Prima pagină » Magazin » Caravana Metropolis, cinematograful nomad cu filme „altfel”: ce înseamnă întâlnirea publicului român cu fenomenul open-air cinema. GALERIE FOTO

Caravana Metropolis, cinematograful nomad cu filme „altfel”: ce înseamnă întâlnirea publicului român cu fenomenul open-air cinema. GALERIE FOTO

Caravana Metropolis - „Cinema în aer liber" se află în acest moment la Sibiu.

Caravana Metropolis – „Cinema în aer liber” se află în acest moment la Sibiu, al șaptelea oraș de pe itinerariul conceput să străbată România în lung și -n lat și să aducă filmele „altfel” mai aproape de publicul larg. Echipa Asociației Culturale Metropolis a decis anul acesta să se aventureze într-un „road trip” cinefil cu trei van-uri care îi duce prin 10 orașe din România și care durează până la jumătatea lunii septembrie.

Încărcată cu 15 filme de autor și filme în premieră națională, recent premiate la cele mai importante festivaluri de film din lume, cel mai mare ecran gonflabil de la noi (120 mp, 9m/13m) și singurul proiector digital mobil din țară, caravana a ajuns pe 5 iunie la prima destinație, Târgu Mureș, orășelul din depresiunea colinară  a Transilvaniei pe care îl vizita pentru prima dată.

Cinema în aer liber la Teatrul de vară din Târgu Mureș: vedere front row la cerul înstelat

Întâlnirea mureșenilor cu conceptul de open-air cinema s-a întâmplat chiar în incinta impresionantului Teatru de Vară din Târgu Mureș, unde cândva filmele în aer liber erau la ordinea zilei, o amintire care a declanșat o serie de întrebări în rândul spectatorilor. De ce nu se mai proiectează filme într-una dintre puținele grădini de vară rămase în picioare în România, care înainte de 89 reușea să se ocupe la capacitatea maximă care atinge 2000 de locuri? Menținut în condiții excelente și situat între Universitatea de Artă Teatrală și Cinema Arta, Teatrul de vară a devenit locul serbărilor de sfârșit de an școlar.

FOTO: Teatrul de vară din Târgu Mureș, 1986

FOTO: Teatrul de vară din Târgu Mureș, 1986

Teatrul de vară din Târgu Mureș este o oază de liniște, o grădină verde, bine ascunsă în centrul orașului, un edificiu sub formă de amfiteatru descoperit, care a scăpat de soarta altor asemenea teatre din țară, ajunse în paragină. El deține un ecran imens, 2000 de scaune primite de la stadionul Wimbledon  și un proiecționist care așteaptă modernizarea  cabinei de proiecție.

FOTO: Caravana Metropolis – „Cinema în aer liber” (Radu Roșca)

FOTO: Caravana Metropolis – „Cinema în aer liber” (Sandor Bereczky)

Pentru prima oară după ”89, cei mai mulți cinefili mureșeni s-au întâlnit și reîntânit, prin intermediul Caravanei Metropolis, cu cea de-a șaptea artă, într-un cadru magic și boem, o atmosferă feerică și au cunoscut o experiență unică pe care doar cinematograful în aer liber reușește să o creeze. Într-un orășel de munte ești aproape de stele, ai vedere front row la ele, iar filmul de pe peliculă se contopește cu mediul înconjurător, trece de peretele ecranului și curge printre scaunele așezate în trepte, împrumutând elemente din starea publicului și din aerul rece de munte. Împreună cu publicul numeros care a savurat fiecare cadru și replica din filme iubite, precum „The Grand Budapest Hotel”, „Borgman” sau „La Grande Bellezza”, s-a readus la viață un loc care uitase pentru ce a fost ridicat.    

Open-air cinema, o experiență socială

Acolo unde are ocazia să se instaleze în piețe publice, echipa din spatele Caravanei poate lua pulsul orașului chiar din inima acestuia. La Brașov, caravana a fost găzduită în Piața Sfatului, agora orașului. Brașovul este un oraș care își păstrează bine secretele locale în fața invaziei zilnice de turiști, sunt critici și selectivi cu bombardamentul de entertainment din orașul lor. Ei sunt publicul pe care caravana și-l dorește. Deja de la al doilea oraș pe care îl vizitezi, îți dai seama că fiecare public local reacționează diferit la același film, și trăiește experiența vizionării în funcție de cultura sa cinematografică.

„Mâine la film la aceeași oră, da?”

