Prima pagină » Știri externe » SUA boicotează vodca rusească, din cauza lui Putin

SUA boicotează vodca rusească, din cauza lui Putin

SUA boicotează vodca rusească, din cauza lui Putin
Zeci de persoane au manifestat miercuri în fața Consulatului rus din New York pentru a atrage atenția împotriva legilor anti-gay din Rusia și a cere să nu se mai cumpere vodcă până când guvernul lui Vladimir Putin nu revizuiește aceste măsuri, notează joi ziarul Las Provincias, citat de Agerpres.

Zeci de persoane au manifestat miercuri în fața Consulatului rus din New York pentru a atrage atenția împotriva legilor anti-gay din Rusia și a cere să nu se mai cumpere vodcă până când guvernul lui Vladimir Putin nu revizuiește aceste măsuri, notează joi ziarul Las Provincias, citat de Agerpres.

În timpul protestelor din fața sediului diplomatic din apropiere de Central Park, manifestanții au golit mai multe sticle de vodcă rusească de diferite mărci.

Barurile și discotecile gay din SUA, Marea Britanie, Australia și Canada s-au alăturat acestui boicot împotriva vodcii rusești pentru a protesta împotriva legilor anti-gay din această țară, într-o mișcare internațională care speră să se extindă.

Protestatarii au cerut să fie boicotate și Jocurile Olimpice de Iarnă din 2014, care se vor desfășura în orașul rus Soci, și au făcut apel la marile companii americane să-și retragă sprijinul publicitar.

„Suntem furioși pentru ceea ce se întâmplă în Rusia. Acum este interzis și să declari deschis că ești gay. Nu vom tăcea’, a avertizat Ann Northrop, de la asociația americană de apărare a drepturilor homosexuale Queer Nation.

Alături de ea, Bob Fluet, proprietar al barului Boxers din Manhattan, a anunțat că localul său a încetat să mai vândă Stolichnaya -principala marcă rusească de vodcă – ca măsură de protest împotriva legii aprobate de Putin. „Am hotărât să nu mai vindem vodcă rusească. Alte baruri din New York și alte orașe ale țării au făcut același lucru. Această mișcare a început, iar comunitatea o sprijină’, a asigurat el.

Protestul din New York se alătură celor din Los Angeles, Londra, Canada și Australia, unde barurile și discotecile gay au început de câteva zile să boicoteze vodca rusească. În Londra, celebra discotecă Heaven, administrată de grupul G-A-Y, face parte din localurile care s-au alăturat acestui tip de ‘represalii’.

Apelul la boicot a fost lansat săptămâna trecută de scriitorul american Dan Savage, care a cerut să fie denunțat astfel ceea ce el a calificat drept „pogromul anti-homosexual al lui Putin”.

Președintele rus a promulgat, la sfârșitul lui iunie, o controversată lege care sancționează prin amenzi foarte mari orice act de „propagandă” homosexuală în prezența minorilor.

Rusia a adoptat tot în iunie o lege care interzice adopția copiilor ruși de cupluri homosexuale sau de un singur părinte în țările care au legalizat căsătoriile între persoane de același sex. Activiști homosexuali afirmă că schimbările din legislație impulsionează agresiunile împotriva comunității gay din Rusia, incluzând cele două asasinate din luna mai, care au avut conotații homofobe.

Vodca Stolichnaya a răspuns la această campanie care amenință să-i afecteze vânzările printr-o scrisoare deschisă difuzată săptămâna trecută în care condamnă ‘acțiunile îngrozitoare întreprinse de guvernul rus’.

Potrivit lui Bob Fluet, „patronii de la Stolichnaya ar trebui să facă ceva ca să ajute comunitatea gay din Rusia’. ‘Ar trebui să dea un telefon la Kremlin’, a sugerat el.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Warren Buffett regretă că și-a vândut acțiunile Apple, dar spune că nu ar cumpăra acum, având în vedere situația pieței
Digi24
Marco Rubio, telegramă către toate ambasadele SUA să colaboreze cu unitatea de Operațiuni Psihologice a Pentagonului
Cancan.ro
» Primele și singurele imagini cu mama copiilor lui Bogdan de la Ploiești. Cum arată femeia care l-a făcut tătic pe artist
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Mediafax
Programul și traseul Pelerinajului de Florii din București
Digi24
Rubio amenință că SUA şi-ar putea schimba poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran. „Ne vom ocupa de asta mai târziu”
Cancan.ro
Cum va fi vremea de Paște 2026. ANM anunță temperaturi anormale pentru aceasta perioadă
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Cine este Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe Rebeca și Melisa: 'Încă o noapte și nu supraviețuiau'
Promotor.ro
2026: Top 5 mașini ieftine pe GPL disponibile acum în România. Singurii producători de pe piața locală ce oferă GPL din fabrică
Descopera.ro
Imagini fără precedent cu planeta Saturn!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Obiceiurile alimentare contează mai mult decât am crede pentru adolescenți