Prima pagină » Magazin » Ce muzică asculta teroristul Osama bin Laden. „Aprecia cântecele acestui evreu algerian”

Ce muzică asculta teroristul Osama bin Laden. „Aprecia cântecele acestui evreu algerian”

Ce muzică asculta teroristul Osama bin Laden.
Osama bin Laden pare să se fi numărat printre iubitorii muzicii lui Enrico Macias, un interpret de origine evreiască născut în Algeria, celebru mai întâi în Franța în anii 1960-1970 și apoi în întreaga lume, scrie luni BBC, care va difuza un documentar în legătură cu 1.500 de casete audio descoperite la Kandahar, într-o clădire care a servit drept bază în Afganistan, între 1997 și 2001, pentru fostul lider Al-Qaida.

Înregistrările sunt de o mare diversitate: discursuri, printre care unele rostite de Bin Laden însuși, jurăminte, convorbiri cu mujahedini care au luptat în Afganistan împotriva sovieticilor la sfârșitul anilor 1980 — au fost înregistrați peste 200 de vorbitori diferiți – sau cântece islamice. ‘Aceste cântece au un impact emoțional, ele aduc în viața civilă luptele pe care mulți le văd doar la televizor. Este ceva intim când le asculți la căști fiindcă ele se joacă cu adevărat cu imaginația ascultătorilor’, a declarat Flagg Miller, expert în literatură și cultură arabă la Universitatea California din Davis, care a analizat cele 1.500 de casete.

El a publicat și o carte asupra acestui subiect intitulată ‘The Audacious Ascetic, What the Bin Laden Tapes Reveal About Al-Qaida’, relatează Agerpres.

Potrivit lui Flagg Miller, în ceea ce privește muzica occidentală, liderului Al-Qaida se pare că nu îi plăcea prea mult genul pop anglo-saxon, ci mai muzica melodioasă a lui Enrico Macias (Gaston Ghrenassia pe numele său real).

‘Eu cred că această colecție de cântece franțuzești arată diversitatea limbilor pe care le vorbeau arabii afgani din Kandahar, care avuseseră numeroase experiențe de viață. Mulți dintre ei au trăit în Occident perioade lungi de timp’, a afirmat specialistul american. În opinia lui, aceste înregistrări arată că ‘într-un moment al vieții lor au apreciat cântecele acestui evreu algerian și au continuat să o facă în pofida altor lupte, care ar fi sugerat cu claritate că un asemenea gest era o erezie’.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Obiectele pe care le aruncăm zilnic ar putea încălzi casele! Invenția unui tânăr inginer francez
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi