CBS se extinde în 83 de teritorii din lume, inclusiv în România

CBS se extinde în 83 de teritorii din lume, inclusiv în România
Publicat: 01/08/2012, 16:39
Actualizat: 05/07/2013, 19:39

Chellomedia și CBS Studios International au anunțat, miercuri, începutul unei noi colaborări, prin intermediul căreia televiziunile din portofoliul Chello Zone vor fi lansate sub brandul CBS și vor fi difuzate în 83 de teritorii din Europa, inclusiv în România, dar și în Orientul Mijlociu și Africa.

Acest nou parteneriat reprezintă o extindere a unui parteneriat încheiat în noiembrie 2009, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Astfel, televiziunile din portofoliul companiei Chellomedia vor fi rebranduite și vor avea un nou conținut, devenind CBS Drama, CBS Reality și CBS Action în teritorii precum: Polonia, Benelux, Turcia, Africa de Sud și Rusia. În prezent, televiziunile companiei Chello Zone din cele 83 de teritorii ajung în casele a peste 43 de milioane de abonați.

În urma parteneriatului, în România, televiziunea Zone Reality va deveni CBS Reality, iar modificarea de denumire și conținut ar urma să fie implementată din lunile septembrie-octombrie, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse.

Pe de altă parte, potrivit comunicatului, televiziunile CBS Chello Zone vor conține programe recunoscute internațional și emisiuni de tip franciză din arhiva CBS, care cuprinde peste 70.000 de ore de transmisie și programe precum: „48 Hours”, „Judge Judy”, „Dynasty”, „Star Trek”, „Touched By an Angel” și „America”s Next Top Model”. Pe lângă programele deja deținute de CBS, vor fi achiziționate și altele de la terți furnizori.

În urma parteneriatului, CBS primește 30% din cota posturilor de televiziune, contribuind cu propriile programe și titluri recunoscute la nivel global. Canalele vor continua să fie operate de Chello Zone, iar noul consiliu va fi format deopotrivă de reprezentanți CBS și Chello Zone, care se vor ocupa de strategia și direcțiile grupului.

„Chellomedia continuă să se axeze pe construirea și creșterea portofoliului canalelor de televiziune la nivel internațional, iar colaborarea cu cele mai puternice branduri de divertisment face parte din strategia noastră; suntem încântați de parteneriatul pe care l-am construit cu CBS și, odată, cu semnarea acestei colaborări ne-am luat angajamentul să creștem numărul de abonați”, afirmă președintele Chellomedia, Niall Curran.

„Aceasta este o oportunitate extraordinară, deoarece conținutul programelor CBS și brandurile noastre internaționale vor face din acest parteneriat un adevărat succes”, declară Armando Nuñez, președinte CBS Studios International. „Portofoliul nostru de programe va beneficia, astfel, de o distribuție lărgită în toată lumea. Echipa Chello reprezintă un partener remarcabil, iar expertiza canalelor lor se potrivește perfect cu programele noastre de renume mondial. Așteptăm cu interes demararea acestui nou capitol al colaborării noastre”, mai spune Armando Nuñez.

„Lansarea canalelor CBS Chello Zone va fi pe placul partenerilor și publicului nostru. Această colaborare marchează un pas important alături de CBS Studios International și astfel începe o nouă eră pentru ambele companii. Canalele TV din Marea Britanie au evoluat impresionant și așteptăm cu nerăbdare același succes și în regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa, n.r.), urmând să punem la dispoziția milioanelor de telespectatori programele și titlurile portofoliului CBS”, declară Dermot Shortt, Chief Executive Officer Chello Zone.

În urma parteneriatului încheiat între cele două companii în noiembrie 2009, televiziunile CBS Chello Zone din Marea Britanie au cunoscut o dezvoltare importantă, odată cu rebranduirea acestora din anul 2009. Astfel, numărul telespectatorilor care urmăresc posturile CBS a crescut cu 130% (în perioada noiembrie 2009 – iunie 2012).

Canalele internaționale CBS difuzate în Marea Britanie, India și Australia, dar și în cele 83 de teritorii noi, însumează acum 105 milioane de gospodării.

Chello Zone are în portofoliu televiziunile Zone Romantica, Zone Reality și Club TV.

