Prima pagină » Magazin » Acesta ar putea fi alimentul viitorului

Acesta ar putea fi alimentul viitorului

Acesta ar putea fi alimentul viitorului
Burger vegetal, faină de alge sau brânză la grătar: industria alimentară caută alternative la carne, considerată prea costisitoare

Până în 2050, populația va crește cu o treime. Pentru a oferi proteine, acestea trebuie să fie produse la costuri reduse (energie, apă…) și să fie raționalizată folosirea terenurilor agricole disponibile, cunoscut fiind faptul că pentru a produce un kilogram de carne de vită este nevoie de 10 kilograme de cereale, explică specialiștii.

Potrivit lui Xavier Terlet, președintele cabinetului XTC World Innovation, „pentru europeni, alimentația are o semnificație culturală, astfel încât va fi greu de făcut pasul la insecte”. Și, totuși, insectele se pot regăsi ca hrană pentru animale, sub formă de făină. În opinia sa, europenii se pot orienta însă spre „substitutele de carne, care au progresat în ceea ce privește calitățile organoleptice”.

La Salonul de alimentație de la Paris (19-23 octombrie), Salakis, marca gigantului francez de lactate Lactalis, a prezentat o gamă de brânzeturi ce pot fi pregătite la grătar, inspirate din brânza de capră tradițională cipriotă halloumi. În timp ce firma Triballat Noyal se pregătește să lanseze „steak-urile din brânză”, proprietarii gamei Sojasun au optat pentru burgerii vegetali cu coacere rapidă la microunde sau pentru steak-urile din soia sterilizate, cu perioadă de garanție de șase luni.

Franța, patria gastronomiei și a mâncărurilor tradiționale, a rămas în urmă în această privință. În SUA, firma Gardein, specializată în proteine alternative, a creat așa-numitele „fishless filets” (fileuri de pește fără pește) pe bază de soia și microalge bogate în Omega 3, scrie Agerpres.

De asemenea, în timp ce în Olanda s-a lansat lanțul de magazine „Vegetarian Butcher” ( „Măcelarul Vegetarian”), în supermarketurile franceze nu există deocamdată raioane dedicate „proteinelor alternative”, iar inovațiile se limitează doar brânzeturi.

Potrivit Nutrikeo, piața proteinelor vegetale (în afară de lactate), estimată în 2013 la 6,1 miliarde de euro, ar putea depăși 8,6 miliarde de euro în 2018, ceea ce reprezintă o creștere de peste 40% în decurs de cinci ani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!