Prima pagină » Știri externe » SUA avertizează Coreea de Nord, în cazul în care Phenianul va livra arme Rusiei. „Vor plăti un preț în fața comunității internaționale”

SUA avertizează Coreea de Nord, în cazul în care Phenianul va livra arme Rusiei. „Vor plăti un preț în fața comunității internaționale”

Andrei Văcaru
SUA avertizează Coreea de Nord, în cazul în care Phenianul va livra arme Rusiei. „Vor plăti un preț în fața comunității internaționale”
SUA avertizează Coreea de Nord, în cazul în care Phenianul va livra arme Rusiei. „Vor plăti un preț în fața comunității internaționale”

Negocierile privind livrările de arme între Rusia și Coreea de Nord avansează, a declarat marți Jake Sullivan, consilierul pentru Siguranţă Naţională al preşedintelui SUA, Joe Biden.

Totodată, Sullivan l-a avertizat pe liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un, că țara sa „va plăti un preț” pentru furnizarea de arme Rusiei, arme care să fie utilizate de Moscova în conflictul din Ucraina.

Furnizarea de arme către Rusia„nu va fi văzută bine, iar Coreea de Nord va plăti un preț pentru acest lucru în fața  comunității internaționale”, a declarat Jake Sullivan reporterilor de la Casa Albă.

Declarația oficialului american vine după ce Kremlinul a transmis marți că nu are „nimic de spus” în ceea ce privește informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora Kim Jong Un intenționează să călătorească în Rusia luna aceasta pentru a se întâlni cu președintele Vladimir Putin și a discuta despre eventuale livrări de arme către Moscova.

Kim se așteaptă ca discuțiile despre arme să continue, inclusiv la nivel personal cu Vladimir Putin, a mai spus Sullivan, care a adăugat că presiunea pusă de statele occidentale asupra industriei sale de apărare a determinat Moscova să caute „orice sursă” pentru a se reaproviziona cu arme și muniții, notează Reuters.

„Vom continua să cerem Coreei de Nord să își respecte angajamentele publice de a nu furniza Rusiei arme care vor ajunge să ucidă ucraineni”, a spus Sullivan.

Luni, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA, Adrienne Watson, a declarat că Putin și Kim ar putea avea o întâlnire curând, iar New York Times, care citează oficiali americani și din alte state aliate, a transmis că liderul nord-coreean ar urma să se deplaseze săptămâna viitoare în Rusia, pentru a se întâlni cu Vladimir Putin.

Întrebat dacă poate confirma informațiile, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus: „Nu, nu pot. Nu este nimic de spus”, mai notează sursa citată.

Coreea de Nord și Rusia ar putea colabora în materie de securitate

Un oficial din cadrul Ministerului nord-coreean al Apărării a declarat, în noiembrie, că Phenianul „nu a avut niciodată schimburi comerciale cu Rusia care să implice arme” și „nu are niciun plan să facă acest lucru în viitor”.

Moscova și Phenianul au promis că vor spori cooperarea în domeniul apărării, mai arată Reuters.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, care a vizitat Phenianul în iulie, a declarat luni că cele două ţări discută despre posibilitatea unor exerciţii militare comune.

Eventuala vizită a lui Kim în Rusia ar fi prima vizită a sa în străinătate în mai bine de patru ani și prima de la începutul pandemiei de COVID-19.

Andrei Lankov, expert în Coreea de Nord la Universitatea Kookmin din Seul, susține că, cel mai probabil, Kim va dori să obțină sprijinul Moscovei și ar putea căuta să semneze unele acorduri privind livrări de arme, dar și referitoare la un eventual ajutor financiar din partea Rusiei.

În august, Statele Unite au impus sancțiuni asupra a trei entități pe care le-a acuzat că sunt implicate în comerțul cu arme dintre Coreea de Nord și Rusia.

Sursa foto: Profimedia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mesajul „Refuzați comanda dacă nu este livrată de un român” a dus la un dosar PENAL
Digi24
Mojtaba Khamenei, mesaj dur către Trump după suspendarea acordului de pace: „Marele Satana și-a arătat din nou adevărata față”
Cancan.ro
Internarea la psihiatrie l-a schimbat radical? Cheloo, de nerecunoscut pe scena de la Arena Națională
Prosport.ro
Cum arată Laura Teodoru la aproape 10 ani de când a renunțat la televiziune. Apariție hot în costum de baie
Adevarul
„Să te ia dracu, Putin!”. Revolta comercianților care și-au pierdut afacerile în urma atacului cu drone al ucrainenilor din Moscova
Mediafax
Sârșitul „erei Orbán”: Președintele Tamas Sulyok, ultimul „acolit”, pleacă de la putere
Click
Ce a făcut Mihaela Rădulescu la un an de la moartea lui Felix Baumgartner: „Te iubesc”
Digi24
Medicamente care pot deveni periculoase pentru organism pe caniculă. Medicii explică ce pacienți au cel mai mare risc de complicații
Cancan.ro
Ultimul mesaj trimis de Roxana înainte să fie ucisă cu 93 de lovituri de cuțit: Sunt amețită
Ce se întâmplă doctore
Roxana Vancea face senzație! Şi-a etalat formele apetisante pe internet. Cum se menține în formă?
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026. A depășit Grecia și Italia
Descopera.ro
Cine a inventat omleta? O poveste veche de mii de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O blondă: – Acum citesc o carte managerială, economic financiară…
Descopera.ro
Cele 5 semne la care trebuie să fim atenți în cazul înțepăturilor de țânțari