Prima pagină » Știri externe » UE vrea să înființeze în Kosovo o Curte internațională pentru crime de război

UE vrea să înființeze în Kosovo o Curte internațională pentru crime de război

UE vrea să înființeze în Kosovo o Curte internațională pentru crime de război
Uniunea Europeană (UE) vrea să înființeze în Kosovo o Curte internațională însărcinată cu judecarea crimelor de război comise de membri ai gherilei kosovare separatiste în timpul conflictului sârbo-kosovar din perioada 1998-1999, relatează AFP.

Această jurisdicție, căreia i se opun atât puterea, cât și opoziția din Kosovo, ar urma să vizeze un presupus trafic de organe în care ar fi fost implicate forțele kosovare și care a fost deja subiectul unui raport al Consiliului Europei (CoE), a anunțat sâmbătă o sursă europeană la Priștina.

Această „Curte specială, care va face parte din sistemul judiciar al Kosovo (…), va avea sediul în Kosovo, dar procedurile sensibile, inclusiv interogarea unor martori, vor avea loc în afara țării (…)”, se arată într-un comunicat emis de către Delegația UE la Priștina.

În 2010, un raportor CoE, Dick Marty, a publicat un raport cu privire la un presupus trafic de organe organizat de către gherila kosovară albaneză separatistă și vizând prizonieri sârbi, în timpul războiului.

În acest document, Marty l-a vizat pe fostul șef al gherilei, Hashim Thaçi, în prezent premierul Kosovo, dar acesta dezmințit cu fermitate.

Raportul citează aproximativ 500 de victime ale acestor crime.

UE a lansat ulterior, în 2011, o anchetă condusă de către un procuror american, Clint Williamson, cu scopul de a verifica acuzațiile formulate în „raportul Marty”.

Un raport al acestei anchete urmează să fie publicat „la jumătatea lui iunie” și ar putea să fie urmat de o „inculpare”, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul Ministerului kosovar al Justiției, care a solicitat protecția anonimatului.

Într-o vizită la Priștina, un reprezentat de rang înalt al diplomației americane, Johnathan Moore, a discutat cu lideri kosovari, inclusiv Thaçi, despre crearea Curții internaționale, potrivit presei locale.

Obiectivul acestei instituții „este de a se concentra asupra rezultatelor raportului domnului Marty”, a declarat Moore pentru cotidianul kosovar Koha Ditore.

Delegația UE la Priștina subliniază că „această Curte (nu va viza) Kosovo și (gherila separatistă) din cadrul Armatei de Eliberare a Kosovo”

„Va fi vorba despre anchetarea unor suspiciuni cu privire la crime grave comise de către persoane”, se arată în comunicat.

Crearea Curții este necesar să fie aprobată de către Parlamentul kosovar.

Războiul din Kosovo s-a soldat cu 13.000 de victime, majoritatea albanezi kosovari. El s-a încheiat cu atacuri aeriene NATO asupra Serbiei, care au pus capăt operațiunilor de reprimare întreprinse de către forțele sârbe asupra separatiștilor kosovari și civililor albanezi din Kosovo.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul imobiliar care a pus internetul pe jar: Un apartament cu 3 camere, închiriat cu un leu pe lună. Adevărul din spatele anunțului
Digi24
VIDEO Ilie Năstase a înjurat jurnaliștii când a fost întrebat despre scandalul reclamat de soția lui la poliție
Cancan.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Prosport.ro
FOTO. Femeia care a mers și l-a văzut pe Chivu în Inter – Napoli 3-2 a atras toate privirile
Adevarul
Alertă la Kiev: Rusia desfășoară o brigadă de rachete în Belarus. Ce urmărește Putin?
Mediafax
Fost premier PSD, despre suspendarea lui Nicușor Dan: „Nu m-aș mira ca Bolojan și USR să VOTEZE”
Click
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, alături de fiica lor în prima zi de școală. Cum au fost surprinși la festivitate
Digi24
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Cancan.ro
Prezentatoare TV celebră, condamnată la moarte de tribunal. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Descopera.ro
Vremea se schimbă radical și toamna își intră în drepturi. Prognoza ANM actualizată
Mediafax Italia
ALERTĂ. Un CUNOSCUT MEZEL vândut într-o mare rețea de magazine este RETRAS din cauza Listeria!
Mediafax Spania
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!