Trenurile pline cu imigranți care au plecat din Ungaria au ajuns în Austria și Germania

Publicat: 01/09/2015, 11:37

Valurile de imigranți reprezintă o situație de criză pentru Uniunea Europeană, care a eliminat controalele la frontiere între cele 26 de state din zona Schengen. Solicitanții de azil trebuie să depună cereri în primul stat UE în care ajung, regulă adesea ignorată de imigranți, care preferă țările mai prospere.

Autoritățile austriece au impus controale pe autostrăzi, în apropierea frontierei cu Ungaria, oprind sute de refugiați și arestând cinci traficanți. Un oficial din Ministerul de Interne, Konrad Kogler, a negat că aceste controale încalcă acordul Schengen privind libera circulație. „Nu sunt controale la graniță. Vrem să ne asigurăm că oamenii sunt în siguranță, că nu mor, dar este vorba și despre securitatea în trafic”, a precizat el.

Conform regulilor UE, un purtător de cuvânt al poliției austriece a declarat că numai cei care nu au cerut deja azil în Ungaria vor putea trece, dar presiunea numărului mare de oameni a prevalat, astfel că trenurile au fost lăsate să treacă.

„Slavă Domnului că nu a cerut nimeni pașaport. Fără poliție, fără probleme”, a declarat Khalil, în vârstă de 33 de ani, profesor de engleză din orașul sirian Kobane. El a precizat că a cumpărat bilete de tren pentru el, soția sa și copilul lor, de la Budapesta până la Hamburg, în nordul Germaniei, unde speră că vor fi mai bine primiți decât în Balcani și în Ungaria.

„Sirienii o numesc pe (cancelarul german Angela) Merkel ‘Mama Merkel'”, a afirmat el, referindu-se la răspunsul binevoitor al liderului german la criza imigranților.

Refugiații care au reușit luni să urce în trenuri spre vest în Ungaria s-au amestecat printre oameni de afaceri și turiști, unii dintre ei nemulțumiți din cauza întârzierilor. „Am un avion de prins pe aeroportul din Viena. Am luat trenul din cauza controalelor de pe autostrăzi și a blocajului din trafic… și acum asta? Glumiți?”, a declarat Orsolya Jakab, o contabilă ungară în vârstă de 35 de ani.

În afara gării din Viena, însă, mii de susținători ai imigranților scandau: „Refugiații sunt bineveniți aici”. „Acești oameni au nevoie de ajutor, au venit dintr-o situație groaznică, ar trebui să ne gândim de două ori să-i ajutăm”, a afirmat Ottwin Schober, un pensionar din capitala austriacă.

Luni seara, un tren cu imigranți de la Viena spre Hamburg a fost întâmpinat la Passau, în Germania, de polițiști cu veste antiglonț, care au urcat în vagoane și le-au cerut refugiaților să îi însoțească pentru a fi înregistrați.

La Munchen, în sudul Germaniei, poliția a precizat că aproximativ 400 de imigranți au sosit cu un tren din Ungaria, via Austria. „Sunt informații că mai vin cel puțin încă unul sau două trenuri cu un total de trei, patru sau cinci sute de refugiați”, a declarat Juergen Vanselow, un oficial din poliție.

Bărbați, femei și copii au zâmbit cu ușurare când au ajuns pe teritoriul german. Ei au fost preluați de poliție pentru a fi înregistrați, apoi duși cu autobuzele la un centru de recepție din nordul orașului.

Angela Merkel, a cărei țară se așteaptă să primească 800.000 de imigranți anul acesta, a declarat că această criză ar putea distruge acordul Schengen, dacă alte state UE nu își asumă un rol mai mare.

„Dacă nu reușim să distribuim corect refugiații, problema Schengen va fi, desigur, pe agenda multora”, a declarat ea într-o conferință la Berlin. „Suntem în fața unei provocări naționale uriașe. Aceasta va fi o provocare centrală nu doar câteva zile sau luni, ci pentru o perioadă lungă”, a adăugat ea.

Opinia sa nu va fi probabil împărtășită la 14 septembrie, când miniștrii de Interne din UE vor participa la o reuniune de criză. Marea Britanie, care nu face parte din Schengen, afirmă că sistemul fără frontiere este parte a problemei, iar un bloc de state central-europene refuză cotele obligatorii de imigranți.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel...
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Schimbare pentru cei cu MAȘINI PE BENZINĂ. Este răsturnare totală de situație pentru milioane de...
Probleme de securitate la iPhone. Ce ar mai putea pății utilizatorii
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
"Mă făceam că nu aud". Nicolae Botgros, întâmplare neașteptată la o înmormântare! Cererea pe care...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Gerard Peter Kuiper, pionier în explorarea Sistemului Solar. Părintele științei planetare moderne