Prima pagină » Știri externe » The Economist trage un semnal de alarmă: Naționalismul este în ascensiune în Europa și SUA, luând frecvent forma populismului

The Economist trage un semnal de alarmă: Naționalismul este în ascensiune în Europa și SUA, luând frecvent forma populismului

The Economist trage un semnal de alarmă: Naționalismul este în ascensiune în Europa și SUA, luând frecvent forma populismului
Mai multe pe gadul.info

„Oriunde privim, naționalismul este în ascensiune. Uneori ia forma națiunilor autoproclamate care solicită dreptul de a-și determina viitorul: Catalonia în Spania, Kurdistanul în Irak, Scoția în Marea Britanie, Biafra în Nigeria. Mai frecvent, este vorba de tendințele spre dreapta populistă și reacționară. Partidul Alternativă pentru Germania (AfD) a obținut 94 de locuri în Bundestag. Marine Le Pen, liderul formațiunii Frontul Național, a obținut o treime din voturi în scrutinul prezidențial din Franța. În Ungaria, Austria și Cehia au ajuns la putere naționaliști; la fel, în Polonia. În perioada postreferendum din Marea Britanie, «au preluat din nou controlul», sau cel puțin așa au pretins. Turcia are politici militante, Japonia vrea renunțarea la pacifism, India jonglează cu noțiunea supremației hinduse, China visează la glorie, iar Rusia a adoptat o atitudine beligerantă”, observă editorialiștii The Economist într-un material intitulat „Naționalismul, încotro? / Naționalismul nu se atenuează, dar nu este clar spre ce direcție se îndreaptă”.

„Cele mai remarcabile sunt tendințele naționaliste din Statele Unite. America a fost prima națiune care a proclamat independența față de toți suveranii, cu excepția poporului și Constiuției națiunii. Statele Unite s-au perceput permanent drept un loc special. Dar, de-a lungul istoriei țării, acest excepționalism a fost o formă de universalism; (…). Acum, la putere a ajuns un președinte furios, cu doctrină nativistă, care observă că America nu mai conduce pe plan mondial, ci este lăsată în urmă, astfel că promite să o facă din nou măreață”, adaugă editorialiștii The Economist.

„Oamenii care traversează în mod facil frontierele și culturile, obținând astfel prosperitate, consideră alarmant acest nou naționalism. Observă că aceste tendințe blochează activități comerciale între națiuni pașnice, blochează cooperarea pentru soluționarea problemelor globale. Dar tind să creadă că aceste tendințe vor trece, precum febra. (…) Naționalismul este o moștenire a iluminismului. S-a instalat în politica mondială într-un mod mai complet și cu mai mult succes decât orice alte moșteniri mai celebrate ale iluminismului, inclusiv decât marxismul, liberalismul clasic și chiar decât capitalismul industrial. Nu este vorba de o aberație, ci este aici pentru a rămâne. Făcând abstracție de preocupările elitelor cosmopolite, acesta nu este neapărat un lucru rău. Dar, precum religiile, naționalismul este capabil să scoată ceea ce este mai bun din oameni, dar și ceea ce este mai rău. Îi poate inspira să coopereze liberi în căutarea binelui comun. De asemenea, îi poate umple de certitudini terifiante, justițiare, generând conflicte și nedreptate”, subliniază The Economist, observând că, „în mod trist, noul tip de naționalism mizează pe latura paranoidă, intolerantă a acestei moșteniri”.

„Națiunile există de secole. Naționalismul a apărut în zona Valmy, în nordul Franței, pe 20 septembrie 1792. (…) A fost prima victorie a Războiului Revoluționar, purtat pentru națiune, nu pentru rege. (…) Națiunile de acum sunt, dintr-un anumit punct de vedere, produse ale naționalismului, mai degrabă decât invers, așa cum ar susține naționaliștii”, explică The Economist, observând că, spre exemplu, în urmă cu zece ani, în Polonia existau doar două publicații pe teme istorice, iar acum sunt peste 12.

Cea mai ambițioasă tentativă de eliminare a naționalismului este Uniunea Europeană. A reușit, în sensul că un război între statele membre UE este în prezent de neconceput. Dar statul națiune european nu s-a îndreptat în direcția în care speraseră unii dintre fondatori. Guvernele naționale continuă să conducă la Bruxelles, structurile naționale sunt dificil de dizolvat, iar probleme precum birocrația nu pot fi eliminate ușor. Cineva, undeva pare să încerce mereu să se agațe de putere.

În Rusia, filosoful politic Aleksandr Dughin este foarte influent în rândul naționaliștilor. El îl consideră pe președintele Vladimir Putin un fel de țar care ar reprezenta identitatea tuturor rușilor. „Pentru noi, țarul este subiectul, iar noi suntem oamenii aflați în slujba lui. Drepturile omului sunt drepturile țarului”, afirmă el în mod enigmatic.

Noul tip de naționalism nu pune accent doar pe diferențele dintre țări, ci încearcă să alimenteze furia între acestea. Michal Bilewicz, specialist în psihologie socială la Universitatea din Varșovia, explică această furie prin modul de control pe care o persoană îl are asupra propriei vieți. Naționalismul nu este determinat de zel patriotic, ci de stima de sine. Loialitatea față de națiune combinată cu încrederea favorizează altruismul. Dimpotrivă, sentimentele de frustrare și insuficiență tind să conducă la narcisism, explică specialistul. Oamenii care au frustrări pe care nu le pot controla recurg la naționalism pentru a primi garanția că sunt la fel de buni ca toți ceilalți, poate chiar mai buni. Consideră că lumea este cea care nu le oferă respectul pe care îl merită și sunt obsedați de modul în care îi percep ceilalți, subliniază Michal Bilewicz, explicând că, în timp ce altruiștii sunt orientați spre viitor, narcisiștii sunt preocupați de trecut, altruiștii intră în comuniune cu ceilalți, narcisiștii îi exclud pe ceilalți, altruiștii îi consideră pe oponenți complementari, narcisiștii îi percep drept trădători, altruiștii apreciază că imigranții conferă varietate, narcisiștii cred că le amenință modul de viață, altruiștii sunt uniți de valori, iar narcisiștii sunt uniți de elemente precum rasa și cultura.

„Și Canada are un naționalism feroce în modul său specific. La fel ca orice altă formă de naționalism, și cel din Canada este deranjant. Dar chiar dacă uneori acest naționalism are accente moralizatoare și de îngâmfare, Canada are o lecție de dat într-o lume plină de incertitudine. (…) Canada are sugestii pentru soluționarea conflictelor între naționalismul de tip civic și cel etnic. În Canada, politicile gravitează în jurul conceptului de coeziune. (…) Modelul canadian celebrează diferențele și recompensează colaborarea. Canadienilor le place să spună că iernile foarte reci i-au forțat să colaboreze pentru a putea supraviețui”, notează The Economist.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SUA și Israel au lansat atacuri asupra Iranului. Liderul suprem Ali Khamenei a fost ucis
Digi24
Cine i-ar putea lua locul ayatollahului Ali Khamenei, dacă ar fi ucis în atacurile israeliene
Cancan.ro
Cum arată acum Nadia Dănciulescu, la 14 ani după ce a fost transformată complet în Frumusețe pe Muchie de Cuțit de la Pro TV
Prosport.ro
Olivia, apariție în bikini: „A arătat aproape tot”
Adevarul
„Nu exclud un război cu China”. Un propagandist al Kremlinului critică lipsa tehnologică a armatei ruse: „Ucraina ne-a depășit la drone și la comunicații militare”
Mediafax
Elevi din Vrancea, blocați în Dubai din cauza închiderii spațiului aerian
Click
Salată de post cu năut: rețeta măicuțelor de la Mănăstirea Nera care îți potolește foamea și hrănește sufletul
Digi24
VIDEO „Am pierdut două apartamente”. Tot mai multe orașe din România declară război păcănelelor. Ce spun dependenții de jocuri de noroc
Cancan.ro
Pensiile cresc cu 180 lei pe lună, pentru acești pensionari din România, de la 1 ianuarie 2027
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 53 de ani! Imagini rare cu prezentatoarea Stirilor ProTV
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Video cu momentul dramatic în care un tramvai plin cu pasageri deraiază în Milano: 2 morți, 54 de răniți
Descopera.ro
De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Dragă, sunt cu o domnișoară de 18 ani la un hotel!
Descopera.ro
Șoferii Uber și Bolt, nemulțumiți de sistemul prin care sunt obligați să accepte cât mai multe curse