Prima pagină » Știri externe » Reuters: În timpul negocierilor privind Ucraina, oficialii ruși și americani au discutat mai multe acorduri privind sectorul ENERGIEI

Reuters: În timpul negocierilor privind Ucraina, oficialii ruși și americani au discutat mai multe acorduri privind sectorul ENERGIEI

Reuters: În timpul negocierilor privind Ucraina, oficialii ruși și americani au discutat mai multe acorduri privind sectorul ENERGIEI

Oficialii guvernamentali americani și ruși au discutat mai multe acorduri privind sectorul energiei, în marja negocierilor privind Ucraina, din această lună, potrivit a cinci surse familiare cu discuțiile.

Aceste acorduri au fost prezentate ca stimulente pentru a încuraja Kremlinul să accepte pacea în Ucraina iar Washingtonul să relaxeze sancțiunile împotriva Rusiei, au spus sursele, conform Reuters.

Oficialii au discutat despre posibilitatea ca Exxon Mobil să redevină parte a proiectului Sahalin-1 din estul îndepărtat al Rusiei, au declarat trei dintre surse.

De asemenea, au menționat ideea ca Rusia să cumpere echipament american pentru proiectele sale de GNL, cum ar fi Arctic LNG 2, care se află sub sancțiuni occidentale, au declarat patru surse.

O altă idee a fost ca SUA să cumpere nave spărgătoare de gheață cu propulsie nucleară din Rusia.

Discuțiile au avut loc în timpul călătoriei emisarului american Steve Witkoff la Moscova la începutul acestei luni, când s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin și cu emisarul său pentru investiții Kirill Dmitriev, au declarat trei dintre surse.

Ideile au fost discutate și în cadrul Casei Albe cu președintele american Donald Trump, au spus două dintre surse.

Acordurile au fost, de asemenea, discutate pe scurt la summitul din Alaska din 15 august, a spus o sursă.

„Casa Albă chiar vroia să publice un titlu după summitul din Alaska, anunțând un mare acord de investiții”, a spus una dintre surse. „Acesta este modul în care Trump simte că a realizat ceva”.

Washingtonul încearcă să determine Rusia să cumpere tehnologie americană

În aceeași zi cu summitul din Alaska, Putin a semnat un decret care le permite investitorilor străini, inclusiv Exxon Mobil, să primească acțiuni în proiectul Sakhalin-1, cu condiția ca acționarii străini să acționeze în favoarea ridicării sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei.

Exxon a renunțat la operațiunile din Rusia în 2022 după invazia Ucrainei, suportând o pierdere de 4,6 miliarde de dolari, iar participația sa de 30% din proiectul Sahalin-1 a fost confiscată de Kremlin în acel an.

SUA au impus mai multe runde de sancțiuni asupra proiectului Arctic LNG 2, începând cu 2022. Anul trecut, Novatek, compania care deține proiectul, a început să lucreze cu lobbyiștii de la Washington pentru a încerca să reconstruiască relațiile și să ridice sancțiunile.

Arctic LNG 2 a reluat procesarea gazelor naturale în aprilie, deși într-un ritm scăzut. O a treia fază a proiectului este în etapa de planificare, cu echipament care ar urma să fie furnizat de China.

Washingtonul încearcă să determine Rusia să cumpere tehnologie americană în loc de chineză, ca parte a unei strategii mai ample de a slăbi relațiile dintre Beijing și Moscova, a declarat una dintre surse.

Foto: Profimedia

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Emisarul special al lui TRUMP: Oficialii „lucrează foarte, foarte intens” la eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rogobete schimbă regulile în Sănătate. Comisiile care întârzie dosarele medicilor, luate la bani mărunți
Digi24
Un pensionar din Gorj a obținut în instanță decontarea integrală a costurilor unei operații cu robotul chirurgical la o clinică privată
Cancan.ro
Mocăniță a încălcat contractul de confidențialitate și a recunoscut tot. Cu cine a plecat de la bonfire-ul final: cu Claudia sau cu Andrușca?
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Adevarul
Tudorel Toader nu va mai ține cursuri la UAIC. Fiul său, Alexandru Toader, nu va mai preda, chiar dacă scapă de arestul preventiv
Mediafax
Balonul de aur. Fostul antrenor de la Viitorul Constanța, desemnat cel mai bun din lume
Click
Doliu la Monaco! O rudă tânără a prințului Albert a murit la doar 29 de ani. Ce au descoperit anchetatorii
Digi24
Cele trei variante transmise de Zelenski Statelor Unite pentru a opri atacurile asupra rafinăriilor rusești
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani: 'Al 3-lea Antihrist va fi nimicit'
Ce se întâmplă doctore
Cine va moșteni averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Ce spune fostul ei partener despre bunurile dispărute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Fizicienii ar fi creat un qubit care se poate întoarce în timp
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Spania
AU EXPLODAT prețurile la hoteluri! Cât a ajuns să coste o cameră