Prima pagină » Magazin » Când lansează Dan Brown un nou roman din seria deschisă de „Codul lui Da Vinci”

Când lansează Dan Brown un nou roman din seria deschisă de „Codul lui Da Vinci”

Când lansează Dan Brown un nou roman din seria deschisă de
Scriitorul american Dan Brown va lansa în luna mai cel de-al patrulea roman din seria deschisă de volumul "Codul lui Da Vinci", care îl are ca personaj principal pe profesorul Robert Langdon, au anunțat, marți, reprezentanții editurii Transworld, citați de bbc.co.uk.

Potrivit reprezentanților editurii Transworld, în cel de-al patrulea roman, profesorul Langdon va fi atras „într-o lume inedită, centrată pe una dintre cele mai misterioase capodopere literare din istorie”.

Titlul noului roman va fi dezvăluit literă cu literă prin intermediul unor postări pe site-urile de socializare, inclusiv pe Twitter și Facebook.

Atât „Codul lui Da Vinci”, cât și „Îngeri și Demoni” au fost adaptate în lungmetraje turnate la Hollywood, în care rolul lui Robert Langdon – un profesor de la Universitatea Harvard, pasionat de simbolistică – a fost interpretat de actorul Tom Hanks.

Un film după cel de-al treilea roman din serie, „Simbolul pierdut”, este în pregătire la Hollywood.

Romanele scriitorului american au fost traduse în 52 de limbi străine și s-au vândut în peste 200 de milioane de exemplare pe plan mondial.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza! Pe ce dată vine iarna în România
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
„Copleșit de iubirea voastră”: Reacția lui Călin Georgescu din spatele gratiilor
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Ce se întâmplă doctore
Un bebeluș de doar 11 zile, diagnosticat cu o tumoră cerebrală după ce medicii au observat o infecție minusculă la o unghie. Prin ce coșmar a trecut familia
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