Este deja al treilea an consecutiv când brașovenii interacționează cu ideea de cinema în aer liber și Caravana. Publicul de la Brașov, ca de obicei, s-a ridicat la nivelul așteptărilor, cei mai mulți alegând să lase torrentele acasă și să vadă producțiile „Her” și „The Grand Budapest Hotel” în aer liber, când Piața Sfatului s-a umplut la capacitate maximă. Cavalerii întregi de bikeri și skateri, turiști, localnici și couchsurferi s-au oprit din traseul lor când au dat peste ecranul gonflabil imens din Piață, și au rămas să vizioneze filmele până la final. Brașovenii au primit cu entuziasm și curiozitate filmele proiectate în premieră națională, „The Deep” și „Kon-Tiki”, care au fost aplaudate la final. „Kon-Tiki” a fost unul dintre preferatele din selecția acestei ediții. Datorită Caravanei, brașovenii și-au format, timp de o săptămână, obiceiul de a-și da întâlnire în fiecare seară, de la 21.30, la film în aer liber în piața centrală. Dacă ciuleai urechile la finalul proiecțiilor, puteai auzi „Mâine la film la aceeași oră, da?”.

FOTO: Caravana Metropolis – „Cinema în aer liber” (Alex Darie)

Hunedoara se află printre orașele din România în care nu mai funcționează niciun cinematograf.„Flacăra” a fost închis de aproape doi ani, pentru renovare, iar fostul cinema „Modern” s-a transformat de mai mulți ani într-o ruină.

Conform statisticilor recente, 80% dintre orașele României nu mai au cinematograf de stat funcțional, adică din 400 câte se găseau în 1990, au mai rămas 30 de săli de cinema în toată țara. Nici la capitolul grădini și teatre de vară nu stăm bine, dacă ar fi să luăm în considerare doar starea unor edificii cu istorie, cum ar fi Arenele Romane sau Grădina Capitol din București.  În plus, la situația deplorabilă se adaugă și movieplexurile din malluri care au o perspectivă foarte limitată și un sistem de selecție controlat de interese comerciale, ce se rezumă la filme de box office și blockbustere.

La Hunedoara, oraș post-industrial în care media de vârstă a publicului activ nu depășește 20 de ani, Caravana a avut  parte de cea mai călduroasă primire din partea celui mai tânăr public pe care l-a avut în cele trei ediții de până acum

FOTO: Caravana Metropolis – „Cinema în aer liber” (Alex Darie)

FOTO: Caravana Metropolis – „Cinema în aer liber” (Alex Darie)

Într-o conjunctură specială dată de locația aleasă, stadionul „Michael Klein” din Hunedoara, și de faptul că în același timp se difuzau meciurile din Campionatul Mondial din Brazilia, filmele de autor au adunat public la fel ca la meciurile F.C. Corvinul. Am întâlnit copii și adolescenți care nu mai ajunseseră niciodată la cinematograf și care nu se întâlniseră cu experiența vizionării unui film pe marele ecran. Ei sunt copii care pornesc în viață fără o cultură și o educație vizuală, în afară de ce le oferă internetul și televizorul.

FOTO: Caravana Metropolis – „Cinema în aer liber” (Ionuț Rusu)

Caravana Metropolis a mai făcut nopți albe în Piatra Neamț, Iași și Craiova, iar pe hartă urmează Timișoara, Constanța și București.

Recomandarea video

Mediafax
Marele pierzător al acestor alegeri
Digi24
George Simion: „Democrația a fost călcată în picioare”. Reacția liderului AUR după închiderea urnelor
Cancan.ro
Moartea Rodicăi Stănoiu, învăluită în mister! Semnul care a stârnit îngrijorare în rândul celor care o cunosc
Prosport.ro
FOTO. Parcă sunt surori! Cum arată mama Jaquelinei Cristian, jucătoarea română care a încasat peste 1 milion de dolari în 2025
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
EXIT-POLL Alegeri Primăria București 2025. CURS: Ciucu 32,7% Băluță 26,3% Alexandrescu 20,2% Drulă 12,8%. INSCOP: Ciucu: 31,7%, Băluță 26,1%, Alexandrescu 21,1%
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rezultate oficiale alegeri București 2025. Ciprian Ciucu și Anca Alexandrescu conduc la numărul de voturi
Cancan.ro
Motivul real pentru care Mirabela Grădinaru nu a votat. Răspunsul BIZAR oferit de Nicușor Dan
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Efectul surprinzător al gazului ilariant împotriva depresiei severe