Prima pagină » Justiție » Călin Georgescu, pus sub CONTROL JUDICIAR. Acuzații grave și INTERDICȚII pentru fostul prezidențiabil: „Infracțiunea cu cea mai mare pedeapsă”

Călin Georgescu, pus sub CONTROL JUDICIAR. Acuzații grave și INTERDICȚII pentru fostul prezidențiabil: „Infracțiunea cu cea mai mare pedeapsă”

Călin Georgescu, pus sub CONTROL JUDICIAR. Acuzații grave și INTERDICȚII pentru fostul prezidențiabil:

Călin Georgescu, fost prezidențiabil, este urmărit penal pentru șase infracțiuni și a fost pus sub control judiciar, după patru ore de audieri la Parchetul General. 

Potrivit unor surse judiciare, procurorul de caz ar fi luat și măsura controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu. În timpul controlului judiciar, fostul candidat la prezidențiale are interdicție să părăsească țara și să creeze creeze conturi pe rețelele sociale, dar și să poarte arme. Totodată, Călin Georgescu nu are voie să ia legătura cu ceilalți inculpați din dosar.

Interdicțiile și obligațiile impuse lui Călin Georgescu, în cadrul măsurii controlului judiciar, sunt:

  • să se prezinte la organul de urmărire penala, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară ori la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
  • ⁠să informeze, de îndată, organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată cu privire la schimbarea locuintei;
  • să se prezinte la organ de poliție desemnat de IPJ Ilfov cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
  • să nu parăseasca teritoriul României;
  • să nu creeze/utilizeze conturi pe platforme sociale on-line pe care sa posteze conținut (imagini, înregistrări audio-video, mesaje etc) cu caracter antisemit, legionar, fascist, rasist ori xenofob, sau care promovează, în public, cultul personelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, să nu posteze/promoveze niciun astfel de conținut pe astfel de platforme;
  • să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență;
  • să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Călin Georgescu poate să conteste în instanță controlul judiciar instituit de procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție în cazul său.

Șase capete de acuzare pentru Călin Georgescu

Procurorii îl acuză oficial pe Călin Georgescu de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false și alte acuzații precum iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Georgescu este acuzat și de fals privind sursele de finanțare a campaniei electorale.

Fostul candidat la președinție Călin Georgescu a fost ridicat din trafic de poliție și dus la audieri la Parchetul General. Pe numele lui a fost emis un mandat de aducere.

Câteva sute de susținători ai lui Georgescu au scandat, în fața sediului Parchetului General, mesaje precum: „Murim pentru Călin”, „Ultima soluție, încă o revoluție”. De asemenea, ei au cântat imnul României și au scandat numele Cristelei Georgescu, venită și ea în fața sediului PICCJ, după ce soțul ei a fost dus la audieri.

„Art. 397 alin.(2) Cod Penal este infracțiunea cu cea mai mare pedeapsă”

„Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”, se arată în Codul Penal.

„Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în cursul zilei de astăzi, punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană fizică sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:

  • instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, prev. de art.47 C.p rap. la art.32 C.p. rap. la art.397 alin.2 C.p.,
  • comunicarea de informații false, prev. de art.404 C.p.,
  • fals în declarații în formă continuată, prev. de art.326 alin. 1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațiile de avere),
  • iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prev. de art. 3 alin.1 din O.U.G. 31/2002,
  • promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din O.U.G. 31/2002,
  • iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prev. de art. 6 alin.1 din Legea 157/2018.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a anunțat PICCJ, într-un comunicat de presă.

George Simion: „L-au arestat pe Călin Georgescu”

Într-o declarație pe Facebook, președinta POT, Anamaria Gavrilă, a cerut miercuri ca susținătorii fostului candidat la prezidențiale să iasă în stradă și a transmis că polițiștii și jandarmii „sunt ai noștri, votează Călin Georgescu.”

Președintele AUR, George Simion, a spus că Georgescu se pregătea să finalizeze strângerea documentelor pentru depunerea candidaturii la președinție. El a susținut că venirea parlamentarilor AUR nu reprezintă imixtiune în actul de justiție și că, în calitate de parlamentar, poate „interpela instituții”. Simion a mai spus că își menține susținerea pentru Călin Georgescu.

Și delegația POT care urma să participe la consultările convocate de șeful interimar al statului, pe marginea situației de securitate din Europa, nu va mai participa la discuțiile de la Cotroceni pentru a se deplasa de urgență la sediul Parchetului General, acolo unde a fost adus Călin Georgescu după ce a fost ridicat din trafic.


CITIȚI ȘI:

Călin Georgescu, RIDICAT din trafic de polițiști, a ajuns la Parchetul General. Fostul prezidențiabil ar fi suspect într-un dosar

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Calculator Impozit Auto 2026. RAR explică unde este trecută norma EURO, în funcție de CIV
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Programul marilor lanțuri de magazine de Crăciun 2025. Care sunt zilele în care vor fi închise și când vor avea programul redus
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cine a fost Cleopatra dincolo de mitul seducției? O regină cultivată, o jucătoare politică redutabilă și o figură istorică mult mai complexă decât legenda