Christopher Nolan va lansa pe 17 iulie 2026 un film adaptat după „Odiseea” lui Homer, cu Matt Damon în rolul lui Ulise.Povestea se petrece după încheierea Războiului Troian și călătoria de întoarcere a eroului grec în Itaca, la soția sa, Penelopa (interpretată de Anne Hathaway), și la fiul său, Telemah (Tom Holland).
Din distribuție vor face parte Robert Pattinson (Antinous, unul dintre pețitorii Penelopei), Zendaya (în rolul zeiței Atena), Charlize Theron (vrăjitoarea Circe), Jon Bernthal (Menelau, regele Spartei), Benny Safdie (Agamemnon, regele regatului micenian).
Ultima știre despre filmul lui Nolan, regizorul premiat de două ori cu Oscar, i-a înfuriat pe americanii conservatori, printre care și miliardarul Elon Musk, director al companiilor Tesla, SpaceX și X, precum și fost șef al DOGE din cadrul administrației președintelui Trump.
Potrivit unor zvonuri, Lupita Nyong, o actriță mexicană de culoare, crescută în Kenya și cu cetățenie americană, cunoscută pentru rolurile ei în filmele „Black Panther”, „Star Wars” și „12 Years a Slave”, o va interpreta pe Elena din Troia.Un alt zvon susține că Lupita ar putea să o joace pe Clytemnestra, sora Elenei.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F02%2Felon-musk.png)
Zvonul l-a înfuriat pe Elon Musk încât că l-a atacat dur pe regizor într-un răspuns dat la comentariul unui internaut care a scris că „adevărata Elena din Troia era o blondă frumoasă pentru care bărbații s-ar fi războit” și că alegerea actriței de culoare este „o insultă adusă autorului” al celor două opere homerice:
„Chris Nolan și-a pierdut integritatea”.
În filmul de mare succes „Troy”din 2004, legendara prințesă și fostă regină spartană a fost interpretată de actrița germană Diane Kruger.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F02%2Flupita-troy-and-odyssey-jpg-1280x720.jpeg)
Au mai fost provocate scandaluri din industria de divertisment de la „Color-blind casting”, o practică care presupune distribuția de actori în filme, teatru și televiziune, fără a lua în considerare etnia, rasa, genul sau fizic, ci axându-se pe merit sau pe interpretarea actoricească.
În 2018, Netflix a lansat pe platforma de streaming serialul „Troy: Fall of a City”, cu actorul englez de culoare David Gyasi în rolul războinicului Ahile și cu actorul nigerian-britanic Hakeem Kae-Kazim în rolul lui Zeus, regele zeilor. Actrița germană Bella Dayne a interpretat-o pe Elena din Troia. Serialul a fost criticat aspru din cauza distribuției și a primit scorul de 4,1 pe IMDb.
În 2023, Netflix a provocat un alt scandal rasial după ce a lansat documentarul cu „Queen Cleopatra”, cu Adele James, o actriță britanică de culoare în rolul reginei egiptene. A primit scorul de 1,2 pe IMDb.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F02%2Fbrad-pitt-si-ahile-jpg-1280x720.jpeg)
Anul trecut, Walt Disney a înregistrat un mare eșec la lansarea filmului „White Snow” cu actrița americană de origine columbiană Rachel Zegler, fiind un adevărat box-office bomb cu pierderi mari raportat la un buget de producție de 270 de milioane de dolari.
Unul dintre internauți a comentat că nu este interesat de culoarea pielii sau de etnia actorilor și crede că Nolan va da lovitura și cu acest film după „Inception”, „Interstellar”, „Dunkirk”, „Oppenheimer” și trilogia „The Dark Knight”.
„Nolan l-ar putea distribui chiar și pe Mark Wahlberg în rolul Elenei din Troia și tot ar face ca porcăria ăsta să funcționeze.”
Au fost realizate multe filme adaptate după Iliada și Odiseea, însă cele mai de succes producții au fost „Troy” din 2004 (cu actorul american Brad Pitt în rolul lui Ahile, actorul englez Orlando Bloom care l-a interpretat pe Paris, actrița germană Diane Kruger în rolul Elenei, actorul australian Eric Bana care l-a jucat pe Hector, plus actorii britanici Peter O’ Toole , Brendan Gleeson și Brian Cox) și „Ulysses” din 1954 (cu Silvana Mangano, Kirk Douglas, Anthony Quinn și Rossana Podestà).
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F02%2Ftroy-total-war-1280x720.jpg)
În 2020, Sega a lansat jocul video de strategie „Total War: Troy”, în care jucătorii pot comanda armate cu micenieni și troieni care poartă armuri în conformitate cu lucrările autorilor istorici. Cu toate că trailerul filmului are 40 de milioane de vizualizări și peste 500.000 de aprecieri, mulți internauți au criticat pelicula lui Nolan pentru lipsa de acuratețe istorică în cazul armurilor purtate de personaje.
Un internaut a lansat un clip cu varianta AI a trailerului oficial al lui Nolan, în care sunt ilustrate armurile corecte ale micenienilor, în conformitate cu ilustrațiile revistelor istorice de la Osprey Publishing și cu descoperirile arheologice.
