Prima pagină » Știri externe » Schema secretă de organizare a ISIS. Ce au găsit americanii în calculatoarele jihadiștilor

Schema secretă de organizare a ISIS. Ce au găsit americanii în calculatoarele jihadiștilor

Schema secretă de organizare a ISIS. Ce au găsit americanii în calculatoarele jihadiștilor
Statul Islamic a organizat departamente speciale care să se ocupe de „prada de război". În această categorie intră sclavii și exploatarea resurselor naturale, precum petrolul. Pentru capturarea lor, jihadiștii au reușit să creeze breșe în structurile guvernamentale consacrate, care le permit să controleze zone largi din Siria, Irak și alte regiuni, scrie Reuters. Birocrația bazată pe ierarhii, incluzând și micile rivalități dintre oficiali, dar și legile adoptate sub forma dogmelor religioase fatwa sunt detaliate în câteva documente exclusive obținute de Forțele de Operațiuni Speciale ale Statelor Unite într-un raid care a avut loc în mai în Siria, în urma căruia liderul financiar al ISIS, Abu Sayyaf, a fost ucis.

Oficialii americani susțin că studierea documentelor i-a ajutat să înțeleagă în profunzime modul în care reușește grupul militant să controleze regiunile pe care a pus stăpânire, dominație care i-a surprins pe foarte mulți. Acestea oferă indicii asupra modului în care ceea ce a fost cândva doar un mic grup insurgent a reușit să dezvolte o birocrație complexă și o organizare riguroasă prin care să gestioneze fluxurile de venituri obținute – de la petrolul exploatat ilegal și până la antichitățile pe care le-au confiscat -, dar și despre modul în care au reușit membrii Statului Islamic să țină sub control populațiile subjugate. Astfel, ISIS apare ca o formațiune puternic birocratizată, împărțită în departamente de stat asemănătoare ministerelor, fiecare cu responsabilități extrem de clar trasate, chiar și pentru cele mai crude dintre operațiuni, precum capturarea sclavilor, a ostaticilor și a femeilor „celor înfrânți”.

„Aceste documente dezvăluie, practic, totu: nivelul birocratizării, organizarea, diwan-urile (n.r. organele centrale care se ocupă de finanțe și administrație), comitetele”, a declarat pentru Reuters Brett McGurk, reprezentantul special al președintelui american Barack Obama în coaliția împotriva ISIS.

De exemplu, un diwan, aproximativ echivalent cu un minister din cadrul guvernului, este responsabil cu gestionarea și manipularea resurselor naturale, inclusiv cu sustragerea antichităților din vechile imperii din regiune. Un altul se ocupă cu procesarea „prăzii de război”, inclusiv a sclavilor.

„ISIS a investit în definirea sa ca stat și în imaginea Califatului mult mai mult decât în vreo altă întreprindere jihadistă. Așadar, o organizație formală, dincolo de nevoia de pragmatism care se remarcă atunci când controlezi atât de multe teritorii adiacente și orașe importante, reiterează permanent și imaginea ei de stat”, a spus Aymenn al-Tamimi, activist din organizația non-guvernamentală Middle East Forum și expert în structura Statului Islamic.

Documentele arată și „meticulozitatea și orientarea spre date exacte” pe care o demonstrează ISIS atunci când vine vorba despre gestionarea sectorului petrolier și al gazelor naturale, deși nu este vorba despre operațiuni extrem de sophisticate, a punctat Amos Hochstein, directorul responsabil cu zona energetică din Departamentul de Stat al SUA.

Oficialii americani au menționat că documentele au oferit ajutor coaliției împotriva Statului Islamic, evidențiind vulnerabilități precise. Statele Unite și aliații au lansat de atunci atacuri aeriene, unele dintre ele având scopul de a degrada infrastructura petrolieră a grupării islamiste și de a-i captura pe oficialii situați în poziții-cheie.

Documentele demonstrează și că Statul Islamic nu este deloc imun la rivalitățile și înfruntările personale care caracterizează birocrațiile din întreaga lume. O scrisoare redactată de Diwanul pentru Resurse Naturale  proclamă că Abu Sayyaf este responsabil de gestionarea antichităților.

„Motivul invocat este acela că deține foarte multe cunoștințe în acest domeniu, dar și că Abu Jihad Al-Tunisi este o persoană naivă care nu se poate ocupa de această divizie”, se arată în scrisoarea în posesia căreia au intrat americanii.

Sclavii – între blândețe și cruzime

Informațiile citate de Reuters reprezintă, însă, doar o mică parte din datele pe care au reușit să le obțină forțele americane în urma raidului din Siria. Acestea au capturat hard disk-uri, CD-uri, DVD-uri, dar și documente tipărite, pe care le-au folosit pentru a-și pune la punct strategia în ceea ce privește lupta împotriva ISIS.

Multe dintre documentele confiscate sunt redactate sunt sub formă de fatwa sau de ordonanțe religioase și acoperă un spectru extrem de variat de reglementări, cum ar fi cele referitoare la violarea femeilor prizoniere și la tratamentul aplicat sclavilor care au copii minori, până la definirea limitei admisibile până la care un fiu poate să fure chiar de la tatăl său pentru a-și finanța călătoria spre a se alătura grupării jihadiste sau pentru a lupta în „războiul sfânt”.

Alte indicii asupra utilizării „prăzii umane de război” au fost descoperite săptămâna trecută, atunci când a ieșit la iveală o fatwa ce oferea indicii asupra traficului de organe pe care l-ar realiza violentul grup extremist.

Mai departe, o broșură intitulată „Din Regulile Creatorului privind Capturarea Prizonierilor și Înrobirea Lor” trece în revistă reguli care se referă la transformarea în sclave a femeilor „confiscate de la infidelii înfrânți”. Citând din profetul Mahomed, ghidul Islamic solicită atât blândețe, cât și cruzime în ceea ce privește această categorie de prizonieri de război.

Femeile înrobite nu trebuie separate de copiii lor, dar, indiferent de situație, luptătorii ISIS sunt îndreptățiți să întrețină relații sexuale cu acestea, scrie în broșura citată. Reprezentantul Middle East Forum în teritoriu susține că aceste fatwa sunt menite să susțină pretențiile de stat legitim pe care le ridică ISIS. Regulile se aplică nu doar teritoriilor cucerite în Irak și Siria, ci și provinciilor însușite „din oficiu” în Africa, Sinai și Asia de Sud.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Adrian Minune, mărturisire șocantă despre operația de micșorare a stomacului: „Eu acolo am murit! Am auzit aparatul care face bip, bip și, dintr-o dată, a făcut bip lung”
Digi24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Tensiunea arterială după 40, 50 și 60 de ani: ce valori sunt normale și când trebuie mers la medic
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!