Radu Portocală, despre MACRON: A fost promovat ca un produs DE CONSUM

Redactor:
Razvan Tupa
Emmanuel Macron, un produs de consum, promovat prin manipulare subliminală colectivă. Privit cu ironie și exasperare în capitalele străine. Vezi un interviu cu Radu Portocală despre salvatorul lumii apărut din neant

În 2018, Radu Portocală a lansat volumul „Le Vague Tonitruant”/ „Vag asurzitor”, în care analizează structura argumentelor care l-au propulsat la putere pe Emmanuel Macron, actualul președinte al Franței. 

Autorul cărții a explicat pentru Mediafax că politicianul a avut o traiectorie care ridică multe semne de întrebare, iar faptul că s-a „înconjurat de o echipă în care câțiva trădători veniți din alte partide se pierd într-o masă considerabilă de începători incompetenți” nu oferă prea multe speranțe nici pentru viitorul mandatului său.

Redăm mai jos interviul oferit de Radu Portocală agenției Mediafax.

Reporter: „Macron are prieteni acolo unde trebuie”, spuneți la începutul cărții. Cine sunt prietenii la care vă referiți? Sunt cei care au decis ca el să fie președinte?

Radu Portocală: Parcursul lui Emmanuel Macron nu este cel al unui politician, domeniu în care nu are nici o experiență, ci cel al unui înalt funcționar – adică al unui birocrat. Dar un birocrat, dacă pot să folosesc această expresie, al marii finanțe. Faptul că a ocupat o funcție importantă în cadrul Băncii de Investiții Rothschild i-a permis să-și facă relații în sferele superioare ale acestei lumi închise, să-și câștige simpatii, să demonstreze că poate fi util dacă e ajutat în ascensiunea sa, ascensiune care, potrivit unor martori, a fost anunțată de către deținătorii celor mai mari averi din Franța încă din 2014. Pe atunci, opinia publică nu auzise niciodată despre existența lui.

Reporter: Al cui produs este Macron și am putea regăsi modelul și în România?

Radu Portocală: Câțiva miliardari dețin practic toată presa franceză. În momentul în care acest grup a considerat că Macron trebuie propulsat la vârful statului, i s-a făcut o campanie în mediile scrise și audiovizuale cum nici un alt candidat nu a îndrăznit vreodată să spere. Regulile de publicitate electorală, altminteri foarte stricte, au fost încălcate fără nici un scrupul și, trebuie subliniat, fără consecințe. Un singur exemplu: marile săptămânale i-au consacrat, într-un singur an, 58 de coperți! Nu mai vorbesc de emisiunile de televiziune…

În România, o asemenea campanie deghizată ar fi, cred, imposibilă pentru că presa scrisă nu mai are decât un impact minor, iar patronii televiziunilor nu ar putea cădea la învoială în privința unui candidat comun. Rivalitățile sunt prea mari, căci interesele sunt prea divergente.

Reporter: „Prietenii” sau, cu alte cuvinte, un alt sistem pot să fie mai importanți decât votul popular?

Radu Portocală: Da, în măsura în care Emmanuel Macron a fost promovat ca un produs de consum, în cadrul unei imense campanii publicitare, pe care o putem numi și manipulare subliminală colectivă. Alegătorii au fost pur și simplu hipnotizați de „marfa” Macron. Fenomenul e fără precedent în istoria politică a Franței. Dar trebuie scos în evidență și un alt detaliu: absenții la vot plus buletinele albe au atins un procentaj atât de ridicat, încât Macron nu a fost ales decât de o treime din populația Franței. Alegerea e legală, cert, dar președintele are o legitimitate discutabilă.

Reporter: Ce rol au teoria conspirației și fake news-urile?

Radu Portocală: Sunt două subiecte foarte la modă și Emmanuel Macron le combate cu o asemenea vigoare, încât a reușit să impună o lege pe care o putem numi a cenzurii, o alta fiind în pregătire. Zilele trecute a propus ca în fiecare redacție, să fie doi-trei jurnaliști salarizați de stat (!) care să controleze ce e adevărat și ce e fals. Știm ce înseamnă asta. False informații au existat întotdeauna, iar internetul le-a înmulțit considerabil. A le combate prin cenzură e inacceptabil, pentru că asta ar însemna că, undeva, există cineva care deține toate adevărurile, un fel de judecător-administrator al realității. În ce privește conspirațiile, ele au existat întotdeauna de-a lungul istoriei. Azi, însă, termenul a fost denaturat. Dacă, de pildă, cineva contestă teza (foarte politică și mult mai puțin științifică) a încăzirii globale ca rezultat al activității umane, e acuzat imediat de conspiraționism și i se ia dreptul de a se mai exprima.

Reporter: Cum credeți că ar putea să fie importantă pentru francezii care au trăit seducția omului plin de calități presupuse, cum îl numiți pe Macron, experiența românilor care au început să uite cum a fost parcurs drumul de la entuziasm la dictatură, pe baza dezvoltării unui cult al personalității în perioada ceaușistă?

