Prima pagină » Știri externe » Un lider european îi recomandă lui Donald Trump să își recunoască înfrângerea în alegeri: „N-ar trebui să se facă de râs”

Un lider european îi recomandă lui Donald Trump să își recunoască înfrângerea în alegeri: „N-ar trebui să se facă de râs”

Un lider european îi recomandă lui Donald Trump să își recunoască înfrângerea în alegeri: „N-ar trebui să se facă de râs”

Președintele Cehiei, Milos Zeman, a declarat joi, în cadrul unui interviu acordat unei publicații online din țara sa, că din punctul său de vedere, Donald Trump, președintele în exercițiu al Statelor Unite, ar trebui să accepte că a pierdut alegerile prezidențiale în favoarea lui Joe Biden și să renunțe la funcție.

Declarația oficialului ceh vine în contextul în care Donald Trump a acuzat că alegerile ar fi fost fraudate și a anunțat contestarea lor în instanță, notează site-ul agenției de presă Reuters.

Astfel, Zeman spune că ar fi mai rezonabil ca Trump să renunțe și să își accepte înfrângerea, fără să se facă de rușine.

„Personal, cred că ar fi mult mai rezonabil să renunțe, să nu se facă de râs și să îi permită noului președinte să își preia mandatul”, a spus președintele ceh.

Zeman, un susținător al lui Trump

Declarația liderului de la Praga este surprinzătoare, dat fiind că, în trecut, acesta a părut să fie un susținător al actualului lider de la Casa Albă.

Reuters notează că Zeman a fost unul dintre puținii lideri europeni care l-au susținut pe Trump în alegerile prezidențiale din 2016, dar înaintea alegerilor de anul acesta președintele ceh nu a mai făcut declarații în favoarea acestuia.

În vârstă de 76 de ani, Milos Zeman este o figură importantă în politica cehă post-comunistă. Acesta se află la al doilea mandat de președinte al țării, dar de-a lungul anilor a deținut și funcția de premier.

Președintele Cehiei nu are aceleași prerogative ca cel american, dar Zeman și-a folosit influența pentru a-și apropia țara mai mult de Rusia și China.

Totodată, Zeman a promovat politici similare cu cele promovate de Trump, precum apropierea de Rusia, opoziția față de migrație sau susținerea politicilor guvernamentale ale Israelului.

Cu toate acestea, el nu a fost niciodat invitat în mod oficial la Casa Albă, iar acesta a avut și poziții pro-ruse în chestiuni care au vizat interesele Statelor Unite, cum ar fi planurile pentru construirea de către Rusia a unei centrale nucleare în Cehia sau extrădarea unui hacker rus căutat de către Statele Unite.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
După 9 ani de exil, soțul Marcelei Topor se pregătește de întoarcere! Românca așteaptă revenirea bărbatului care a vrut să rupă Catalonia de Spania
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
PSD, prins între electoratul AUR și statutul pro-european. Ce dezvăluie susținerea pentru suspendarea lui Nicușor Dan
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
Digi24
„Nu fac nimic la întâmplare”. Povestea cazului bogpr, cel care a plătit un milion de dolari pentru campania lui Călin Georgescu
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!