Prima pagină » Știri externe » REACȚIILE INTERNAȚIONALE după lansarea din Coreea de Nord. Rusia „regretă profund”, China condamnă cu jumătate de gură tirul nord-coreean

REACȚIILE INTERNAȚIONALE după lansarea din Coreea de Nord. Rusia „regretă profund”, China condamnă cu jumătate de gură tirul nord-coreean

REACȚIILE INTERNAȚIONALE după lansarea din Coreea de Nord. Rusia
Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite va avea consultări, miercuri dimineață, după ce Coreea de Nord a lansat o rachetă cu rază lungă de acțiune, au anunțat diplomați la ONU, citați de AFP.

Rusia „regretă profund” tirul de rachetă nord-coreean

Moscova „regretă profund” lansarea unei rachete de către Coreea de Nord, a anunțat miercuri diplomația rusă, subliniind că aceasta este o încălcare a rezoluției 1.874 a Consiliului de Securitate al ONU, relatează AFP.

„Noul tir de rachetă efectuat de Coreea de Nord, împotriva recomandărilor comunității internaționale, ne provoacă un regret profundi”, a scris Ministerul rus de Externe într-un comunicat.


Condamnări voalate din partea Beijingului, după tirul de rachetă nord-coreeanc

China a condamnat cu jumătate de gură, miercuri, tirul de rachetă nord-coreean, subliniind că Phenianul „trebuie să respecte” rezoluțiile ONU care îi interzic testele cu rachete balistice, a anunțat agenția China Nouă, citată de AFP.

„Toate părțile vizate ar trebui să își păstreze cumpătul și să se abțină de la a pune gaz pe foc pentru ca situația să rămână sub control”, potrivit unui comentariu al agenției oficiale chineze care consideră că este „momentul construirii încrederii în peninsula coreeană”.

Phenianul a lansat racheta „în pofida îngrijorărilor exprimate de unele țări, în special Coreea de Sud, Japonia și Statele Unite”, a amintit agenția oficială.

Totuși, Phenianul „trebuie să respecte rezoluțiile Consiliului de Securitate, inclusiv rezoluția 1.874, care cere Phenianului să nu procedeze la «nicio lansare care ar folosi tehnologia unei rachete balistice» și cere «suspendarea oricărei activități legate de programul său de rachete balistice»”.

„În locul unor gesturi și al unei retorici belicoase”, părțile vizate „ar trebui să ia măsuri concrete pentru a crea condiții propice dialogului și revenirii la masa negocierilor cât mai repede posibil”, a considerat agenția oficială chineză.


NORAD anunță că Phenianul „pare” să fi plasat un obiect pe orbită

Comandamentul nord-american de apărare aeriană (NORAD) a anunțat că Phenianul pare să fi reușit, miercuri, să plaseze pe orbită un obiect, după un tir de rachetă, despre care Statele Unite au afirmat că au „luat notă” și „supraveghează situația”, relatează AFP.

„Potrivit indiciilor inițiale, racheta a lansat un obiect care s-a instalat pe orbită”, a declarat NORAD într-un comunicat.


REUNIUNE A ONU

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite va avea consultări, miercuri dimineață, după ce Coreea de Nord a lansat o rachetă cu rază lungă de acțiune, au anunțat diplomați la ONU, citați de AFP.

„Japonezii și americanii au cerut consultări la Consiliului de Securitate, care vor avea loc miercuri spre sfârșitul dimineții”, în jurul orei locale 11.00 (17.00 ora României), a anunțat un diplomat occidental.

Potrivit lui, convocarea acestei reuniuni extraordinare „lasă să se întrevadă o reacție puternică a Consiliului” față de acest tir, pe care Seulul, Tokyo și occidentalii îl consideră un test de rachetă balistică.

Un purtător de cuvânt al președinției marocane a Consiliului de Securitate, Brahim Benmoussa, a confirmat organizarea unor „consultări cu ușile închise”, miercuri dimineață, „la solicitarea unei țări membre a Consiliului și a altor două țări nemembre”, neprecizate.

