Prima pagină » Știri externe » Reuters: SUA își întreabă aliații europeni de ce au nevoie pentru garantarea SECURITĂȚII Ucrainei

Reuters: SUA își întreabă aliații europeni de ce au nevoie pentru garantarea SECURITĂȚII Ucrainei

Reuters: SUA își întreabă aliații europeni de ce au nevoie pentru garantarea SECURITĂȚII Ucrainei

Statele Unite au transmis, săptămâna trecută, un document diplomatic aliaților europeni prin care îi întreabă de ce sprijin ar avea nevoie pentru a participa la aranjamentele de securitate pentru Ucraina, potrivit unei informații exclusive publicate de Reuters.

Documentul transmis de peste Ocean, care conține șase puncte și întrebări, vine într-un moment sensibil în relația cu aliații europeni.

În urmă cu câteva zile, liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a provocat îngrijorare în rândul aliaților, când fără a consulta partenerii europeni sau Kievul, a avut o convorbire telefonică neprogramată cu președintele rus, Vladimir Putin, în care a anunțat începerea imediată a negocierilor de pace, relatează Reuters.

Printre întrebările-cheie adresate de Washington aliaților europeni se numără:

  • Ce resurse ar avea nevoie de la SUA, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung
  • Care țări ar putea sau ar dori să participe la aceste aranjamente de securitate
  • Dacă ar fi dispuse să trimită trupe în Ucraina ca parte a unui acord de pace
  • Care ar fi dimensiunea necesară a unei forțe conduse de europeni
  • Ce măsuri ar trebui luate în cazul unui atac rusesc asupra acestor forțe

În plus, SUA este interesată să afle ce capabilități și echipamente suplimentare sunt dispuse guvernele europene să ofere Ucrainei pentru a-i întări poziția de negociere și ce măsuri ar lua pentru înăsprirea sancțiunilor împotriva Rusiei.

Discuții pentru un răspuns comun

În capitalele europene se poartă discuții despre formularea unui răspuns colectiv la această solicitare americană, potrivit surselor diplomatice citate de Reuters.

Liderii mai multor state europene, inclusiv cei ai Marii Britanii și Germaniei, se vor întâlni luni la Paris într-un summit de urgență dedicat situației din Ucraina.

Conform sursei citate, inițiativa americană vine ca un semnal pozitiv pentru guvernele europene, care au subliniat în repetate rânduri că pot oferi garanții de securitate Ucrainei doar cu sprijinul SUA.

Sursa foto: Envato Elements


CITEȘTE ȘI:

Donald Trump, despre declarațiile lui J.D. Vance la Munchen: „Mi s-a părut că a susținut un discurs foarte bun, de fapt, un discurs foarte STRĂLUCIT”

Emisarul lui TRUMP privind negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina: Europa nu va participa la masa discuțiilor

Recomandarea video

Mediafax
Reacția lui Donald Trump atunci când a fost întrebat despre alegerile din Ungaria: Vă mulțumesc
Digi24
VIDEO. Doi polițiști s-au filmat dansând pe manele în autospeciala MAI, în timpul programului
Cancan.ro
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea în urmă cu puțin timp. S-a scris istorie cu un RECORD incredibil
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Cum poate fi îngenuncheat Iranul cu un simplu telefon la Beijing. Soluția generalului care a condus armata SUA
Mediafax
Victoria lui Magyar a zguduit piețele. Ce se întâmplă cu forintul după alegerile din Ungaria
Click
Moment incredibil pentru Jean de la Craiova. Soția artistului, față în față cu amanta: „Nu știa că eu sunt însurat”
Digi24
După eșecul negocierilor de la Islamabad, Trump anunță o blocadă a SUA asupra Strâmtorii Ormuz: „Suntem pe deplin «gata de acțiune»”
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Teodora Stoica după ce s-a vindecat complet de cancer! Alimentul de Paște pe care nu-l mai consumă
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Unde poți vedea ultimul Mercedes dezvoltat cu ajutorul Porsche?
Descopera.ro
Cine a orchestrat intrarea României în Primul Război Mondial?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?