Prima pagină » Știri externe » Rămășițe umane au fost descoperite pe locul unei posibile gropi comune în sudul Serbiei

Rămășițe umane au fost descoperite pe locul unei posibile gropi comune în sudul Serbiei

Rămășițe umane au fost descoperite pe locul unei posibile gropi comune în sudul Serbiei
Rămășițe umane au fost descoperite în cursul unro săpături la o locație în sudul Serbiei care ar putea conține aproximativ 250 de victime kosovare albaneze ucise în timpul conflictului sârbo-kosovar dintre 1998-1999, a anunțat vineri misiunea europeană în Kosovo (Eulex), relatează AFP.

„Reprezentanți ai autorităților sârbe, ai departamentului de medicină legală al Eulex și experți legiști kosovari au descoperit rămășițe umane în timpul săpăturilor la situl carierei din Rudnica, în regiunea Raska”, a declarat Eulex într-un comunicat.

Acest sit a început să fie excavat de la anunțul descoperirii sale în mai 2010 de către Eulex și autoritățile sârbe, care au precizat atunci că ar putea conține rămășițele a aproximativ 250 de albanezi din Kosovo.

Cadavrele au fost inițial îngropate în trei locații diferite în Kosovo, înainte de a fi exhumate și transportate la Rudnica, a explicat atunci Procurorul sârb pentru crime de război, Vladimir Vukcevic.

Dacă se va adeveri, va fi vorba de una dintre cele mai mari gropi comune descoperite vreodată în Serbia, după cea de la Batajnica în apropiere de Belgrad, unde peste 700 de corpuri de kosovari albanezi au fost descoperite în 2001 pe locul cazarmei unei unități speciale antiteroriste a poliției sârbe.

În total, peste 800 de cadavre de albanezi kosovari au fost exhumate din trei gropi comune descoperite în Serbia în 2001.

Forțele fostului președinte iugoslav, Slobodan Miloșevic, au încercat astfel să ascundă în Serbia crimele de război comise împotriva civililor din Kosovo în cursul conflictului cu grupările separatiste kosovare albaneze.

Conflictul din Kosovo s-a soldat cu aproximativ 13.000 de victime, majoritatea albanezi din Kosovo. Peste 1.700 de persoane sunt încă date dispărute, dintre care peste 1.000 sunt albanezi kosovari.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Decizia referitoare la Ucraina care împarte UE. Politolog: „România rareori transformă asemenea momente în oportunităţi”
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
Ingredientul secret pe care Irina Loghin îl pune în must pentru a-l păstra peste iarnă. „Să fie limpede, curat”
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Legătura dintre tensiune și degradarea cartilajului, descoperită de oamenii de știință
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!