Prima pagină » Actualitate » Secția pentru judecători a CSM, reacție tranșantă după comunicatul USR-PLUS referitor la clasarea dosarului ”10 august”: ”A fost depășită orice limită admisibilă a libertăţii de exprimare”

Secția pentru judecători a CSM, reacție tranșantă după comunicatul USR-PLUS referitor la clasarea dosarului ”10 august”: ”A fost depășită orice limită admisibilă a libertăţii de exprimare”

Secția pentru judecători a CSM, reacție tranșantă după comunicatul USR-PLUS referitor la clasarea dosarului ”10 august”: ”A fost depășită orice limită admisibilă a libertăţii de exprimare”

Reacție tranșantă a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce alianța USR-PLUS a transmis un comunicat referitor la soluția pronunțată de Tribunalul București în dosarul ”10 august”.

Replica Secției pentru judecători a CSM a fost dată publicității tot printr-un comunicat, precizându-se – de la bun început – că ”a fost depăşită orice limită admisibilă a libertăţii de exprimare, afirmaţiile menţionate în cuprinsul acestor poziţii având potenţial de a insufla ideea că o soluţie care nu răspunde aşteptărilor unui partid politic atacă democraţia”.

”Faţă de comunicatul alianţei USR-PLUS şi declaraţiile publice ale mai multor oameni politici cu referire la soluţia pronunţată de Tribunalul Bucureşti în cauza cunoscută sub numele “dosarul 10 august”, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii condamnă, cu fermitate, derapajele de limbaj în transmiterea mesajului public.

Astfel, prin folosirea unor termeni şi a unor construcţii lingvistice de genul „decizia de astăzi a Tribunalului Bucureşti este una foarte tristă pentru democraţia românească”, „un nou dosar închis fără să fi fost instrumentate toate probele”, „nu putem să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic”, „o mare ruşine pentru justiţia din România”, „imaginea unei ţări abandonate, unde justiţia nu funcţionează, unde justiţia umblă cu capul spart” a fost depăşită orice limită admisibilă a libertăţii de exprimare, afirmaţiile menţionate în cuprinsul acestor poziţii având potenţial de a insufla ideea că o soluţie care nu răspunde aşteptărilor unui partid politic atacă democraţia”, precizează Secția pentru judecători a CSM.

”Statul democratic se fondează pe ordinea constituţională care exclude ingerinţa politică”

Reprezentanții Secției pentru judecători a CSM reamintește că ”statul democratic se fondează pe ordinea constituţională care exclude ingerinţa politică şi afectarea directă sau indirectă a independenţei judecătorilor chemaţi să aplice legea”.

Mai mult – chiar dacă nimeni nu poate interzice dreptul de a fi formulate critici -, ”Secţia pentru judecători atrage atenţia asupra modului în care se realizează acest lucru, chiar înainte ca o hotărâre judecătorească să fie motivată”.

”De asemenea, se constată existenţa unor excese de discurs în legătură cu un alt proces penal, nefinalizat. Secţia pentru judecători reiterează că statul democratic se fondează pe ordinea constituţională care exclude ingerinţa politică şi afectarea directă sau indirectă a independenţei judecătorilor chemaţi să aplice legea. În acest context, Secţia constată că astfel de discursuri publice reprezintă un veritabil atac la adresa independenţei judecătorului şi, implicit, a puterii judecătoreşti în ansamblul său.

Fără a nega dreptul de a fi formulate critici legate de soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti, Secţia pentru judecători atrage atenţia asupra modului în care se realizează acest lucru, chiar înainte ca o hotărâre judecătorească să fie motivată, din perspectiva termenilor folosiţi şi a caracterului de ingerinţă politică manifestată în această situaţie”, menționează comunicatul.

Secția pentru judecători face, din nou, apel la decenţă şi moderaţie în exprimarea discursului public şi reaminteşte factorului politic că trebuie să dea dovadă de bună credinţă în dezbaterea publică, aliniindu-se standardelor europene în această materie.

Secția pentru judecători a CSM

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Tradiții, obiceiuri și superstiții de Anul Nou: Ce să faci de Revelion și ce să eviți ca să ai noroc tot anul
Digi24
Rusia oferă primele detalii despre presupusul atac ucrainean asupra reşedinţei lui Putin. Cum descrie Moscova evenimentele
Cancan.ro
Plan malefic și fără milă! Cum a pus mâna pe bani în doar câteva zile, femeia din Sibiu care și-a ucis mama
Prosport.ro
Ioan Andone i-a primit pe Cătălin Măruță şi pe Andra în Spania, în casa lui de milioane de euro: „Sunt un om bogat”
Adevarul
Capcana celui mai amplu experiment demografic: cum a modelat China o generație care nu mai vrea copii
Mediafax
Ianuarie 2026: marile sărbători din calendarul ortodox
Click
Lumea filmului, în doliu. A murit îndrăgitul actor care a jucat în cel mai bun serial din toate timpurile
Digi24
Schimbarea critică privind armata lui Putin care ar putea opri războiul din Ucraina. Zelenski: E o premieră
Cancan.ro
Substanțe afrodisiace, descoperite în casa Rodicăi Stănoiu. Ancheta ia o turnură neașteptată
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un român va participa la Raliul Dakar 2026. În ce categorie se va înscrie acesta?
Descopera.ro
Galerie foto de excepție cu Brigitte Bardot
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Cercetătorii au găsit o alternativă surprinzătoare pentru uleiul de gătit uzat