Prima pagină » Magazin » Cauza morții rapperului Nick Gordon a fost descoperită

Cauza morții rapperului Nick Gordon a fost descoperită

Cauza morții rapperului Nick Gordon a fost descoperită
Rapperul Nick Gordon - găsit responsabil din punct de vedere legal de moartea fiicei lui Whitney Houston și a lui Bobby Brown - ar fi decedat din cauza unei supradoze de droguri, potrivit fratelui acestuia, citat de tmz.com.

Rapperul, în vârstă de 30 de ani, a fost găsit în stare de inconștiență într-o cameră de hotel din Maitland, o suburbie a orașului Orlando din statul american Florida, miercuri dimineață, au anunțat autoritățile joi. Gordon, pe numele real Nicholas Bouler, a fost transportat la un spital din apropiere, unde a fost declarat decedat, potrivit Associated Press.

Poliția a deschis o anchetă, fără a oferi alte detalii.

Totuși, platforma de știri mondene tmz.com scrie că un bărbat care ar fi fratele rapperului susține că acesta a murit din cauza unei supradoze de droguri.

Rezultatele analizelor toxicologice vor fi disponibile după minimum trei săptămâni de la autopsie.

Informația despre decesul rapperului a fost confirmată joi de avocatul lui Gordon, Joe S. Habachy, care nu a oferit alte detalii.

În septembrie 2016, o instanța din statul american Georgia a decis că rapperul Nick Gordon este responsabil din punct de vedere legal de moartea logodnicei sale, Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston și Bobby Brown, care a murit în iulie 2015, la vârsta de 22 de ani, după ce a stat șase luni în comă indusă, fiind găsită în stare de inconștiență într-o cadă de baie.

Reprezentanții lui Bobbi Kristina Brown l-au acuzat pe Gordon că a bătut-o pe tânără după ce aceasta ar fi luat un amestec de cocaină și alcool. Aceștia au susținut că Gordon i-a dat lui Brown cocktail-ul toxic care i-a cauzat moartea.

Brown, singurul copil al regretatei cântărețe Whitney Houston și al cântărețului hip-hop și R&B Bobby Brown, a fost găsită fără semne vitale în cada de baie pe 31 ianuarie, 2015.

Autoritățile nu au putut stabili cu exactitate cum a murit Bobbi Kristina Brown. Autopsia a arătat că în organismul acesteia se găseau urme de morfină, cocaină, alcool și medicamente eliberabile pe rețetă, dar medicul legist nu a putut stabili dacă aceasta s-a sinucis, a fost ucisă sau dacă decesul a fost accidental.

Lui Gordon i s-a impus să plătească despăgubiri de 36 de milioane de dolari moștenitorilor logodnicei.

Whitney Houston l-a crescut pe Gordon, care era orfan, de la vârsta de 12 ani, după ce a divorțat de rapperul Bobby Brown, în 2007.

Pe 11 februarie 2012, Whitney Houston a fost descoperită decedată la vârsta de 48 de ani într-o cadă din hotelul Beverly Hilton din Los Angeles, cu doar câteva ore înainte de a participa la o petrecere organizată cu ocazia premiilor Grammy.

După moartea lui Houston, Gordon și Bobbi Kristina au făcut public faptul că erau un cuplu.

Bobbi Kristina Brown era o cântăreață aspirantă și a început să cânte alături de mama ei celebră încă din 1999, cu ocazia single-ului „My Love is Your Love”. În 2003, Bobbi Kristina și mama ei au înregistrat un alt duet, „Little Drummer Boy”, pentru un album de Crăciun.

După moartea mamei sale, Bobbi Kristina a fost spitalizată de două ori, din cauza unor crize de anxietate.

În 2012, Bobbi Kristina a fost acuzată în presa americană că ar consuma substanțe ilegale, după aparițiile sale controversate în câteva episoade ale reality show-ului „The Houstons: On Our Own”, produs și difuzat de televiziunea Lifetime, care a prezentat viața familiei Houston după decesul celebrei cântărețe. În același an, Bobbi Kristina a avut o apariție în calitate de invitat special în „For Better or Worse”, un serial TV despre viața cuplurilor căsătorite.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce poate face UE cu Ungaria dacă Orbán câștigă din nou. Cinci opțiuni pe masa diplomaților europeni
Digi24
Trump ia în calcul o operaţiune de mare risc pentru extragerea a 450 kg de uraniu din Iran
Cancan.ro
Câte mii de euro a primit eliminata Loredana Pălănceanu, de la Antena 1, pentru cele 12 săptămâni la Survivor 2026
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu noua iubită a milionarului care a avut o relație cu Mădălina Ghenea
Adevarul
Generația chiriașilor de nevoie: „Nu îmi permit nici măcar o garsonieră într-un oraș mic, oricât de mult aș munci”
Mediafax
Câți soldați sunt necesari pentru a invada o țară? Lecțiile războaielor recente
Click
Leguma pe care o poți cultiva în ghivece, chiar dacă nu ai o grădină
Digi24
Universitățile din Rusia pun presiune asupra studenților pentru a lupta în Ucraina: „Sunteți cu toții lași?”
Cancan.ro
BREAKING! 'Gata, s-a terminat'. Anunțul momentului din spital, despre Mircea Lucescu
Ce se întâmplă doctore
Daniela Gyorfi a trecut prin mai multe transformări estetice. Cum arăta înainte vedeta: „Sunt o femeie asumată…
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reducere specială pentru românii care cumpără Tesla Model 3 sau Model Y. Ce discount oferă producătorul american
Descopera.ro
Psihologii explică de ce te simți mai bine atunci când ți se anulează planurile
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
Exercițiile „statice” care pot înlocui mersul la sală: 14 minute, de trei ori pe săptămână