Prima pagină » Magazin » Apple a vândut un NUMĂR RECORD de iPhone-uri 5 în trei zile de la lansarea în magazine

Apple a vândut un NUMĂR RECORD de iPhone-uri 5 în trei zile de la lansarea în magazine

Apple a vândut un NUMĂR RECORD de iPhone-uri 5 în trei zile de la lansarea în magazine
Apple a vândut un număr record de peste 5 milioane de uPhone-uri în trei zile de la lansarea, vineri, în magazine, în timp ce analiștii anticipau că livrările ar putea atinge în primul week-end de la lansare până la 10 milioane de unități, a anunțat luni compania americană.

Apple a vândut un număr record de peste 5 milioane de uPhone-uri în trei zile de la lansarea, vineri, în magazine, în timp ce analiștii anticipau că livrările ar putea atinge în primul week-end de la lansare până la 10 milioane de unități, a anunțat luni compania americană.

Vânzările sunt ușor peste cele de peste 4 milioane de unități înregistrate la lansarea precedentului model, iPhone 4S, în primele trei zile de la lansare, în octombrie anul trecut.

Acțiunile Apple sunt în scădere cu 2% în timpul tranzacțiilor electronice premergătoare deschiderii bursei.

IPhone 5 este disponibil în Statele Unite, Australia, Canada, Franța, Germania, Hong Kong, Japonia, Singapore și Marea Britanie, iar din 28 septembrie va fi prezent pe piețele din alte 22 de țări. Până la sfârșitul acestui an, iPhone va fi la vânzare în 100 de state.

Cererea pentru iPhone 5 a depășit oferta inițială, astfel că o parte din precomenzile primite de companie vor fi onorate și în octombrie.

„Cererea pentru iPhone 5 a fost incredibilă și lucrăm din greu pentru ca ficare client care îl dorește să îl primească cât mai repede”, a declarat într-un comunicat directorul general al Apple, Tim Cook.

El a arătat că stocurile din magazine au fost epuizate, dar acestea vor continua să fie aprovizionate regulat cu iPhone-uri 5, iar clienții pot continua să comande telefoanele online.

iPhone 5 este cel mai subțire și mai ușor smartphone al Apple, fiind complet reproiectat pentru a include un ecran de 4 inci.

Recomandarea video

Mediafax
Robert Negoiță a învins ANAF. Datoria istorică de 50 de milioane de euro ștearsă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Gestul NEAȘTEPTAT făcut de tatăl lui Rareș Cojoc, după ce a aflat că fiul său divorțează de Andreea Popescu. Abia acum s-a aflat!
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Calvarul ucrainenilor care țin piept rușilor în „zona morții” din tranșee subterane. „Frontul s-ar prăbuși fără noi”
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Cătălin Măruță, dezvăluiri tulburătoare despre tatăl lui. Cum a ajuns să-l cunoască cu adevărat abia după ce a murit: „Eram la priveghi”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Noi informații despre Alexandru, băiețelul de 5 ani găsit în pădure după 48 de ore. ANUNȚUL făcut de medici
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Cine sunt, de fapt, japonezii? O descoperire genetică majoră rescrie istoria