Cabron pregătește lansarea celui de-al doilea album din cariera solo. „Este o prezentare a mea, dar și a oamenilor din jurul meu”. VIDEO

Cabron pregătește lansarea celui de-al doilea album din cariera solo. Este o prezentare a mea, dar și a oamenilor din jurul meu. VIDEO
Publicat: 25/06/2014, 14:37
Actualizat: 03/10/2015, 01:50

Cabron, unul dintre cei mai cunoscuți rapperi din România, le pregătește fanilor săi un nou album. Înainte însă ca discul intitulat „Dă-o tare” să apară, artistul va lansa piesa „Vocea ta” , pentru care zilele trecute a filmat și un videoclip.

Realizat în colaborare cu formația Voltaj, cântecul este o modalitate prin care Cabron încearcă să le dea glas celor care îi ascultă muzică.

„Piesa este foarte personală și motivațională cumva. A fost compusă de mine, împreună cu Smiley și Maximilian Chisaru”, a povestit Cabron într-un interviu acordat gândul. „De aceea ne-am gândit să aducem în videoclip mai multe genuri de oameni din clasa socială care să-și spună părerea. Cumva ideea este că eu îmi doresc să transmit ceea ce ar vrea să transmită omul care mă ascultă”, a adăugat el.

Acesta este și motivul pentru care în clip apar nu doar buni prieteni al cântărețului, printre care Smiley, Doc, Guess Who, Deliric, Andrei Gheorghe și George Vintilă, ci și câțiva fani pe care Cabron i-a ales în urma unei „selecții” simple.

„M-am gândit să bag și câțiva ascultători de-ai mei în videoclipul ăsta. (…) Ne-am strâns toți… am strâns o mare de oameni și am ales: el, el, el și el. De diferite vârste, nu contează”, a explicat el.

„E un album de colaborări, în mare”

Piesa „Vocea ta” va fi inclusă pe noul album, alături de celelalte single-uri deja lansate, dar și alte câteva cântece noi.

Vocea ta va face parte din albumul Dă-o tare, pe care urmează să-l lansez în toamnă. Nu pot să mai spun iar o dată exactă, pentru că am mai spus luni, săptămâni și nu s-a întâmplat. Dar în toamnă sigur. Eu și HaHaHa Production am produs acest album 100%, sper să vă placă”, a povestit Cabron.

„Discul va include piesele pe care le-am scos ca single până acum – Arată-le la toți, Iarna pe val, PaRap, Frunzele și iarba, Țara arde, Dă-o tare – și alte piese noi, despre care încă nu pot spune prea multe pentru că nu sunt gata încă. Trebuie să le mai ascult…”, a adăugat el, precizând că prentru realizarea acestora a avut colaborări cu mulți colegi de breaslă, printre care What”s Up, Pacha Man, Smiley, Guess Who, Deliric și Voltaj. „E un album de colaborări, în mare”, a explicat rapperul.

„Dă-o” tare va fi cel de-al doilea album solo din cariera lui Cabron. Primul dintre acestea, lansat în anul 2007, s-a numit „Prin ochii mei” și a fost unul de „prezentare”.

„Primul fiind făcut doar pentru Internet nu l-am judecat chiar la modul… single, nu am căutat single-uri neapărat. A fost mai mult o prezentare a mea. Acum este o prezentare a mea, dar și a oamenilor din jurul meu”, a spus Cabron pentru gândul.

Și totuși, ambele discuri sunt la fel de importante pentru artist: „Mă reprezintă la fel de mult ambele albume. Depinde de perioada în care le fac… Am anumite trăiri și mi le pun pe album”.

Cabron și Codu” Penal – intrarea în industria muzicală

Originar din Ploiești, Cabron, pe numele său real Alexandru Minculescu, a intrat în lumea muzicii în anul 1999, când, împreună cu Shobby, a înființat trupa Codu” Penal. Printre primele piese lansate de formație s-au numărat „Pot să cad”, „Până la stele”, „Prima dată”, „La un pas de paradis”.

În anul 2000, Cabron și Shobby l-au cunoscut pe Don Baxter și alături de el și de Nico (Nicoleta Matei) au realizat piesa „Toată noaptea”. Doi ani mai târziu, apărea prima colaborare importantă pentru albumul „Punct și de la capăt” al celor de la La Familia, după ce Cabron a participat la înregistrările pieselor „Când ne facem de cap” și „Zi de zi”.

A urmat lansarea uneia dintre cele de succes piese, „Nu pot să mai suport”, o colaborare cu Nico, apoi apariția pe piață, în 2005, a compilației „Hip-Hop Greu de Difuzat”. Dedicată lui Sișu, aflat în închisoare la acea vreme, compilația îi adună laolaltă pe Puya, Pacha Man, Dizzy (Moromeții), Honey, Esențial, Mark, Jamaika și Sharky.

Cabron a mai lucrat pentru Sisu și Puya piesa „Dependent”, care a apărut pe albumul lor din 2006, numit „O mare familie”.

În 2007, artistul a părăsit trupa Codu’ Penal, lansându-se într-o carieră solo. În același an a lansat pe Internet, gratuit pentru fani, albumul „Prin ochii mei”.

Albumul „Dă-o mai tare”, ce va fi lansat în toamna aceasta, va fi cel de-al doilea pe care Cabron îl va lansa de când face muzică pe cont propriu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Improvizația care aduce moartea. Românii cad victime pe capete
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun