Prima pagină » Magazin » Arheologii britanici aproape de o descoperire istorică

Arheologii britanici aproape de o descoperire istorică

O echipă de arheologi de la Universitatea din Leichester, Marea Britanie, susțin că sunt la un pas de a descoperi rămășițele regelui Richard al III-lea, ultimul monarh războinic

O echipă de arheologi de la Universitatea din Leichester, Marea Britanie, susțin că sunt la un pas de a descoperi rămășițele regelui Richard al III-lea, ultimul monarh războinic al Angliei, scrie The Daily Mail.

La trei săptămâni după ce au început săpăturile la acest sit arheologic, cercetătorii susțin că au găsit rămășite umane într-o zonă în care se pare că ar fi fost îngropat monarhul. Escavările au loc într-o parcare din orașul Leichester.

„Ceea ce am descoperit este cu adevărat remarcabil, iar astăzi (miercuri n.r.) vom face un anunț cu privire la o schimbare dramatică de situație în căutarea Regelui Richard al treilea”, a precizat Richard Taylor, director al Universității din Leichester și unul dintre cercetătorii responsabili pentru proiect.

Foto: Stana bisericii în care se crede că a fost înmormântat regele Richard al III-lea

Reprezentanții Universității intenționează să susțină o conferință de presă în decursul zilei de miercuri pentru a prezenta mai multe detalii despre rezultatele cercetării.

În ultimele două săptămâni, arheologii au făcut mai multe descoperiri inedite care i-au îndrumat către locul unde se crede că s-ar afla trupul regelui britanic.

Inițial a fost descoperit domeniul pe care se afla cândva mănăstirea franciscană cunoscută drept Grey Friars (în traducere liberă, Călugării gri, n.r.), Apoi a fost găsită biserica, iar ulterior pavele din grădinile pierdute ale lui Robert Herrick, arhivele consemnând că aici se afla cândva un monument ridicat în cinstea regelui.

La începutul anulor 1600, Robert Herrick, pe atunci primar al orașului Leichester a cumpărat terenul pe care se afla mănăstirea. El a construit un conac spațios și grădinile descoperite acum de arheologi. În 1916, Christopher Wren, tatăl faimosului scriitor britanic, l-a vizitat pe Herrick. Wren a consemnat în jurnalul său existența unui pilon din piatră cu o înălțime de un metru pe care era gravat: „aici se află rămășițele lui Richard al III-lea, cândva regele Angliei”.

Arheologii au escavat în ultimele zile stana bisericii în care se crede că a fost înmormântat monarhul.

Regele Richard al III-lea a fost ucis în anul 1485, în bătălia de la Bosworth.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu o singură condiție. Mașinile pe benzină și diesel ar putea fi vândute și după 2035
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Salarii de 5.400 de euro pe lună pentru muncitorii români! Țara în care se câștigă o avere
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Trebuie să schimbăm atitudinea”. Ce spune Andrei Coubiș, înainte de meciurile din Liga Națiunilor cu Polonia și Bosnia și Herțegovina
Click
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
Sub 5.000 de euro pentru un apartament cu două camere! Ce ascunde, de fapt, oferta ANAF
Ce se întâmplă doctore
Un italian a plătit o avere pentru a fi readus la viață după moarte. Va fi criogenat la -196 de grade Celsius în recipiente cu azot lichid/ VIDEO
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cea mai mare întindere de nisip din lume nu prezintă nicio urmă a oamenilor antici. Iată de ce!
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi