Sute de întreprinzători greci își mută afacerile în Bulgaria. „În Grecia, impozitele sunt mari și nu încetează să crească. Dacă le plătiți, vi se va cere și mai mult”

Sute de întreprinzători greci își mută afacerile în Bulgaria. În Grecia, impozitele sunt mari și nu încetează să crească. Dacă le plătiți, vi se va cere și mai mult

Sute de întreprinzători greci și-au mutat afacerile în statul vecin, Bulgaria, pentru a evita efectele crizei, de la impozitele și asigurările sociale din ce în ce mai mari și până la lipsa de securitate socială și economică, relatează AFP

„Mai deschidem o cafenea, sunt copleșit”, declară Yannis Zois, cetățen grec în vârstă de 46 de ani, coborând de pe bicicletă în fața localului aglomerat de pe o stradă comercială din centrul orașului Sofia.

Bărbatul, originar din insula Corfu din Marea Adriatică și-a deschis prima cafenea la Sofia în urmă cu trei ani. Acum are deja trei.

Zois face parte dintre sutele de mici întreprinzători greci care s-au refugiat în Bulgaria de la începutul crizei.

„Am profitat de această nișă în loc să plec la Atena, o junglă unde în domeniul meu sunt în stare să se mănânce unii pe alții”, explică acesta.

De profesie inginer electronist, Zois are afaceri în domeniul cafenelelor în Grecia, Italia și Germania de 15 ani, lăsând fraților săi administrarea firmei de distribuție din Corfu.

„Eforturile mele se contrentrează acum aici”, continuă el avansând ideea întoarcerii în Grecia, întrucât „în prezent este mai sigur aici”, chiar dacă, în opinia lui „nimic nu mai este sigur în Europa”.

Circa 3.800 de întreprinderi greceși au fost înregistrate fiscal în Bulgaria din 2011, față de 2.100 în anul precedent, potrivit Agenției guvernamentale de resort. Înainte de criză însă, nu erau decat câteva sute.

„Interesul lor este de legat de impozitele și asigurarea socială mai reduse și stabilitatea economiei”, explică aceasta.

În Bulgaria impozitul este de 10 la sută pentru întreprinzători, unul dintre cele mai mici din Europa. Capitalul necesar pentru înregistrarea unei întreprinderi este simbolic – un euro – iar mâna de lucru nu este nici pe departe atât de scumpă ca în Grecia.

„Chiar și firmele fără probleme speciale preferă să se mute din cauza lipsei de securitate în Grecia”, explică Christos Mouroutis, antreprenor în domeniul imobiliar și al energiei regenerabile.

Prezent în Bulgaria de 13 ani, acesta gestionează active în valoare de 250 de milioane de euro, fiind solicitat adesea pentru consultanță de întreprinzători greci care intenționează să își mute afacerile în Bulgaria.

„Unii își mută afacerile numai pe hârtie pentru a-și reduce impozitele, alții vin cu totul, în special în sectorul informatic”, explică acesta.

„În ceea ce privește industria, relocarea necesită mai mult timp. Întreprinderile sunt mult mai prudente în lipsa lichidităților”, adaugă el.

Zois, care are circa 50 de angajați în cele trei cafenele, este la rândul său contactat de antreprenori care vor să își înregistreze afacerile în Bulgaria.

În Grecia „impozitele sunt mari și nu încetează să crească. Dacă le plătiți, vi se va cere și mai mult”, precizează el.

Prudent în ceea ce privește proiectele sale de viitor, el recunoaște că Bulgaria nu este țara ideală pentru investiții: prea multă birocrație, dar nu și la fel de mulți salariați motivați.

Grecia este în mod tradițional printre cei cinci parteneri comerciali ai Bulgariei, unde un sfert din sectorul bancar este deținut de băncile grecești. După o scădere simțitoare în 2009, Bulgaria a reușit în 2010 și 2011 să readucă exporturile către Grecia la nivelul de dinainte de criză, de 1,5 miliarde de euro.

Anual, un milion de turiști greci vin în Bulgaria.

De altfel, din ce în ce mai mulți cetățeni greci profită de ratele dobânzilor la depozitele bancare pentru a-și plasa economiile din Bulgaria, potrivit Ministerului bulgar de Finanțe.

Deși criza din Grecia le aduce anumite avantaje, bulgarii urmăresc adesea îngrijorați evoluția situației în statul vecin.

„Profiturile pe care le-am putea atrage sunt infime față de avalanșa de efecte nedorite (pe care le-ar provoca) cădera Greciei”, precizează fostul ministru al Economiei, Traicio Traikov, în prezent director al unui centru de reflecție în domeniul economiei.

Deși empatizează cu protestatarii greci, jumătate dintre bulgari se tem că această criză din Grecia s-ar putea extinde în țara lor, potrivit unui sondaj Gallup realizat în iunie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Reghe cere sprijinul instanței: 'Trebuie să înceteze această hărțuire!' Poliția nu confirmă urmărirea penală împotriva...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru...
Cum a rămas, de fapt, Gina Pistol însărcinată. Nu mai avea nicio speranță: „Smiley mi-a...
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care...
Tragedie în România! A MURIT
Cum va fi vremea în luna mai! Specialiștii de la ANM preconizează o perioadă imprevizibilă...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri...
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Astronomii au descoperit cum s-a format „inima” de pe Pluto