Prima pagină » Magazin » Când va avea premiera al șaselea sezon al serialului „Urzeala tronurilor”

Când va avea premiera al șaselea sezon al serialului „Urzeala tronurilor”

Când va avea premiera al șaselea sezon al serialului „Urzeala tronurilor
Al șaselea sezon al serialului "Urzeala tronurilor" va avea premiera pe micile ecrane nord-americane pe 24 aprilie, au anunțat, joi, reprezentanții postului HBO, la o conferință de presă organizată de Television Critics Association în orașul californian Pasadena, informează variety.com.

Deși sunt cunoscute foarte puține detalii despre intriga următorului sezon al acestui serial fantasy extrem de popular, un teaser lansat la sfârșitul anului 2015 sugerează faptul că sezonul al șaselea va oferi telespectatorilor o explicație și, totodată, o completare a unui moment dramatic din sezonul al cincilea, când unul dintre personajele principale ale serialului – și unul dintre preferații fanilor -, Jon Snow, interpretat de actorul Kit Harington, a fost înjunghiat de subalternii săi din Rondul de Noapte.

Sezonul al șaselea va marca, de asemenea, revenirea personajului Bran Stark, interpretat de Isaac Hempstead, care nu a mai apărut în serial din sezonul al patrulea. Printre personajele noi care vor apărea în noul sezon se vor afla Three-Eyed Raven, jucat de Max von Sydow, și Dickon Tarly, interpretat de Freddie Stroma.

Actorul Ian McShane va debuta și el în al șaselea sezon din „Game of Thrones”, într-un rol care nu a fost deocamdată dezvăluit.

Toate sezoanele din „Urzeala tronurilor” au avut premierele în intervale calendaristice cuprinse între sfârșitul lunii martie și mijlocul lunii aprilie, deoarece această perioadă are o importanță strategică pentru HBO. Episoadele unor seriale de televiziune trebuie să fie difuzate înainte de încheierea procesului de votare pentru stabilirea nominalizărilor la premiile Emmy, pe 24 iunie în acest an, pentru ca producțiile în cauză să fie eligibile pentru aceste premii.

În 2015, ultimul episod din al cincilea sezon al serialului „Urzeala tronurilor” a fost difuzat pe 14 iunie – cu o zi înainte de încheierea procesului de votare pentru nominalizările de la premiile Emmy. Ulterior, „Game of Thrones” a stabilit recordul de premii Emmy obținute de un serial într-un singur sezon, câștigând 12 trofee, inclusiv la categoria „cel mai bun serial – dramă”.

Episodul final din al cincilea sezon al serialului „Urzeala tronurilor” a generat cea mai mare audiență din istoria acestui show TV, cu o medie de 8,11 milioane de telespectatori. De asemenea, „Urzeala tronurilor” a fost cel mai piratat serial TV în anul 2015.

Încă de la lansare, „Urzeala tronurilor” a devenit un fenomen global și cel mai iubit serial din istoria HBO. Anul trecut, serialul a fost cel mai căutat produs de televiziune de pe motorul de căutare Google și cel mai dezbătut serial pe conturile rețelei de socializare Facebook din Statele Unite.

Inspirat din seria de romane „Cântec de gheață și foc/ A Song of Ice and Fire”, de George R. R. Martin, serialul „Urzeala tronurilor” are o acțiune amplasată într-un regat fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice și elementele fantastice vin în completarea acțiunii din „Urzeala tronurilor”.

Scriitorul George R. R. Martin a început să lucreze la această serie în 1991, primul volum fiind publicat în 1996. Planificată inițial ca trilogie, seria cuprinde până în prezent cinci romane publicate și încă două aflate în stadiul de proiect. Romanele din această serie au fost traduse în peste 20 de limbi, inclusiv în română, și s-au vândut în peste 15 milioane de exemplare pe plan mondial.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
AMERICANII PLEACĂ DIN IRAK! După două decenii, SUA își retrag trupele. Iranul și aliații săi sărbătoresc plecarea
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este cea mai fericită țară în 2026? În top se află și o țară aflată în război!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!