Speak pentru doar două nopți pe litoralul românesc: „Eu nu înțeleg de unde au oamenii ăștia bani”
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Cât costă laserul care omoară țânțarii din zbor?