În trailerul original, Agamemnon și Ulise poartă armuri inspirate după epoca Greciei clasice. Armura neagră a lui Agamnenon a fost chiar comparată de internauți cu cea a supereroului Batman din „The Dark Knights”.
În „Iliada”, prințul troian Paris este pus la încercare de trei zeițe, Afrodita, zeița dragostei, Hera, regina zeilor și zeița căsătoriei, și Atena, zeița înțelepciunii. Cele trei zeițe aveau o dispută de rezolvat după ce Eris, zeița discordiei, care n-a fost invitată, a dat iama la o petrecerea nunții dintre Peleu și Thetis (părinții lui Ahile) și a lăsat un măr de aur pe care era inscripționat „celei mai frumoase”.
Hermes, zeul mesager, i-a înmânat mărul lui Paris pentru a începe „judecata”. El trebuia să decidă care zeiță era cea mai frumoasă. Zeițele Hera, Atena și Afrodita au revendicat mărul și i-au cerut lui Zeus să o desemneze pe cea mai „frumoasă”. Zeus a decis ca Paris, un prinț-păstor din Troia, să facă alegerea. Hera i-a promis lui Paris că-l va face rege peste Europa și Asia. Atena i-a promis înțelepciune și biruință în războaie. Iar Afrodita i-a promis că-i va oferi dragostea celei mai frumoase din lume drept soție, pe Elena din Sparta. Paris i-a înmânat mărul de aur Afroditei.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F02%2Ftroy-fall-of-a-city-1-1280x721.webp)
Hera și Atena s-au înfuriat și au decis să se alieze cu Poseidon și Hefaistos de partea micenienilor pentru a distruge Troia. Afrodita s-a aliat cu Apollo, Ares și Artemis se partea Troiei, iar Zeus a rămas neutru. Paris a răpit-o pe Elena după ce aceasta l-a părăsit pe Menelau. După ce s-a măritat cu acesta în Troia, regele spartan Menelau și fratele său, Agamemnon, au lansat războiul pentru cucerirea Troiei. Astfel, Elena a devenit cunoscută ca femeia cu „chipul care a lansat 1000 de vase”.
După 10 ani de război, timp în care mari războinici ca Ahile, Hector, Ajax și însuși Paris au fost răpuși, grecii au reușit să-i păcălească pe troieni printr-un șirletic. A mimat retragerea și le-a lăsat troienilor o ofrandă, un cal uriaș de lemn. Troienii l-au băgat în cetate, fără să realizeze că în interiorul calului de lemn erau războinici greci. Astfel, Agamemnon a reușit să ocupe Troia, iar Menelau a reușit să-și recupereze nevasta.
În „Troy” din 2004, majoritatea actorilor au fost americani, englezi, canadieni, australieni, scoțieni, inclusiv actrița germană care a interpretat-o pe Elena, fără niciun actor grec. În serialul de pe Netflix, Ahile și Zeus sunt jucați de actori de origine africană.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F02%2Fosprey-1280x526.jpg)
Istoricii spun că micenienii erau mediteraneeni, deci ar fi avut piele de culoare albă sau măslinie. Troienii din „Iliada” ar fi fost hitiții, o populație de anatolieni ce au pus bazele unui mare imperiu al epocii bronzului. Aceștia ar fi avut tot piele de culoare albă sau cu nuanță măslinie, fiind caucazieni. Nici micenienii sau hitiții nu aveau trăsături africanoidă, fiind de origine indo-europeană.
Însă, Homer menționează că la Războiul Troian a participat Memnon, regele Etiopiei. Războinicul african a luptat de partea Troiei. Majoritatea producțiilor hollywoodiene îi ilustrează pe micenieni și troieni cu echipamente și armuri eronate, inspirate după cele ale grecilor din epoca antichității clasice. În epoca bronzului, în funcție de statutul social și de rang, micenienii purtau armuri din platoșe de bronz, cu o greutate de 18 kg, și se apărau cu scuturi în formă cifrei 8, învelite cu piei de animale.
Contrar celui mai apreciat film adaptat după Iliada („Troy” din 2004), săbiile și cu care s-au luptat micenienii erau specifice secolelor 12-13 î.Hr., fiind fabricate numai din bronz. Troienii, adică, hitiții, purtau de la tunici de piele la armuri din platoșe de bronz, în funcție de statutul social.
Homer a precizat în „Iliada” că războinicii se deplasau cu care trase de cai (o tehnică de luptă și de transport specifică la egipteni, hitiți, micenieni și asirieni în Epoca Bronzului). El a făcut referire și la coiful construit din colții de mistreț purtat de Ulise. Câteva exemplare de coifuri vechi au fost descoperite și se regăsesc ilustrate în picturile miceniene.
Autorul recomandă: Regizorul premiat cu Oscar pentru „Insterstellar” și „Oppenheimer”, Christopher Nolan, va regiza un FILM adaptat după epopeea homerică „Odiseea”