Prima pagină » Justiție » Detalii incredibile în cazul părinților din Gorj care și-au vândut copilul cu 7.000 de euro. Cum au încercat să păcălească autoritățile

Detalii incredibile în cazul părinților din Gorj care și-au vândut copilul cu 7.000 de euro. Cum au încercat să păcălească autoritățile

Ruxandra Radulescu
Detalii incredibile în cazul părinților din Gorj care și-au vândut copilul cu 7.000 de euro. Cum au încercat să păcălească autoritățile

Noi detalii ies la iveală în cazul celor doi părinți din Gorj care și-au vândut copilul pentru 7.000 de lei. Potrivit informațiilor oferite anchetatori, mama micuțului, acum în vîrstă de 18 ani a fost exploatată sexual de către concubinul ei major, încă de la vârstă de 15 ani. De asemenea, persoana care cumpărase copilul ar fi intenționat să-l scoată din țară și îi făcuse minorului un pașaport, în acest sens. Cel care vrut să cumpere copilul a fost reținut, iar pe numele celor doi părinți a fost emisă o propunere de arestare preventivă. 

Părinții minorului, de etnie romă, și cel care a încercat să cumpere copilul pentru suma de 7.000 de euro, un bărbat rom în vârstă de 47 de ani, sunt cercetați pentru trafic de minori, fals în declarație și instigare la trafic de minori.

„Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, fals în declarații, participație improprie la fals intelectual, mărturie mincinoasă și instigare la trafic de minori.

Pe baza probelor administrate s-a stabilit că, începând cu vara anului 2024, un bărbat, cercetat în cauză, de 21 de ani, ar fi transportat și adăpostit, în diverse locații, o femeie, cercetată și ea în cauză, de 18 ani, cu care se afla într-o relație de concubinaj de aproximativ 3 ani, obligând-o să practice prostituția în folosul lui material”, se arată în comunicatul emis de Poliția din Gorj.

Părinții copilului l-au trecut în acte pe bărbatul necunoscut ca fiind tatăl biologic

La trei săptămâni după ce tânăra, în vârstă de 18 ani, a adus pe lume un copil, concubinul acesteia a convins-o să îl vândă pe micuț bărbatului, în schimbul sumei de 7.000 de euro. Potrivit detaliilor din anchetă cei doi ar fi utilizat banii pentru achiziționarea unei mașini.

„Ulterior, în cursul lunii august 2025, același bărbat ar fi determinat-o pe femeie, să îl transfere pe fiul lor minor, de 3 săptămâni, către un alt bărbat, de 47 de ani, în schimbul sumei de 7.000 de euro. Femeia ar fi declarat, în fals, la oficiul stării civile că acesta din urmă este tatăl copilului, aspect consemnat în certificatului de naștere al minorului.

Suma de bani obținută ar fi fost utilizată de cei doi concubini pentru achiziționarea unui autoturism”, se arată în comunicat.

Individul voia să îl scoată pe copil în afara României

Bărbatul ar fi vrut să îl scoată pe minor în afara granițelor, astfel că, pentru a nu da de bănuit autorităților, mama micuțului ar fi declarat la starea civilă că individul în cauză este tatăl biologic. Ulterior, bărbatul a fost la un oficiu notarial din Cluj, unde, împuternicit de mama biologică, a depus actele în vederea întocmirii unui pașaport pentru copil.

„La data de 28 august 2025, în urma unei înțelegeri prealabile cu persoanele, de 18 și 21 de ani (părinții minorului), bărbatul, de 47 de ani, s-ar fi deplasat în județul Cluj, la o societate notarială, unde ar fi declarat, în fals, că este tatăl copilului și ar fi fost împuternicit de către mama naturală, să depună actele necesare întocmirii pașaportului pentru minor și scoaterii acestuia din țară.

În acest context ar fi obținut două procuri notariale pe care, în luna septembrie 2025, le-ar fi prezentat la Instituția Prefectului Gorj – Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte, unde, pe baza lor și a unui formular completat cu date nereale i-ar fi fost eliberat un pașaport simplu pentru minor”, mai precizează sursa citată.

Anchetatorii au efectuat percheziții la bărbatul de 47 de ani, unde l-au găsit pe minor, care a fost plasat, de eurgență, în grija asistenților sociali. DIICOT l-au reținut pe individ și în cauză a fost formulată o propunere de arestare.

„În urma percheziției domiciliare efectuate la locuința bărbatului, de 47 de ani, de către polițiști, a fost găsit minorul, care a fost preluat în regim de urgență de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din Gorj.

De asemenea, au fost descoperite și ridicate mai multe documente, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă relevante pentru cauză.

La data de 30 octombrie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea bărbatului, de 47 de ani.

În cauză, a fost formulată propunerea de arestare preventivă în lipsă a celor doi concubini.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, ai Inspectoratului de Poliție Județean din Gorj, jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” din Gorj şi Grupării de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca”, mai arată sursa citată.


Foto: FAcebook Politia Română/ Envato

Recomandarea autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
Fierbe lumea interlopă! Frații Caran s-au bătut ca în filme. Ce au avut de împărțit Costel și Emil
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Cu ce se ocupă Andreea Antonescu în SUA la aproape un an de la mutarea din țară. „Nu mai alerg după cantitate”
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!