Prima pagină » Justiție » Procurorii Teodor Niță și Gigi Ștefan au fost reținuți și propuși ÎCCJ pentru arestarea preventivă. Peste 130.000 € au fost găsiți de anchetatori

Procurorii Teodor Niță și Gigi Ștefan au fost reținuți și propuși ÎCCJ pentru arestarea preventivă. Peste 130.000 € au fost găsiți de anchetatori

Procurorii Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță au fost reținuți pentru 24 de ore de procurorii Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului General, într-un dosar care vizează fapte de corupție și trafic de influență, scrie Mediafax.

UPDATE. Comunicatul Ministerului Public

Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, în cursul zilei de ieri, 14 mai 2026,  punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura reținerii pentru 24 de ore față de doi inculpați, având calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență și trafic de influență, în formă continuată (multiple acte materiale) pentru unul dintre inculpați și instigare la abuz în serviciu pentru cel de al doilea inculpat.

Cu privire la primul inculpat,, Gigi Ștefan Valentin, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat următoarea situație de fapt:

La data de la data de 08 aprilie 2026, inculpatul, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în biroul său din incinta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, a primit în mod direct, pentru sine, suma de aproximativ 60.000 euro de la o persoană, lăsând să se creadă că are influență asupra unui procuror din cadrul unei unități de parchet subordonate,  promițând că îl va determina pe acesta să îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv de a soluționa într-un sens favorabil  un dosar penal.

De asemenea, în același context, după primirea sumei de bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influență asupra unor judecători și a promis că îi va determina pe aceștia să îndeplinească un act ce intră în îndatoririle lor de serviciu, respectiv de a soluționa favorabil  două cauze civile.

Totodată, în perioada decembrie 2025 – mai 2026, inculpatul, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu și prevalându-se de influența și autoritatea conferite de funcția deținută, a acceptat promisiunea și a primit, în mod repetat, în mod direct, pentru sine, suma de aproximativ 110.000 euro, bunuri ori alte foloase necuvenite de la diverse persoane interesate în soluționarea favorabilă a unor cauze penale, administrative ori profesionale. În schimbul acestor foloase, acesta și-a exercitat sau a promis că își va exercita influența asupra unor funcționari publici, procurori, polițiști, personal din cadrul instituțiilor publice ori alte persoane cu atribuții decizionale, pentru a determina urgentarea unor proceduri, obținerea unor soluții favorabile, intervenții în dosare penale, intervenții pentru urgentarea demersurilor privind redobândirea permisului de conducere, facilitarea unor transferuri profesionale, emiterea unor avize și documente sau intervenții pentru sprijinirea unor afaceri și proiecte economice, inclusiv prin facilitarea unor contacte și demersuri pe lângă funcționari publici și persoane cu funcții de conducere din cadrul unor instituții publice.

Cu privire la cel de al doilea inculpat, Teodor Niță, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat următoarea situație de fapt:

La data de 15 ianuarie 2026, în prezența a două persoane, inculpatul ar fi exercitat demersuri de influențare a unui ofițer din cadrul ISUJ Constanța, în scopul neaplicării măsurilor legale față de o societate controlată, administrată de o persoană apropiată inculpatului. În concret, inculpatul, prevalându-se de autoritatea și influența conferite de funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, i-a solicitat ofițerului să comunice măsurile necesare pentru evitarea dispunerii sancțiunii încetării activității comerciale față de societatea controlată și să adopte o conduită administrativă favorabilă  unui om de afaceri.

Procurorul Parchetului Curții de Apel Constanța, Teodor Niță, a fost reținut joi seara de procurorii SUPC, a anunțat avocatul său, Ioan Cazacu. Avocatul a spus că va ataca măsura la ÎCCJ. Curtea Supremă urmează să decidă arestarea sau nu a procurorului constănțean, Teodor Niță, la propunerea Parchetului General. Ambii procurori, Teodor Niță și Gigi Ștefan sunt suspectați de săvârșirea unor fapte de corupție”, se arată în comunicatul transmis de Ministerul Public.

Gigi Valentin Ștefan

„Nu am nicio activitate de corupție care să fie imputabilă. Sunt suspect pentru instigare la abuz în serviciu, nu știu pentru cine, nu știu pentru ce. După ce voi afla, vă voi spune. La mine n-au găsit absolut nimic. Nu fug, nu mă ascund, nu fug ca un laș”, a spus Niță la intrarea în PG.

Joi, secția de procurori din cadrul CSM a avizat solicitarea SUPC de eventuală reținere și arestare a celor doi procurori constănțeni. Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță sunt suspectați de potențiala săvârșire a unor fapte de corupție, susțin surse judiciare.

Sume importante de bani, găsite la percheziții

Procurorii SUPC au găsit la perchezițiile din biroul și mașina procurorului constănțean Gigi Valentin Ștefan, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, importante sume de bani. În jur de 130.000 de euro s-ar fi găsit numai în biroul procurorului și aproximativ 35.000 de euro în mașină, arată surse judiciare.

Ce scrie în declarația de avere a procurorului Gigi Valentin Ștefan

Potrivit declarației de avere din 2023, postată pe siteul CSM, procurorul Gigi Valentin Ștefan, fost șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, are o avere modestă. Ar deține un teren agricol în Călărași, o mașină BMW din 2016, și a încasat în 2023 o serie de sume ca salarii, venituri nete și vouchere de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța în valoare de 325.432 lei (aprox. 65.000 de euro).

Procurorul constănțean ar duce, de fapt, o viață luxoasă

În realitate însă, procurorul Gigi Valentin Ștefan duce o viață de lux în Constanța, arată surse judiciare. Fiul procurorului, de exemplu, David Ștefan, se afișează cu mașini scumpe, iar pe unele le pune în vânzare chiar pe siteuri publice.

În plus, băiatul procurorului Gigi Valentin Ștefan utilizează în prezent autoturismul marca BMW M5, în care proprietar este firma UCG CONSTRUCTII ECOLOGICE SRL, societate în care este asociată fosta soție a procurorului.

Până în septembrie 2023, David Ștefan acesta ar fi folosit un autoturism marca Mclaren GT, cu același număr de înmatriculare. Proprietar era atunci societatea MESTA MARMURA SI TRAVERTIN SRL, administrator fiind Gur Bilal, nepotul lui Gur Ramazan, un apropiat al procurorului general de la Parchetul Curții de Apel Constanța. Ulterior, mașina Mclaren ar fi fost înstrăinată firmei ANOBAM COMPANY SRL.

Surse judiciare arată că și mașina Lamborghini a fost înmatriculată pe societatea SC SOLID STORE SRL.

Rise Project a arătat în 2018 că procurorul Gigi Valentin Ștefan care a condus pe rând toate parchetele din Constanța și-a transferat inclusiv casă de 1000 de metri pătrați construită chiar în buza lacului Siutghiol, pe numele fostei soții.

RECOMANDAREA AUTORULUI: 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Această țară ar putea deveni prima din lume care elimină hepatita C