Radu Portocală: De mai multe ori, în ultima vreme, am citit comparații între Macron și Ceaușescu. Încet, încet, cultul personalității devine aici o realitate greu de suportat pentru cel care a trăit experiența românească. În acest domeniu, am impresia că francezii nu realizează încă foarte bine cât de departe poate merge această aberație. Cea mai mare eroare strategică a lui Emmanuel Macron a fost să promită prea multe lucruri, schimbări prea radicale, pe care nu avea cum să le ducă la bun sfârșit – mai ales înconjurat de o echipă în care câțiva trădători veniți din alte partide se pierd într-o masă considerabilă de începători incompetenți. Când așteptările sunt exagerat de mari, decepția e pe măsură. Printre purtătorii vestelor galbene, nu puțini au votat pentru el!

Reporter: Reuters scria la începutul acestei săptămâni că popularitatea președintelui Macron a revenit la cotele dinaintea protestelor vestelor galbene, iar expresia nemulțumirilor scade treptat în intensitate. În ce fel corespunde această evoluție a evenimentelor „uitării națiunii” despre care vorbiți în volumul dumneavoastră?

Radu Portocală: Încrederea pe care o am în sondaje e limitată. Patronii unora dintre institutele care le realizează fac parte din grupul care l-a condus pe Emmanuel Macron către putere, ceea ce nu pledează în favoarea fiabilitățiii lor. Dar s-ar putea să mă înșel. Uitarea națiunii e o realitate, dar dacă președintele continuă să-i insulte pe francezi, cum a făcut până acum, și să inventeze noi impozite și taxe în fiecare lună, alegătorii nu vor avea timp să uite. Imensul paradox constă în faptul că Emmanuel Macron se dedă la o permanentă sinucidere politică și că, în același timp, e convins că va fi reales peste trei ani. Ceea ce, de altfel, nu e exclus, căci partidele de opoziție nu par a fi capabile să propună un contra-candidat valabil. Dacă Macron va fi pus din nou în competiție cu Marine Le Pen – ceea ce poate fi rodul unei foarte abile manipulări – e aproape sigur că va obține un al doilea mandat.

Reporter: Cât de departe credeți că poate să meargă ceea ce descrieți ca naivitate în poziția Franței de azi, atât față de Rusia, cât și față de Statele Unite?

Radu Portocală: Politica externă a lui Emmanuel Macron – și nu numai față de Rusia și Statele Unite – e un adevărat dezastru. Opinia pe care o are despre el însuși e atât de bună încât, de la început, a vrut să dea lecții tuturor, pentru a trece, apoi, la insulte. Cuvântul „lepră” revine des în discursurile lui, aplicat tuturor națiunilor care pun propriile lor interese deasupra dogmelor de la Bruxelles sau a „noii ordini mondiale” care îl obsedează și pe care pare să o fi moștenit de la Ceaușescu.

De altfel, Macron, care, în mod manifest, e un personaj psihorigid, se arată agresiv cu toți cei care au o altă opinie decât el. În capitalele străine, Emmanuel Macron e privit cu ironie și exasperare. Un om care n-a făcut niciodată politică și care, apărut ex nihilo, vine să se pretindă salvatorul lumii, nu poate decât să plictisească și să enerveze. Rezultatul e că agenda lui diplomatică e din ce în ce mai goală și că, din păcate, Franța riscă să ajungă din ce în ce mai izolată pe scena mondială. Din nou, comparația cu ultimii ani ai domniei lui Ceaușescu pare a se impune.

În volumul „Le Vague Tonitruant/ Vag asurzitor”, Radu Portocală a reluat și a completat o serie de texte publicate în 2017 în culegerea „Printemps vague” (Primăvară vagă). Scriitorul analizează entuziasmul care a însoțit alegerea lui Emmanuel Macron în funcția de președinte al Franței și pune sub semnul întrebării tonul triumfalist al promisiunilor făcute de politician în campania electorală.

Radu Portocală,autor

În același timp, jurnalistul urmărește efectele îngrijorătoare pe care le pot avea primele măsuri luate de noul președinte francez, dar și contextul internațional în care poziția Franței lui Macron nu pare deloc convingătoare.

„În timpul campaniei electorale vocea lui Emmanuel Macron a fost de multe ori asurzitoare, dar cuvintele sale au rămas mereu vagi. Un stil vag foarte profitabil, calculat astfel încât pe unii să-i liniștească și pe alții să-i amăgească”, scrie Radu Portocală.

Radu Portocală este autor, diplomat, eseist, jurnalist, om de cultură, publicist și scriitor contemporan. Anticomunist convins și opozant al conducerii lui Nicolae Ceaușescu, Radu Portocală a fost persecutat și mai apoi inculpat, în 1977, pentru înaltă trădare contra orânduirii socialiste. Exilat în Grecia, după un simulacru de proces, a plecat în Franța, în 1982, unde trăiește în prezent.

A început să practice jurnalismul în 1985, mai întâi la diferite posturi de radio (RFI, Vocea Americii și BBC), iar apoi în presa scrisă franceză (Le Point, Le Quotidien de Paris, Liberation). După 1990, a publicat editoriale și comentarii și în presa română. Numit director al Institutului Cultural Român din Paris în decembrie 2005, demisionează în decembrie 2006.

Foto: Hepta

Inchide