Prima pagină » Știri externe » Turcia transmite SUA și UE condițiile pentru „relații bilaterale solide”: Dacă ne tratează urât, vom răspunde cu aceeași monedă

Turcia transmite SUA și UE condițiile pentru „relații bilaterale solide”: Dacă ne tratează urât, vom răspunde cu aceeași monedă

Turcia transmite SUA și UE condițiile pentru „relații bilaterale solide
Detalii pe Gândul.

Ministrul de Externe de la Ankara că Turcia va încerca din nou să obțină din partea UE eliminearea vizelor de scurtă ședere, aspect ce a stat în ultimii ani pe agenda negocierilor dintre cele două tabere.

„Dacă în 2018 Uniunea Europeană va învăța să respecte Turcia și să o vadă ca pe un partener egal, dacă o va evalua în perspectiva de a fi membru cu drepturi depline al UE, atunci relațiile noastre bilaterale vor fi mult mai solide. Epoca în care putea să se comporte ca un stăpân s-a încheiat”, a declarat Cavusoglu.

Oficialul turc a recunoscut că 2017 a fost un an în care relațiile Turciei cu statele Occidentale s-au deteriorat constant.

„Pe 6 ianuarie voi avea o conversație cu ministrul german de externe. Nu avem nicio problemă cu Germania, deși Germania și alte câteva țări au ceva cu noi, însă nu știm de ce. Dorim să aducem relațiile noastre cu Germania într-o etapă mai bună. Anul 2017 a fost de asemenea problematic și pentru relațiile noastre cu SUA. Dar, cu toate acestea, sunt aliații noștri din NATO. Trebuie să avem relații bune, dar acest aspect depinde de SUA. Dacă ne tratează urât, vom răspunde cu aceeași monedă”, a adăugat ministrul de Externe al Turciei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
Pragmatism politic sau lipsă de mijloace: de ce nu s-a materializat un atac iranian pe teritoriul SUA, în ciuda temerilor majore
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Oana Gheorghiu: S-a putut lucra cu Bolojan atât timp cât s-au mărit taxele, dar nu când am început să ne uităm la companiile de stat
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?