Un nou pachet de măsuri sociale a fost adoptat de guvernul federal german. Cum își ajută populația autoritățile de la Berlin

Un nou pachet de măsuri sociale a fost adoptat de guvernul federal german. Cum își ajută populația autoritățile de la Berlin
Sursa foto: Guvernul federal german
Publicat: 04/09/2022, 15:29

Guvernul federal german, care se confruntă, la fel ca și în alte state la nivel global, cu o criză a costului vieţii căreia multe familii nu îi pot face faţă, a anunţat duminică un pachet de sprijin în sumă de 65 miliarde de euro.

Cancelarul Olaf Scholz a promis „Vom trece cu bine prin această iarnă”, într-o conferinţă de presă organizată după ce s-a ajuns la un acord în discuţiile de sâmbătă din coaliţie (social-democraţi, liberali, Verzi), prelungite până duminică dimineaţa, informează DPA, citată de Agerpres.

Inflație în creștere

Astfel, măsurile includ un nou tichet, mai ieftin, de transport public, o sumă unică de 300, respectiv 200 de euro pentru pensionari şi studenţi pentru plata facturii la energie, o majorare a alocaţiilor pentru persoanele vârstnice sau în incapacitate de muncă, şi o creştere cu 18 euro a alocaţiei pentru copii.

Potrivit sursei citate, o sumă de 300 de euro, tot pentru plata facturilor la energie, fusese deja convenită pentru persoanele care lucrează.

În plus, guvernul va introduce tarife mai mici pentru un anumit plafon de bază al consumului de energie, peste care tariful va creşte.

„Un ajutor rapid şi proporţionat către cetăţeni şi firme este necesar dată fiind creşterea rapidă a preţurilor la energie”, arată documentul, consultat de AFP, elaborat după săptămâni de discuţii laborioase între cele trei partide ale coaliţiei cancelarului social-democrat.

Potrivit documentului, în octombrie va intra în vigoare o taxă pe gaz destinată să evite falimentul grupurilor energetice germane, taxă ce va duce la creștere a facturii la energie gospodăriilor, cu mai multe sute de euro.

Potrivit şefului Bundesbank, banca centrală germană, este probabil ca inflaţia, ajunsă în august la 7,9%, să atingă 10% până la sfârşitul anului, o premieră după anii 1950.

De la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, guvernul Scholz a deblocat deja două pachete de ajutoare pentru familii, în sumă totală de circa 30 miliarde de euro. Conform sursei citate, unele măsuri au expirat recent, precum rabatul la carburant şi popularul abonament de 9 euro pe lună în tot transportul public, cu excepţia liniilor de mare viteză.

Anunţul acestui nou plan negociat de la începutul verii a fost amânat de mai multe ori, o situaţie ce ilustrează fricţiunile între cele trei partide ale coaliţiei aflate la putere de nouă luni, mai comentează AFP.

Olaf Scholz (Partidul Social-Democrat) este șeful Guvernului federal din 8 decembrie 2021. Sistemul politic german prevede existența unui nivel de guvernare federal, care reprezintă Germania în relațiile externe şi a unui nivel de land. Fiecare nivel are propriile instituții executive, legislative şi judecătorești. Germania este structurată în 16 landuri, pentru fiecare land existând un executiv (cabinet de miniștri), condus de un premier de land, potrivit MAE.

Guvernul federal este reprezentat de o Coaliție între Partidul Social-Democrat (SPD), Partidul Verzilor și Partidul Liberal-Democrat (FDP), supranumită „semafor”, după culorile electorale ale celor trei formațiuni.

Sediul Guvernului federal german / Sursa: Facebook

Ajutoare pentru gospodării

Măsurile au fost sintetizate de jurnalistul Erich Mocanu, unul din fondatorii organizației AEBS.org, organizație germana-romana ce se ocupa de apărarea drepturilor omului si combaterea acestor fapte.

Guvernul federal a convenit asupra celui de al treilea lea pachet de masuri pentru populație:

  • Pensionarii primesc o plată unică de 300 de euro la 1 decembrie. Studenții vor primi o plată unică de 200 de euro.
  • Alocația pentru copii va fi majorată cu 18 euro pe lună pentru primul și al doilea copil începând cu 1 ianuarie 2023. În plus, valoarea maximă a suplimentului pentru copii va fi majorată din nou la 250 de euro pe lună.
  • Alocația pentru locuință va fi reformată începând cu 1 ianuarie 2023. Acesta va include o componentă climatică permanentă și o componentă permanentă a costurilor de încălzire. În plus, beneficiarii de ajutoare pentru locuință vor primi o indemnizație unică pentru costurile de încălzire pentru perioada septembrie 2022 – decembrie 2022, în valoare de 415 euro pentru o gospodărie formată dintr-o singură persoană, 540 de euro pentru două persoane și 100 de euro în plus pentru fiecare persoană suplimentară.
  • Introducerea venitului de cetățean. La începutul anului 2023, ratele standard pentru persoanele aflate în nevoie vor fi majorate la aproximativ 500 de euro.
  • Pentru a preveni o creștere a impozitului din cauza inflației, reperele tarifare din baremul impozitului pe venit vor fi ajustate la 1 ianuarie 2023. Suma forfetară a angajatului pentru impozitul pe venit a fost majorată cu 200 de euro, ajungând la 1200 de euro.
  • De asemenea, există mai multe prevederi pentru navetiști: indemnizația de călătorie pentru navetiștii care fac naveta pe distanțe lungi (începând cu kilometrul 21) a fost majorată de la 35 la 38 de cenți pentru o perioadă limitată până în 2026.
  • Prețul redus al energiei electrice pentru consumul de bază. În viitor, se va aplica un preț redus. Pentru un consum suplimentar peste această limită, prețul nu va fi plafonat.
  • Până la sfârșitul lunii martie 2024, pentru consumul de gaz se aplică o rată redusă de impozitare de șapte procente în loc de rata normală de impozitare de 19 procente. Reducerea intră în vigoare la 1 octombrie.
  • Din ianuarie 2023, taxa EEG va fi eliminată definitiv. Furnizorii de energie electrică trebuie să transfere eliminarea către clienți, astfel încât toți cetățenii să beneficieze de ea.
  • O nouă variantă a biletului redus de călătorie: La nivel național, va exista un bilet cu un preț cuprins între 49 și 69 de euro pe lună. Noul bilet urmează să fie valabil de la începutul anului 2023. Guvernul federal oferă 1,5 miliarde de euro pentru acest lucru.
  • Vor fi prelungite (pentru încă un an) așa-numita compensații de vârf pentru impozitele pe electricitate și energie, reglementările speciale pentru indemnizațiile pentru munca de scurtă durată și reducerea la șapte la sută a impozitului pe cifra de afaceri pentru alimentele din industria de catering.
Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat...
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Autoritățile au decis. Cine va avea custodia Ritei, fiica regretatei Rona Hartner: ,,Tatăl are rolul...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Metodă „DRONA” folosită pe autostradă. Care sunt șoferi vizați? - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege...
Un mare post din România moare. Se închide, sute de angajați rămân pe drumuri
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Patrick, sentimente ascunse pentru Giuly!? Patrick și Robert au purtat o discuție pe tema acestui...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Scandinavia s-ar fi „născut” din Groenlanda, indică un nou studiu geologic