Prima pagină » Știri externe » Un iaht de lux a luat FOC în Franța, la Saint-Tropez. Nava riscă să se scufunde

Un iaht de lux a luat FOC în Franța, la Saint-Tropez. Nava riscă să se scufunde

Andrei Văcaru

Iahtul de lux Sea Lady II a luat foc pe Coasta de Azur, în portul Saint-Tropez, în cursul serii de joi, 10 iulie, și a continuat să ardă și vineri, transmite presa internațională.

Nava, cu o lungime de 41 de metri, a luat foc în jurul orei locale 20:00 (21:00, ora României, n. red., în cursul zilei de joi, continuând să ardă și vineri, arată The Sun. Potrivit autorităților locale, în jurul orei 20:00 au fost raportate degajări puternice de fum, iar la scurt timp, nava a fost cuprinsă de flăcări.

Două persoane, în vârstă de 24, respectiv 35 de ani, membri ai echipajului, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au inhalat fum. Potrivit informațiilor disponibile în acest moment, nu au mai fost înregistrate alte persoane rănite și nimeni nu și-a pierdut viața în urma incendiului.

„Iahturile din jur au fost mutate rapid și am instalat bariere antipoluare”, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor. Oficialul a mai spus că este „probabil” ca ambarcațiunea să se scufunde în port.

Deși cea mai mare parte a incendiului a fost stinsă până la miezul nopții, pompierii au raportat „dificultăți la îmbarcarea la bordul navei”, a declarat sursa. Nu există informații clare cu privire la cauza incendiului, dar serviciile de urgență au declanșat imediat o anchetă.

Potrivit Jandarmeriei, incendiul este de origine „accidentală” şi „pare că a fost cauzat de o problemă electrică”. Sea Lady II este un superiaht cu o lungome de 41,20 metri, sub pavilion maltez.

Iahtul, construit în 1986 şi renovat în 2024, este scos la închiriat cu 80.000 de euro pe spptămână, plus taxe, în sezonul de vârf.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Avertisment din partea FMI: Impunerea de către SUA de noi taxe vamale menține incertitudinea privind comerțul mondial la cote ridicate

Uniunea Europeană anunță un ACORD cu Israelul în privința suplimentării ajutorului umanitar pentru Fâșia Gaza

Sursa foto: Profimedia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
David Popovici, AUR la 200 de metri liber! Intră în istorie cu un record
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Premieră în România: Au fost descoperite primele dovezi ale utilizării uneltelor din os de către neandertalieni