Prima pagină » Știri externe » Un autocar plin cu studenți, implicat într-un accident extrem de grav în Spania. Cel puțin 13 tineri au murit

Un autocar plin cu studenți, implicat într-un accident extrem de grav în Spania. Cel puțin 13 tineri au murit

Un autocar plin cu studenți, implicat într-un accident extrem de grav în Spania. Cel puțin 13 tineri au murit
Cel puțin 14 persoane au murit, iar alte 30 au fost rănite duminică în urma unui accident, în nordul Spaniei, în care a fost implicat un autocar la bordul căruia se aflau aproximativ 50 de studenți care se întorceau de la un festival de artificii, relatează AP online.

Între pasageri se aflau atât spanioli, cât și străini din peste 15 țări, au anunțat autoritățile spaniole.

Inițial, un purtător de cuvânt al Guvernului catalan, Jordi Jane, a declarat că 14 persoane au murit în accident, însă ministrul spaniol de Interne Jorge Fernandez Diaz a confirmat ulterior un bilanț de 13 morți. El a precizat că 28 de pasageri primeau îngrijiri medicale în spitale locale, iar alții au primit primul ajutor la locul accidentului.

Autocarul pare că s-a izbit de bariera din dreapta, pe autostrada AP7, după care s-a răsturnat și s-a lovit de bariera care desparte cele două sensuri, a declarat Jane, un purtător de cuvânt din provincia Catalunia, în nordul Spaniei.

Studenții, participanți la programul Erasmus, se întorceau de la Valencia, unde au asistat la renumitul festival de artificii „Fallas”, potrivit lui Jane. Cei mai mulți studiază la două universități din Barcelona.

Accidentul a avut loc în apropiere de Freginals, la jumătatea drumului între Valencia și Barcelona.

Oficiali din cadrul Guvernului catalan „contactau consulatele Ungariei, Germaniei, Suediei, Norvegiei, Elveției, Cehiei, Noii Zeelande, Marii Britanii, Italiei, Perului, Bulgariei, Poloniei, Irlandei, Palestinei Japoniei și Ucrainei”, se arată într-un comunicat.

Guvernul a refuzat să spună dacă această listă a consulatelor are legătură cu victimele sau cu pasagerii din mai multe autocare. Autocarul implicat în accident este unul dintre cele cinci autocare care au transportat studenți de la Barcelona, a precizat Guvernul catalan în comunicat.

Potrivit unor imagini transmise de televiziunea națională TVE, autocarul a lovit un vehicul care venea din direcția opusă, pe cealaltă bandă. Pasagerii din vehicul au fost răniți, a precizat Executivul local.

Șoferul autocarului a fost reținut și se afla la un post de poliție în orașul Tortosa, a precizat Jane. Condițiile meteorologice erau favorabile în momentul accidentului, iar o anchetă a fost demarată cu privire la circumstanțele în care a avut loc tragedia, a adăugat el.

Fernandez Diaz a declarat că șoferul a trecut testele de alcoolemie și droguri care i-au fost administrate.

Echipe de intervenție acționau în vederea degajării epavei, care a blocat circulația în ambele sensuri pe această autostradă ce asigură o legătură între Spania și Franța de-a lungul coastei mediteraneene, potrivit lui Jane.

Programul Erasmus se adresează studenților din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, cărora le oferă acces în unele dintre cele mai bune universități de pe continent.

Festivalul Fallas are loc anual la Valencia de Sfântul José, patronul tâmplarilor, și atrage mii de turiști din întreaga lume.

Monumente de lemn și efigii ale unor persoane celebre, reprezentate adesea în posturi comice, pe care artiști locali le sculptează peste an, sunt arse în cadrul unei ceremonii vii, însoțite de focuri de artificii zgomotoase.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Horoscop joi, 2 iulie. Leii primesc o propunere atractivă, iar Scorpionii au o zi productivă
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Spania a legalizat peste 1,2 milioane de migranți fără acte