Prima pagină » Știri externe » Vladimir Putin declară că Statele Unite nu vor aliați, ci vasali

Vladimir Putin declară că Statele Unite nu vor aliați, ci vasali

Vladimir Putin declară că Statele Unite nu vor aliați, ci vasali
Vladimir Putin declară că Statele Unite nu vor aliați, ci vasali

„Unele puteri majore, superputeri care pretind exclusivitate, se consideră unicul centru de putere din lume. Ele nu au nevoie de aliați, ci de vasali. Mă refer la Statele Unite. Rusia nu poate exista într-un astfel de sistem al relațiilor”, a afirmat Putin, în cadrul sesiunii anuale de întrebări și răspunsuri cu cetățenii.

Statele occidentale vor realiza mai devreme sau mai târziu că ar trebui să ajungă la un compromis cu Moscova, în loc să încerce să-și impună opiniile în fața Rusiei, a adăugat președintele rus.

El a apreciat că încercările de a face rău Rusiei prin sancțiuni sunt „inutile și fără sens”. „Cred că partenerii noștri vor realiza acest lucru la un moment dat și cel puțin vor încerca să ajungă la un compromis în loc să impună clișee, despre care cred că sunt corecte”, a mai spus el.

Putin a adăugat că Rusia și interesele sale trebuie respectate pentru ca relațiile normale cu Occidentul să fie reluate. „Nu suntem noi cei care au subminat relațiile, noi suntem întotdeauna în favoarea unor relații normale cu toate statele din est și vest. Cea mai importantă condiție pentru restaurarea relațiilor normale este respectul pentru Rusia și interesele sale”, a precizat liderul rus.

El a reiterat că Moscova nu consideră nicio țară ca fiind inamicul său și sfătuiește alte state să nu trateze Rusia în acest fel. „Noi suntem o țară cu un potențial de creștere uriaș, cu resurse naturale vaste și, desigur, suntem o superputere nucleară. Astfel că este la fel de onorabil să fii prietenul sau dușmanul nostru. Noi nu considerăm pe nimeni inamic și sfătuim să nu fim considerați inamici”.

Putin a mai spus că Rusia nu are nicio intenție să participe la un război, dar va continua să își consolideze capacitățile de apărare. „Nu vom merge la luptă dar, desigur, ne vom consolida capacitățile de apărare, astfel ca nimeni să nu-și dorească să lupte cu Rusia”, a subliniat el.

Președintele rus răspunde joi întrebărilor cetățenilor, fără să accepte întrebări din străinătate, în cadrul celei de-a 13-a sesiuni a „liniei directe cu Vladimir Putin”, care a început la ora 12.00 (12.00, ora României), programul fiind difuzat în direct de mai multe posturi de televiziune și de radio.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Moș Nicolae se apropie: copiii își pregătesc ghetuțele. Tradițiile și obiceiurile dedicate Sfântului Nicolae
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
O ucraineancă dată dispărută a fost găsită în mansarda unui român. Ce au declarat cei doi poliției: „Ea a fost cea care a organizat totul”
Mediafax
Horoscop 6 decembrie 2025: Zodiile care pot face pași importanți în iubire, la muncă sau în decizii personale
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
VIDEO Trump vrea ca strategia de securitate a SUA să fie valabilă în toată lumea. Europa, în „declin civilizațional”, pusă pe planul do
Cancan.ro
Nuntă surpriză în Guvernul României. Premierul Ilie Bolojan s-ar fi căsătorit în secret
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
„Noua Rusie” a lui Vladimir Putin include și teritorii de la granița cu România