Prima pagină » Știri externe » Regele Felipe al VI-lea, în carantină! Spania are peste 1,5 milioane de cazuri de Covid-19

Regele Felipe al VI-lea, în carantină! Spania are peste 1,5 milioane de cazuri de Covid-19

Regele Felipe al VI-lea, în carantină! Spania are peste 1,5 milioane de cazuri de Covid-19

Alertă în Spania după ce Regele Felipe al VI-lea a intrat în contact direct cu o persoană infectată cu noul coronavirus. Ca să evite orice complicații, suveranul s-a autoizolat de restul familiei, a anunțat Palatul Regal.

O persoană cu care a fost în contact duminică a fost testată pozitiv pentru Covid-19”, a indicat Palatul Regal într-un comunicat.

Regele Felipe al VI-lea își suspendă toată activitățile

În conformitate cu regulile sanitare, Regele Felipe se va afla de acum în carantină preventivă timp de 10 zile”, a adăugat Palatul, precizând că toate activităţile oficiale ale suveranului vor fi suspendate în această perioadă. Regina Letizia şi copiii cuplului regal, Prinţesa Leonor şi Infanta Sofia, „îşi vor putea continua activităţile în mod normal”.

Și moştenitoarea tronului, Prinţesa Leonor, s-a aflat în carantină timp de 14 zile la mijlocul lunii septembrie, după depistarea unui caz de Covid-19 în rândul colegilor de școală. Ea a fost testată negativ.

Spania rămâne una dintre ţările cele mai afectate de pandemie, cu peste 1,5 milioane de cazuri şi mai bine de 43.000 de morţi.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cursă contra cronometru pentru PNRR. Dragoș Pîslaru anunță un acord pentru implementarea jaloanelor înainte de termenul limită
Digi24
Pedeapsa lui Trump pentru țările NATO care nu l-au ajutat în Orientul Mijlociu: mutarea trupelor SUA din Europa
Cancan.ro
Ultimele luni din viața lui Mircea Lucescu. Adevărata boală de care suferea, de fapt
Prosport.ro
Mircea Lucescu i-a spus ultima sa dorință doctorului Dragoș Vinereanu, șeful Secției de Cardiologie a Spitalului Universitar
Adevarul
„Voturile ardelenilor nu au ce căuta la sediile UDMR”- Semnalul de alarmă de la vârful Parlamentului European
Mediafax
Program de Paște 2026 în marile magazine. Când mai ai timp pentru cumpărături înainte de sărbători
Click
De ce nu vrea Anamaria Prodan să-și ia adio de la Mircea Lucescu: „A fost un om ales de Dumnezeu”
Digi24
Momentul în care o profesoară din Iași sare dintr-o mașină de ride-sharing în mers. Șoferul a filmat totul
Cancan.ro
ULTIMA dorință a lui Mircea Lucescu. Ce le-a spus medicilor, cu puțin timp înainte să moară
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Decizie surprinzătoare: Volkswagen spune STOP pentru Euro 7 pe aceste motoare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit de ce îmbătrânește creierul!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Efectele schimbărilor climatice persistă chiar și la stră-strănepoți, arată un nou studiu