Prima pagină » Magazin » Care este cea mai fericită națiune din lume

Care este cea mai fericită națiune din lume

Care este cea mai fericită națiune din lume
Australia ocupă din nou locul întâi în topul celor mai fericite națiuni industrializate din lume, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), făcut public marți, informează Xinhua, citată de Agerpres.

Australia ocupă din nou locul întâi în topul celor mai fericite națiuni industrializate din lume, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), făcut public marți, informează Xinhua, citată de Agerpres.

Raportul OCDE, intitulat „Better Life Index”, compară standardele de viață din 34 de state dezvoltate și în curs de dezvoltare, ținând cont de 11 criterii care afectează nivelul de trai al cetățenilor, printre care se numără nivelul veniturilor, oportunități educaționale, de obținere a unei locuințe sau a unui loc de muncă sau nivelul sistemului de sănătate.

Potrivit raportului publicat marți dimineață la Paris, 84% din australieni sunt mulțumiți de viața lor, peste media de 80% a statelor examinate de OCDE.

Participanții au afirmat că au într-o zi obișnuită mai multe experiențe pozitive, precum sentimentul de odihnă, mândrie privind o realizare sau de bucurie decât experiențe negative.

Australienii sunt mai fericiți chiar decât canadienii sau suedezii, națiuni faimoase pentru standardele de viață ridicate.

Nivelul de ocupare a forței de muncă este, de asemenea, mai mare în Australia, de 73%, comparativ cu medie de 66% pentru persoanele cu vârste între 15 ani și 64 de ani.

Australia înregistrează niveluri mari în domenii precum angajamentul civic, cu un sentiment puternic al comunității și participare civică semnificativă, precum și în domeniul sănătății, după ce a făcut ‘progrese remarcabile’ în privința reducerii numărului de fumători.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial