Prima pagină » Știri externe » Un preot de la Vatican susține că Papa Francisc ar fi făcut o exorcizare

Un preot de la Vatican susține că Papa Francisc ar fi făcut o exorcizare

Un preot romano-catolic de la Vatican a afirmat într-un interviu acordat The Sunday Times of London că Papa Francisc a făcut o exorcizare în timpul mesei de Rusalii.

Gabriele Amorth a explicat că imaginile difuzate de TV2000 în urmă cu două săptămâni, în care Suvernaul Pontif putea fi văzut spunând o rugăciune pentru un tânăr bolnav, confirmă spusele lui.

Foto: AFP//Mediafax (Giulio Napolitano)

Mai mult, preotul în vârstă de 88 de ani a arătat că evenimentul l-a inspirat atât de mult, încât îi va cere Papei să acorde privilegii de exorcizare tuturor preoților care au pregătirea și experiența corespunzătoare.

Amorth a fondat in 1990 Asociația Internațională a Exorciștilor și susține că până acum a făcut 160.000 de exorcizări, efectuând uneori chiar și 20 de astfel de slujbe pe zi. De altfel, preotul romano-catolic din Dieceza de Roma crede că diavolul este prezent chiar și la Vatican, motiv pentru care, spune el, este nevoie de o „luptă” mai mare împotriva demonilor.

În prezent, preoții catolici au nevoie de permisiunea unui episcop pentru a putea face exorcizări, însă acest acord este dat destul de rar.

Recomandarea video

Mediafax
Împușcături la Casa Albă în timp ce Trump se afla înauntru. Suspectul a fost ucis
Digi24
„Copilul diavolului” în lumea interlopilor: Povestea singurei femei care a fost acceptată în yakuza, mult temuta mafie din Japonia
Cancan.ro
Pescobar, DISTRUS. Restaurantul mega celebru a fost ÎNCHIS! Motivul este halucinant
Prosport.ro
FOTO. Două jucătoare se iubesc. Relația lor e pusă de un eveniment unde trebuie să fie adversare
Adevarul
Criza politică din România a stricat planul Budapestei privind gazul din Marea Neagră. Presa maghiară scrie despre acordul crucial pentru Ungaria
Mediafax
Crama de pe Autostrada Soarelui care a dus vinul dobrogean în lume
Click
Daniel Iordăchioaie, experiență de coșmar după ce a acceptat un avans de 10.000 de dolari: „M-am băgat de frică. Groapa era adâncă de doi metri, iar pământul era deasupra mea”
Digi24
„Ceasul ticăie pentru Putin. Mai are 5 luni”. Avertismentul șefului serviciilor secrete estoniene privind pierderile uriașe ale Rusiei
Cancan.ro
A dat lovitura după Survivor! Gabi Tamaș a semnat. Pe ce post TV va putea fi văzut
Ce se întâmplă doctore
Ce arată primele rezultate ale necropsiei lui Robert, elevul din Bacău mort după ce s-ar fi înecat cu un sandwich
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4. Pleacă din pole position
Descopera.ro
Marea Piramidă din Giza are sistem anti-cutremur! Cum e posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Pandemia tăcută: aproape 1,2 miliarde de oameni la nivel global suferă de tulburări mintale