Prima pagină » Magazin » A murit Charles Mason, liderul uneia dintre cele mai cunoscute secte criminale

A murit Charles Mason, liderul uneia dintre cele mai cunoscute secte criminale

A murit Charles Mason, liderul uneia dintre cele mai cunoscute secte criminale
Detalii pe Gândul.

La începutul lunii curente, Manson a fost internat într-un spital din California. Acesta și-a petrecut ultimii 45 de ani din viață într-o închisoare din California, fiind condamnat la închisoare pe viață.

Manson a primit această condamnare după ce a organizat unele dintre cele mai celebre episoade de crime în serie din istoria recentă a Statelor Unite. În anii 1960, Manson a format un grup din mai mulți indivizi cu antecedente penale, care ulterior avea să fie cunoscut drept „familia Manson”. Membrii acestei secte comiteau crime la ordinele lui Manson.

În anul 1969, Manson și-a trimis adepții să ucidă șapte oameni, iar procurorii l-au acuzat că a avut în plan să stârnească un război rasial.

Printre victimele „familiei Manson” s-a numărat și Sharon Tate, șoția celebrului regizor Roman Polanski. Aceasta a fost înjunghiată de 16 ori de membrii acestei secte. Alte patru persoane care se aflau în locuința lui Sharon Tate au fost ucise într-o manieră brutală.

De la momentul condamnării, Charles Manson și gruparea „familia Manson” au fost subiectul a zeci de documentare și romane.

În timpul încarcerării, Manson nu a renunțat la practicile ilegale, fiind acuzat în repetate rânduri de comiterea unor acte violente, amenințări sau posesie ilegală de arme.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!