Prima pagină » Știri externe » Recep Tayyip Erdogan își reunește susținătorii după o noapte de violențe la Istanbul

Recep Tayyip Erdogan își reunește susținătorii după o noapte de violențe la Istanbul

Recep Tayyip Erdogan își reunește susținătorii după o noapte de violențe la Istanbul
Premierul turc Recep Tayyip Erdogan reunește, duminică, zeci de mii de susținători la Istanbul, după o noapte de confruntări violente provocate în oraș de evacuarea în forță a ultimului bastion al manifestanților care îi cer demisia, relatează AFP.

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan reunește, duminică, zeci de mii de susținători la Istanbul, după o noapte de confruntări violente provocate în oraș de evacuarea în forță a ultimului bastion al manifestanților care îi cer demisia, relatează AFP. 

Evacuați sâmbătă seara din parcul Gezi cu gaze lacrimogene și tunuri de apă, contestatarii au promis să revină duminică în piața Taksim, centrul mișcării care agită Turcia de peste două săptămâni, ceea ce anticipează o nouă zi de violențe.

Duminică dimineața, importante efective de poliție interzic strict accesul în piață, unde se pot vedea doar mașinile de la salubrizare.

Potrivit presei turce, scurte confruntări au avut loc duminică dimineață între câteva sute de manifestanți care mărșăluiau către Taksim și forțele de ordine, care au folosit grenade lacrimogene.

După o primă reuniune gigant, sâmbătă, la Ankara, șeful Guvernului a prevăzut o nouă demonstrație masivă duminică după-amiază într-un parc din Istanbul, la circa zece kilometri de piața Taksim.

Zeci de mii de simpatizanți ai Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP) sunt așteptați la această manifestație.

În cea de-a 15-a zi a crizei, Erdogan a trecut sâmbătă seara la acțiune pentru a pune capăt contestației. Cu câteva ore înainte, ocupanții parcului Gezi au refuzat să părăsească piața, în pofida promisiunilor Guvernului de a suspenda proiectele de amenajare contestate până când justiția nu va tranșa definitiv.

La două ore după un nou ultimatum, unitățile de poliție au preluat controlul parcului Gezi, pe care l-au golit în câteva minute de miile de ocupanți, înnecându-i într-un nor de gaze lacrimogene.

„Au intrat în forță, cu mult gaz. Ne-au lovit, chiar și pe femei”, a povestit pentru AFP un manifestant, Ader Tefiq. „Eram în interiorul cortului-spital (…), au lansat grenade lacrimogene și zeci de polițiști au intrat”, a povestit, la rândul său, Elif, o terapeută în vârstă de 45 de ani.

Poliția a urmărit manifestanții pe toate străzile învecinate până târziu în noapte, inclusiv în holul unui hotel luxos.

Potrivit grupului care coordonează manifestanții, Solidaritate Taksim, „sute” de persoane au fost rănite în timpul operațiunii. Guvernatorul Istanbulului, Huseyin Avni Mutlu, a evaluat duminică la 44 numărul lor.

Vicepremierul Huseyin Celik a justificat evacuarea parcului. „Guvernul nu putea lăsa această ocupație să continue la infinit”, a pledat Celik duminică, „acest coșmar trebuia să se termine”.

La rândul său, grupul Solidaritate Taksim a condamnat operațiunea care a „transformat parcul Gezi, Istanbulul și țara în zonă de război”. „Partidul aflat la putere va fi făcut responsabul de evenimente”, a adăugat el.

Abia cunoscută noua evacuare a parcului, că zeci de mii de persoane au și ieșit pe străzi în Istanbul pentru a „prelua din nou” controlul asupra pieței Taksim. Toată noaptea, poliția a intervenit cu gaze, tunuri de apă și gloanțe de cauciuc pentru a dispersa mulțimea pe mai multe artere rutiere ale orașului.

Câteva mii de persoane care încercau să ajungă pe malul european au fost dispersate pe unul dintre cele două poduri peste Bosfor.

La Ankara și Izmir (vest), mii de persoane s-au reunit în cursul nopții pentru a denunța intervenția poliției, fără incidente.

La începutul contestării, la 31 mai, poliția a intervenit pentru a dispersa violent militanții ecologiști care protestau față de distrugerea parcului Gezi și a celor 600 de platani ai săi.

Furia provocată de această operațiune a generat cea mai mare frondă împotriva Guvernului islamo-conservator de la sosirea sa la putere, în 2002. În marile orașe din țară, zeci de mii de manifestanți i-au cerut demisia lui Erdogan, acuzat de derivă autoritară și că vrea să islamizeze societatea turcă.

Potrivit ultimului bilanț al sindicatului medicilor turci, patru persoane au murit și aproximativ alte 7.000 au fost rănite de la începutul mișcării de contestare, la 31 mai.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nava morții a ajuns în Canada / Un pasager de pe MV Hondius, testat pozitiv pentru hantavirus
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Grindina a făcut prăpăd în România. Ciclonul a lovit o mare parte din țară
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Piatra Teiului, marele viaduct de pe lacul Bicaz. Cum s-a schimbat locul de la porțile Moldovei, Bucovinei și Transilvaniei
Mediafax
NATO va presa companiile europene de armament să crească investițiile
Click
Horoscop 17 mai. Leii sunt în centrul atenției, Scorpionii au de luat decizii importante
Digi24
Omul pe care Putin îl vrea mort și care ar putea obține pacea în Ucraina: „Am avut de-a face cu ei mulți ani, știu cum să le vorbesc”
Cancan.ro
Cât durează finala Eurovision 2026. Ora la care se va termina spectacolul de la Viena
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Presa spaniolă a prezentat cum arată interiorul noii Dacia Striker. Diferențele dintre noul model și un Duster
Descopera.ro
Vera West, femeia care a creat unul dintre cele mai recunoscute costume din istoria filmului horror
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
John Travolta a primit Palme d’Or onorific pentru întreaga carieră