Zone Romantica a fost primul canal tematic, lansat în anul 1998 de Zone Vision, companie care și-a păstrat același nume până în anul 2006. Canalul a fost prima oară disponibil în Ungaria și Polonia și ajunge în prezent la peste 7,8 milioane de abonați din 22 de țări. În urma parteneriatului cu CBS, în Polonia, Zone Romantica va deveni CBS Action, iar în celelalte teritorii – CBS Drama.

Zone Reality a fost inițial lansat în Europa în anul 1999 sub numele de Reality TV. Canalul este acum disponibil în 81 de țări și are peste 25 de milioane de abonați. Zone Reality va deveni CBS Reality în toate teritoriile, inclusiv în România.

Club TV, cunoscut la început sub denumirea de Club, a fost lansat de Chellomedia în anul 1999. Canalul a făcut parte din portofoliul Chello Zone până în anul 2005, iar în prezent ajunge la peste 5,8 milioane de abonați din Polonia. Canalul va deveni CBS Drama, în funcție de zonă.

Pe de altă parte, canalele CBS Chello Zone U.K. reprezintă un portofoliu ce însumează șase canale britanice de divertisment, parteneriatul dintre cele două corporații fiind un joint venture încheiat în luna septembrie a anului 2009 între CBS Studios International și Chello Zone. Portofoliul cuprinde: CBS Reality, CBS Reality +1, CBS Drama, CBS Action, Horror Channel și Horror Channel +1 și dispune de o gamă largă de conținut de tip dramă și reality, parte din arhiva CBS. Canalele CBS Chello Zone ajung în peste 14 milioane de case prin intermediul platformelor Sky, Virgin Media și Freesat.

CBS Studios International este lider în furnizarea de programe pe piața de televiziune internațională, având licențe pentru mai mult de 200 de piețe, cu difuzare în peste 30 de limbi pe numeroase platforme. CBS Studios International exportă, de asemenea, producții locale pentru zone din diferite colțuri ale lumii și deține societăți de tip joint venture în Marea Britanie și Irlanda (CBS Chellozone U.K. Channels Partnership), în Australia (Elevenco, o societate de tip joint venture cu Ten Network Australia și TV1 și canale în parteneriat cu CBS, NBCU și SONY) și în India (BIG CBS, un parteneriat de tip joint venture cu Reliance Broadcast Networks Limited). Conținutul programelor provine de la CBS Television Studios, CBS Television Distribution, Showtime, CBS News, CBS Films, precum și dintr-o arhivă cu peste 70.000 de ore de programe. CBS Studios International este o divizie care aparține de CBS Corporation.

Corporația CBS deține cea mai vizionată rețea de televiziune din Statele Unite și una dintre cele mai mari arhive cu un conținut de programe de divertisment, care au făcut din marca sa – „The Eye” – unul dintre cele mai recunoscute branduri din lume. Compania activează în toate domeniile media și de divertisment, incluzând cablu TV, presă, radio, televiziune locală, film, advertising outdoor și comunicare social media.

Chellomedia este divizia principală de conținut a Liberty Global Inc. Compania deține un portofoliu de 56 de canale tematice, dintre care 37 sunt 100% proprietate privată. Restul de 19 canale se află în regim de joint-venture cu o serie de companii media de top, precum: A+E, CBS și MGM și cu platformele Polsat și Zon Multimedia. Chellomedia oferă o gamă largă de servicii de televiziune prin parteneriatele de tip B2B, cu At Media și Chello DMC, pentru o varietate de canale internaționale.

Chello Zone este unul din liderii internaționali în producția și distribuția canalelor tematice din Europa, Orientul Mijlociu, Africa și Asia. Compania deține un portofoliu de cinci branduri consolidate: Zone Reality, Zone Romantica, Horror Channel, Extreme Sports Channel și canalul JimJam pentru preșcolari. Chello Zone operează, de asemenea, o serie de canale în regiunea EMEA, printre care se numără Outdoor Channel, Food Network și Fine Living în colaborare cu Scripps Networks Interactive. Împreună cu CBS Studios International, Chello Zone a înființat o societate mixtă cu un portofoliu de șase posturi britanice de divertisment. Canalele Chello Zone sunt transmise în peste 160 de milioane de case, din mai mult de 112 țări și sunt difuzate în 27 de limbi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York