Prima pagină » Știri externe » Șapte morți și 261 de răniți în confruntările produse la Cairo

Șapte morți și 261 de răniți în confruntările produse la Cairo

Confruntările din timpul nopții de la Cairo, în cadrul manifestațiilor susținătorilor președintelui demis Mohamed Morsi, s-au soldat cu șapte morți și 261 de răniți, au afirmat marți oficiali din cadrul serviciilor de sănătate egiptene, relatează AFP.

Confruntările din timpul nopții de la Cairo, în cadrul manifestațiilor susținătorilor președintelui demis Mohamed Morsi, s-au soldat cu șapte morți și 261 de răniți, au afirmat marți oficiali din cadrul serviciilor de sănătate egiptene, relatează AFP.

Cinci persoane au fost ucise în cartierul Gizah (sud-vest de Cairo) și alte două în sectorul Ramses, în apropiere de unul dintre principalele poduri peste Nil și de piața Tahrir, a declarat pentru AFP șeful serviciilor de urgență, Mohammed Soltan.

Un oficial de rang înalt al Ministerului Sănătății, doctorul Khaled al-Khatib, citat de agenția oficială Mena, a confirmat că șapte persoane au murit în confruntările dintre manifestanți și forțele de ordine.

Potrivit lui Soltan, în afară de cele cinci decese, ciocnirile produse în sectorul Ramses au provocat rănirea a cel puțin 125 de persoane. Alte 130 de persoane au fost rănite la Gizah, a adăugat el.

Potrivit aceleiași surse, șase persoane au fost rănite în jurul moscheei Rabaa al-Adawiya, unde zeci de mii de susținători ai lui Mohamed Morsi au protestat din nou luni seara pentru a cere revenirea sa la putere.

Violențele de la Cairo și din restul Egiptului s-au soldat cu peste 100 de morți de la înlăturarea de la putere a lui Morsi de către armată la 3 iulie, în urma manifestațiilor masive care cer plecarea sa, potrivit unui bilanț realizat de AFP.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Sonia Trifan, primele imagini cu noul iubit, la cinci ani de la divorț! Cine e bărbatul care i-a furat inima?
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a descoperit în apartamentul unde românca Maria Săceanu a fost ucisă de un student fascinat de serialul „Dexter”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