Rezoluțiile 1.718 și 1.874 ale ONU interzic Phenianului orice activitate nucleară sau balistică.

Precedentul tir de rachetă nord-coreean, din aprilie, s-a soldat cu un eșec, racheta explodând în zbor, la scurt timp după decolare. Consiliul a reacționat îngreunând sancțiunile împotriva Phenianului.

În pofida opoziției Chinei, singurul aliat cu greutate al Phenianului, Consiliul a adoptat două seturi de sancțiuni în 2006 și 2009, după fiecare test nuclear, care a fost urmat de tiruri de rachete.

Diplomații țărilor membre ale Consiliului de Securitate și-au intensificat în ultimele săptămâni consultările pe tema răspunsului ce ar trebui dat unui nou tir de rachetă.

Potrivit presei japoneze, Japonia, Statele Unite și Coreea de Sud vor cere Consiliului de Securitate să ridice sancțiunile împotriva Phenianului la nivelul celor adoptate împotriva Iranului, în special înghețarea averilor din străinătate, pornind de o listă extinsă de instituții financiare, întreprinderi și personalități nord-coreene.

Statele Unite au „luat notă” și „supraveghează situația”, a anunțat marți seara un oficial de rang înalt din cadrul administrației americane, precizândă că Washingtonul va da publicității „mai târziu”o reacție oficială.

Luni, miniștrii Afacerilor de Externe ai Uniunii Europene au avertizat că un tir de rachetă va fi considerat o „provocare”, care va determina fără îndoială măsuri de retorsiune.

Coreea de Sud a condamnat „cu vigurozitate” acest tir și a denunțat „provocările” venite din partea vecinului său din nord. Condamnări au venit și din partea șefului diplomației britanice, William Hague, care ar urma să îl convoace pe ambasadorul nord-coreean la Londra.

Coreea de Nord a anunțat că vrea să lanseze racheta în perioada 10-22 decembrie, pentru a coincide cu împlinirea unui an de la moartea, la 17 decembrie 2011, a lui Kim Jong-il.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Haos meteo în România! Grindină, vijelii și ploi torențiale până joi
Digi24
Explicații pentru saltul „ratat” cu parașuta. Greșeala făcută de sportivul care a sărit pentru prima dată de la 1.200 de metri
Cancan.ro
Săndel Bălan, prima reacție după ce NU a fost invitat la nunta Andreei cu Victor Cornea. De unde a pornit TOT scandalul cu fiica lui, de fapt
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață. Cum a venit la filmări soția lui Victor Cornea
Adevarul
Ce aduce pentru buzunarul cetățeanului de rând aderarea României la OCDE. „Sunt multe nuanțe cu mai multe culori”
Mediafax
Schimbare istorică la Fed, summit exploziv la Beijing: o săptămână de foc pentru piețe
Click
Așa nu ai mai văzut-o pe Andreea Tonciu! Ținuta purtată în mall a atras privirile celor din jur: „Noua modă pe 2027”
Digi24
„Războiul prosoapelor” Un turist a fost despăgubit cu 1.000 de euro după ce nu a găsit şezlonguri libere pe plaja unui hotel
Cancan.ro
Rezultatele necropsiei lui Alice, eleva de 18 ani ucisă la ferma unde făcea practică. Detalii CUTREMURĂTOARE
Ce se întâmplă doctore
Gestul neașteptat făcut de Andreea Ibacka după ce s-a zvonit că a divorțat de Cabral! A confirmat indirect
Ciao.ro
E oficial! Andreea Ibacka, despre divorț: 'Available pentru nunți, botezuri, cumetrii, divorțuri, orice'
Promotor.ro
Este oficial, avem Programul Rabla și în 2026. Dar numai pentru anumite mașini și doar pentru persoane fizice
Descopera.ro
Telescopul Spațial James Webb a descoperit o galaxie bizară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un canibal vede multe tipe aproape goale pe o plajă din Mamaia
Descopera.ro
Test de cultură generală. Se va schimba vreodată direcția de rotație a Pământului?