Prima pagină » Magazin » 15 momente cheie din istoria Oscarurilor. Când a fost premiat primul artist de culoare și care a fost filmul care a primit cele mai multe trofee

15 momente cheie din istoria Oscarurilor. Când a fost premiat primul artist de culoare și care a fost filmul care a primit cele mai multe trofee

15 momente cheie din istoria Oscarurilor. Când a fost premiat primul artist de culoare și care a fost filmul care a primit cele mai multe trofee
Cea de-a 90-a ediție a galei premiilor Oscar va avea loc duminică seară, la Dolby Theatre (Hollywood & Highland Center) din Los Angeles. Prezentăm mai jos momentele cheie din istoria prestigiosului eveniment, a cărui primă ediție a avut loc în 1929.

1929 – Prima gală Oscar a avut loc pe 16 mai, la Roosevelt Hotel din Hollywood, și a fost găzduită de actorul Douglas Fairbanks Sr. A fost singura dată când premiul Oscar a fost atribuit unui film mut, „Wings”, de William A. Wellman și Harry d’Abbadie d’Arrast.

1939 – Academia de film americană, organizatoarea evenimentului, începe să folosească numele „Oscar” pentru trofee. Nu este un lucru confirmat, însă se spune că la originea numelui se află Margaret Herrick, bibliotecara academiei, care a spus că statueta seamănă cu un unchi al ei pe nume Oscar.

1940 – Hattie McDaniel devine primul artist de culoare recompensat cu un Oscar pentru interpretare, primind trofeul pentru rolul ei secundar din „Gone with the Wind”. La ceremonie, actrița a stat la o masă dedicată persoanelor de culoare. Abia după 51 de ani a mai fost premiată o actriță de culoare, Whoopi Goldberg, pentru rolul secundar din „Ghost”.

1953 – Gala este televizată pentru prima dată. Gazda evenimentului, Bob Hope, a marcat ocazia spunând: „Nu este palpitant să știți că multe dintre starurile acestea strălucitoare vor fi în casele dumneavoastră în seara asta? Toate gospodinele din America se întorc spre soții lor și spun: ‘Pune-ți cămașa, vine Joan Crawford!'”.

1963 – Sidney Poitier devine primul actor de culoare care câștigă premiul Oscar pentru interpretare, pentru „Lilies of the Field”.

1968 – Gala este amânată două zile pentru că Martin Luther King Jr. a fost asasinat, pe 4 aprilie.

1969 – Este prima și singura dată când două actrițe sunt premiate pentru rol principal, Katharine Hepburn, pentru „The Lion in Winter”, și Barbra Streisand, pentru „Funny Girl”. Hepburn nu a participat la ceremonie.

1973 – Marlon Brando a câștigat premiul pentru cel mai bun actor, pentru Vito Corleone din „The Godfather”, dar a boicotat gala în semn de protest față de modul în care nativii americani erau prezentați în filme și pe posturile TV. Sacheen Littlefeather, o activistă indiană, a apărut pe scenă îmbrăcată în ținută tradițională apache, pentru a refuza premiul lui Brando.

2002 – Halle Berry devine prima artistă de culoare recompensată cu premiul Oscar pentru rol principal. A dedicat premiul „tuturor femeilor de culoare anonime, fără chip, care acum au o șansă, pentru că ușa s-a deschis în seara aceasta”.

2003 – „The Lord of the Rings: The Return of the King” este filmul care a câștigat cel mai mare număr de premii în toate categoriile la care a fost nominalizat. Este al treilea film care obține 11 trofee Oscar, după „Titanic”, în 1997, și „Ben-Hur”, în 1959.

Tot în 2003, Roman Polanski a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun regizor, pentru filmul despre Holocaust „The Pianist”, dar nu a putut participa la gală pentru că risca să facă închisoare în SUA, pentru un act sexual, pe care l-a recunoscut, cu o minoră, în 1977. Publicul l-a aclamat în picioare.

2009 – Kathryn Bigelow devine prima femeie care câștigă premiul pentru cel mai bun regizor, pentru „The Hurt Locker”.

2013 – Jennifer Lawrence s-a împiedicat în rochie și a căzut pe scările de la scenă, spre care se îndrepta pentru a-și primi premiul pentru cel mai bun rol principal feminin, cel din „Silver Linings Playbook”. A fost ovaționată în picioare, ceea ce a făcut-o să spună: „Cu toții v-ați ridicat pentru că eu am căzut și acesta a fost un lucru stânjenitor”.

2016 – Pentru al doilea an consecutiv, toți nominalizații au fost persoane albe, fapt care a atras critici, iar în social media a apărut hashtag-ul #OscarsSoWhite. Academia a replicat spunând că are planuri să crească numărul femeilor și al membrilor din grupuri minoritare.

2017 – „Moonlight” devine primul film cu o distribuție formată exclusiv din actori de culoare care primește premiul Oscar, dar, în urma unei gafe, câștigător este anunțat inițial musicalul „La La Land”.

Recomandarea video

Mediafax
Marele pierzător al acestor alegeri
Digi24
Sondaj INSCOP rezultate alegeri București 2025. Ciprian Ciucu îl devansează clar pe Daniel Băluță. Cum stau ceilalți candidați
Cancan.ro
Motivul real pentru care Mirabela Grădinaru nu a votat. Răspunsul BIZAR oferit de Nicușor Dan
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume a primit o ofertă de nerefuzat
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
EXIT-POLL Alegeri Primăria București 2025. CURS: Ciucu 32,7% Băluță 26,3% Alexandrescu 20,2% Drulă 12,8%. INSCOP: Ciucu: 31,7%, Băluță 26,1%, Alexandrescu 21,1%
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rezultate exit-poll, alegeri București 2025. Diferență de 6 procente între primele două locuri, cum arată clasamentul
Cancan.ro
Și-a părăsit iubita medic pentru Rodica Stănoiu! Noi detalii despre 'puiuțul' fostei ministrese a Justiției
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Efectul surprinzător al gazului ilariant împotriva depresiei severe