Prima pagină » Știri externe » Statele Unite speră să ajungă la un acord comercial cu UE /Casa Albă: „Rămânem ÎNCREZĂTORI și optimiști”

Statele Unite speră să ajungă la un acord comercial cu UE /Casa Albă: „Rămânem ÎNCREZĂTORI și optimiști”

Administrația Donald Trump este încrezătoare că Statele Unite vor ajunge la un acord cu Uniunea Europeană pentru depășirea disputelor comerciale, anunță Președinția de la Washington.

”Uniunea Europeană a venit la masa negocierilor datorită amenințărilor președintelui Donald Trump cu impunerea de tarife comerciale, iar acum observăm că poartă negocieri de bună-credință cu delegația noastră, deci, noi rămânem încrezători și optimiști că se poate ajunge la un acord cu Uniunea Europeană. Avem discuții și cu numeroase alte țări care înțeleg necesitatea de a ajunge la acorduri bune cu președintele și cu Administrația”, a declarat Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

Uniunea Europeană continuă consultările cu Statele Unite pentru remedierea disputelor comerciale, iar o întrevedere este programată săptămâna aceasta, la Paris.

”Comisia Europeană finalizează consultările asupra măsurilor extinse. Dacă nu se va ajunge la o soluție acceptată reciproc, actualele măsuri și cele adiționale vor fi aplicate automat pe 14 iulie”, a declarat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Comisarul european pentru Comerț, Marco Sefcovic, se va întâlni, miercuri, la Paris, cu Jamieson Greer, reprezentatul american pentru Afaceri Comerciale. În același timp, o delegație formată din experți tehnici va continua negocierile la Washington.

Săptămâna trecută, președintele american, Donald Trump, a salutat semnalele Uniunii Europene în sensul negocierilor comerciale cu Statele Unite.

”Am fost extrem de satisfăcut să anunț intenția de a impune tarife de 50% Uniunii Europene, mai ales în contextul ritmului lent al negocierilor cu ei. Acum, tocmai am fost informat că Uniunea Europeană ne-a cerut să stabilim rapid data reuniunii. Acesta este un eveniment pozitiv și sper că vor accepta, în final, precum China, să deschidă națiunile europene comerțului cu Statele Unite ale Americii. Atât UE, cât și China vor fi fericite și vor avea succes dacă vor face acest lucru!”, a afirmat Donald Trump.

Anterior, Trump a criticat vehement Uniunea Europeană, acuzând-o că profită de Statele Unite la nivel comercial și semnalând intenția de a impune tarife vamale de 50%.

Foto: Profimedia

Video: LIVE Now from FOX

Citește și:

VIDEO Trump este deschis unui summit cu Putin și Zelenski /Casa Albă: „Acest război trebuie să se ÎNCHEIE”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu o singură condiție. Mașinile pe benzină și diesel ar putea fi vândute și după 2035
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Sub 5.000 de euro pentru un apartament cu două camere! Ce ascunde, de fapt, oferta ANAF
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Trebuie să schimbăm atitudinea”. Ce spune Andrei Coubiș, înainte de meciurile din Liga Națiunilor cu Polonia și Bosnia și Herțegovina
Click
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
1.000 lei amendă pentru toți șoferii din București care fac această greșeală în 2026. Majoritatea cred că e ceva normal, dar legea este clară
Ce se întâmplă doctore
Meteorologii ANM au actualizat prognoza până la începutul lunii decembrie. Se anunță ninsori puternice
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cea mai mare întindere de nisip din lume nu prezintă nicio urmă a oamenilor antici. Iată de ce!
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi