Prima pagină » Magazin » A vrut să-și recapete silueta, dar rezultatul a fost dezastruos. „Zici că m-a mușcat un rechin”. FOTO

A vrut să-și recapete silueta, dar rezultatul a fost dezastruos. „Zici că m-a mușcat un rechin”. FOTO

A vrut să-și recapete silueta, dar rezultatul a fost dezastruos.

O femeie din Marea Britanie a fost victima incompetenței unor medici din Polonia, astfel că după o simplă operație de liposucție a rămas cu cicatrici uriașe pe abdomen, relatează Daily Mail.

SOREN KIERKEGAARD – GOOGLE DOODLE. Google îl omagiază azi pe SOREN KIERKEGAARD printr-un GOOGLE DOODLE

SOREN KIERKEGAARD: Astăzi se împlinesc 200 de ani de la nașterea filozofului SOREN KIERKEGAARD, un critic al religiei organizate

SURPRIZA pe care românii au avut-o AZI

Mamă a trei copii, Gemma a povestit în cadrul emisiunii „Last Chance Salon” că a apelat la ajutorul chirurgiei plastice în speranța că își va recupera silueta.

După ce a reușit să economisească aproape 3800 de euro, femeia în vârstă de 30 de ani și-a făcut o programare la o clinică din străinătate.

Problemele au apărut însă încă de pe masa de operație: „M-am trezit în timpul anesteziei și nu mă puteam mișca, era groaznic… Am încercat să deschid ochii”, își amintește Gemma acum. „Sunt sigură că au observat că nu eram complet adormită pentru că simțeam cum mă înec din cauza tubului pe care îl aveam în gât”, a continuat ea.

Lucrurile nu s-au oprit însă aici, astfel că, la două zile după intervenție, tânăra a făcut cangrenă din cauza unei infecții. După un tratament îndelungat, infecția i-a fost înlăturată, însă Gemma a rămas cu semne inestetice pe abdomen.

„Arată de parcă aș fi fost mușcată de un rechin”, s-a plâns ea. „Cicatricea este foarte mare, buricul meu este prea sus acum și într-o parte. O parte este încă umflată, este un dezastru. Arată oribil”, a continuat aceasta, adăugând că aspectul său fizic i-a afectat și relația cu soțul ei.

„Nu vreau să mă vadă dezbrăcată pentru că mă simt ca un monstru”, a mărturisit Gemma.

Cu toate acestea, în urma emisiunii la care a participat, femeia a primit ajutorul medicului Vik Vijh, care a reușit să-i corecteze cicatricile.

„Este uimitor, nu îmi vine să cred. (…) Deja ne-am cumpărat bilete pentru o vacanță în luna august; sunt nerăbdătoare să port bikini”, a cochis Gemma cu zâmbetul pe buze.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Cum ar fi încercat Ilie Bolojan să salveze mandatul de primar al lui Dominic Fritz
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce a decis un român invitat la nunta vărului să scoată bani din plicul pentru dar: „Ei m-au chemat, eu sunt oaspetele”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor