Reportaj AFP în țara în care economia subterană reprezintă 25% din PIB. Viorel, faianțar din România: „Te iau și te plătesc cu ziua, nu există un contract fix”

Zeci de bărbați, inclusiv un român, tropăie de frig și așteaptă într-o piață, în sud-vestul Madridului, să primească o ofertă de muncă la negru, cu ziua, o practică tot mai extinsă într-o Spanie în criză, în care economia subterană reprezintă un sfert din PIB, relatează, într-un reportaj, AFP.

„Mulți dintre noi aveam contracte la firme bune, dar acum asta e ceea ce ne-a mai rămas”, se lamentează un peruan, Carlos Gonzalez, în vârstă de 35 de ani, care a venit în 2004 în Spania, unde a muncit în construcții până în 2008, când piața imobiliară s-a prăbușit, aruncând sectorul în marasm.

Carlos vine zilnic, la ora șase dimineața, în Piața Eliptica, punctul de întâlnire al zidarilor, electricienilor sau instalatorilor care speră să găsească ceva de lucru.

NEWS ALERT Fragmente de dronă lângă Cazinoul Constanța. Intervenția autorităților este în desfășurare

00:43

INFRASTRUCTURĂ Franța va avea un parc tematic Dragon Ball Z de 7 miliarde de dolari. Proiectul ar urma să creeze peste 20.000 de locuri de muncă

23:56

„Te iau și te plătesc cu ziua, nu există un contract fix”, declară un faianțar român, Viorel Drăghici, în vârstă de 40 de ani, care afirmă că a efectuat recent lucrări de renovare în valoare de 1.000 de euro și că a fost plătit cu 50 de euro pe zi, „la negru”, timp de patru zile, fără contribuții la sistemul de securitate socială și ajutorul de șomaj.

Românul a fost norocos, deoarece, „în general, te plătesc cu 25-30 de euro pe zi”, deplânge un marocan, Gani Saroj, în vârstă de 40 de ani, de lângă un bărbat care vinde muncitorilor, cu 50 de eurocenți, pahare cu cafea caldă.

O camionetă se oprește, iar candidații se apropie. Negocierea durează câteva secunde. Doi bărbați urcă în vehicul.

Ceilalți așteaptă în continuare, sperând să obțină ceva de lucru. „Trebuie să supraviețuim, pentru că avem copii și apartamente de plătit” spune Carlos Gonzalez.

Economia subterană din Spania „este o problemă dintotdeauna”, „agravată de criză”, recunoaște Santos Nogales, un reprezentant al Sindicatului UGT pentru domeniul hotelier, unul dintre sectoarele cele mai afectate, alături de cel al construcțiilor.

Într-o țară sufocată de un șomaj de șeste 26%, „munca la negru nu face distincție între naționalități. Îi afectează pe imigranți și pe numeroși spanioli”, subliniază el.

Potrivit unui raport al sindicatului inspectorilor de la fisc, Gestha, activitatea la negru în Spania a crescut de la 15 miliarde de euro, în medie, pe an, începând din 2008, și a atins aproape 253 de miliarde de euro în 2012, reprezentând 24,6% din Produsul Intern Brut.

Înainte de explozia șomajului, care a extins economia subterană, boomul imobiliar a contribuit și el la acest fenomen, subliniază Gestha, „deoarece numeroase operațiuni au fost efectuate cu bani în numerar, bancnote de 500 de euro”.

Potrivit unui calcul aproximativ, afirmă președintele Gestha, Carlos Cruzado, acest fenomen a reprezentat o pierdere la vistieria statului în valoare de 85 de miliarde de euro în 2012, adică mai mult decât suficient, în mod teoretic, în vederea evitării curei de austeritate în valoare de 150 miliarde de euro, în perioada 2012-2014.

Sectorul turismului, care a atins recorduri în 2013, cu 60,6 milioane de vizitatori străini, este un bun exemplu, apreciază Santos Nogales. „Activitatea a crescut, dar nu și numărul de contracte”, a subliniat el.

Numeroase persoane „angajate cu normă redusă” muncesc „normă întreagă, de până la 45 de ore pe săptămână”, fără să declare acest lucru, explică el.

Însă, în opinia sa, într-o țară care are peste cinci milioane de șomeri, Guvernul preferă „să stea cu capul în nisip, ca struțul”, deoarece aceste venituri „pot arăta că în Spania nu există un climat social exploziv”.

În opinia președintelui Gestha, „problema principală” este în altă parte. În 2010, spune el, „am ajuns la concluzia că peste 72% din totalul fraudei provenea de la marile întreprinderi și marile averi”.

Potrivit inspectorilor, cu cât întreprinderile sunt mai mari, „cu atât mecanismele (de fraudare) sunt mai sofisticate, iar aceste întreprinderi recurg la sisteme complexe pentru a plăti mai puține impozite”.

Complexitatea acestei fraude îngreunează sancționarea, iar numeroasele cazuri de corupție la nivel politic, care se adaugă acestui fenomen, contribuie la respingerea sistemului de către spanioli, avertizează Carlos Cruzado.