Prima pagină » Știri externe » Șase mari bănci, amendate cu o sumă uriașă pentru manipularea pieței valutare

Șase mari bănci, amendate cu o sumă uriașă pentru manipularea pieței valutare

Șase mari bănci, amendate cu o sumă uriașă pentru manipularea pieței valutare
Patru mari bănci, Citigroup, JPMorgan Chase, Barclays și Royal Bank of Scotland, au recunoscut că au încercat să manipuleze cursurile de schimb valutar și, împreună cu UBS și Bank of America, au fost amendate cu aproape 6 miliarde de dolari, relatează Reuters.

Citigroup, JPMorgan Chase, Barclays, UBS și Royal Bank of Scotland au fost acuzate de autoritățile de reglementare din Statele Unite și Marea Britanie că și-au înșelat clienții spre folosul propriu, utilizând invitații preferențiale la discuțiile de stabilire a ofertelor băncilor pentru cursurile de schimb și limbaj codificat pentru coordonarea tranzacțiilor.

Cu excepția UBS, toate celelalte bănci au recunoscut să au conspirat pentru manipularea ratelor de schimb pentru dolar și euro, pe piața valutară spot.

UBS și-a recunoscut vinovăția într-o acuzație diferită.

Bank of America a fost amendată la rândul ei, dar a evitat recunoașterea vinovăției în acuzații legate de comportamentul traderilor.

„Amenzile care vor fi plătite de aceste bănci sunt corecte, având în vedere natura practicilor anticoncurențiale, pe termen lung”, a declarat prpcurorul general al Statelor Unite, Loretta Lynch.

Băncile au folosit astfel de practici incorecte până în 2013, când autoritățile de reglementare au început să le penalizeze pentru manipularea dobânzii Libor de pe piața interbancară.

În total, autoritățile de reglementare din Statele Unite și Europa au amendat șapte bănci cu peste 10 miliarde de dolari, pentru că nu au oprit traderii să încerce să influențeze ratele de schimb valutar folosite zilnic de milioane de oameni, de la companiile de investiții până la turiștii care cumpără valută în vacanță.

Investigațiile nu s-au încheiat. Procurorii pot inculpa și persoane, în cadrul acordurilor prin care băncile s-au angajat să colaboreze cu autoritățile.

Este pentru prima oară în multe decenii când companiile mamă ale Citigroup, JPMorgan, Barclays și Royal Bank of Scotland s-au recunoscut vinovate de fapte penale, dar au obținut în cadrul negocierii acordului dreptul de a continua operațiunile ca de obicei.

Citicorp, compania mamă a Citigroup, va plăti cea mai mare amendă penală, 925 milioane de dolari, precum și 342 milioane dolari către Rezerva Federală.

Traderii băncii au participat la o conspirație din decembrie 2007 până cel puțin ianuarie 2013, se arată în acord. Astfel, traderi ai Citi, JP Morgan și ai altor bănci au format un grup numit „Cartelul” sau „Mafia”, participând aproape zilnic la discuții private prin care și-au coordonat tranzacțiile.

JPMorgan a fost amendată penal cu 550 milioane de dolari și a acceptat plata a 342 milioane de dolari Rezervei Federale. Banca a fost implicată în manipularea cursului valutar în perioada iulie 2010-ianuarie 2013.

Banca britanică Barclays a fost amendată cu o sumă record de 2,4 miliarde de dolari. Angajații băncii au continuat să folosească practici înșelătoare în pofida angajamentului directorului general Antony Jenkins de a schimba politica Barclays în domeniul riscurilor asumate. Luna trecută, Barclays a concediat patru traderi, iar șeful autorității de reglementare a statului New York, Benjamin Lawsky, a cerut concedierea altor patru, în prezent suspendați sau aflați în concediu plătit.

UBS a fost prima dintre băncile care a raportat autorităților americane comportamentul incorect. Banca elvețiană și-a recunoscut vinovăția și va plăti o amendă panală de 203 milioane de dolari pentru manipularea dobânzii interbancare Libor, precum și 342 de milioane de dolari Rezervei Federale, pentru tentativă de manipulare a cursului valutar.

Royal Bank of Scotland va plăti o amendă penală de 395 de milioane de dolari și alte 274 milioane de dolari la Rezerva Federală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul MORT în atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea publică”
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Cremele de protecție solară sunt esențiale, însă unele pot fi neconforme