Prima pagină » Știri externe » Secretarul general al Națiunilor Unite: Nu există soluție militară la criza ucraineană

Secretarul general al Națiunilor Unite: Nu există soluție militară la criza ucraineană

Secretarul general al Națiunilor Unite: Nu există soluție militară la criza ucraineană
Secretarul general al Națiunilor Unite: Nu există soluție militară la criza ucraineană

„Uniunea Europeană, americanii și majoritatea țărilor occidentale discută foarte serios între ele despre cum să procedeze” în fața implicării ruse în Ucraina, a declarat Ban Ki-moon în Noua Zeelandă.

„Ei trebuie să înțeleagă că nu există soluție militară. Un dialog politic pentru o soluție politică este calea cea mai sigură”, a declarat el, deplângând o „situație haotică și periculoasă” cu consecințe „regionale și mondiale”.

Remarcile sale se adresează celor 28 de șefi de stat din Alianța Nord-Atlantică ce urmează să adopte la summitul de joi și vineri un plan de reacție (Readiness action plan, RAP), ca răspuns la atitudinea Rusiei în criza ucraineană, percepută ca o amenințare pentru alianții din apopierea granițelor sale (statele baltice, Polonia, România și Bulgaria).

Mii de militari ai forțelor aeriene, terestre și ai marinei, sprijiniți de forțe speciale, vor putea fi mobilizați „în câteva zile”, a promis luni secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Kievul și occidentalii acuză de o săptămână – folosind ca argument fotografii realizate de satelit – Rusia că a mobilizat militari în estul Ucrainei, peste 1.000 de persoane, potrivit NATO, 1.600 potrivit Kievului. Moscova dezminte categoric.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Românii din sute de localități ar putea plăti impozite cu 50% mai mici! Care este CONDIȚIA pusă de Guvern
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi