Cetatea bastionară de tip Vauban: una dintre imaginile emblemă din Alba Iulia

Publicat: 30/07/2014, 14:52
Actualizat: 08/02/2019, 17:36

Pe lângă acest aspect demn de reținut, lucrările de restaurare și redare în circuit turistic au transformat cetatea simbol a orașului Alba Iulia într-una dintre cele mai frumoase și pitorești cetăți din România. Istoria, arhitectura și amplasamentul ei sunt de-a dreptul fabuloase pentru miile de turiști care încep să o descopere de la an la an.

Geniul Mareșalului Vauban și planurile arhitectului Visconti

Cetatea denumită de austrieci Alba Carolina în cinstea Împăratului lor, Carol al IV-lea, a fost ridicată la scurt timp de la instaurarea dominației habsburgilor în Transilvania. Ridicată între anii 1715-1738, cetatea este de fapt cea mai reprezentativă și importanntă fortificație cu bastioane de tip „Vauban” din România, fiind concomitent și una dintre cele mai importante de acest fel din Europa. Cetatea Alba Carolina este și cel mai semnificativ ansamblu baroc din Transilvania.

Edificiul cu rol inițial de pază și apărare a fost construit după planurile arhitectului italian Giovanni Morando Visconti.

Acesta a construit cetatea după cele mai noi și mai avansate metode de fortificații ale timpului, inspirate de sistemele de turnuri și creneluri concepute de arhitectul și militarului francez, Mareșalul Vauban, care prin numele și viziunea sa a inaugurat o nouă serie de sisteme de fortificații în Europa. Cum cetatea a fost fost construită într-o perioadă volatilă din punct de vedere geopolitic și militar, autoritățile habsburgice nu au precupețit nicio sumă de bani destinată ridicării unei fortificații care se presupunea a avea un rol dublu: acela de sistem de apărare împotriva invaziilor turcești, precum și simbol palpabil și vizibil important în procesul de consolidare a puterii lor în Transilvania, teritoriu ocupat de habsburgi la acea vreme. În planurile dinastiei de Habsburg, cetatea din Alba Iulia trebuia să devină de fapt, cea mai mare și mai importantă fortificație din tot Ardealul.

Costul final al lucrărilor a fost unul enorm, cercetătorii estimând că au fost cheltuiți peste un milion guldeni de aur în această direcție. Planul inițial al cetății a fost trimis la Viena pentru a fi aprobat de Prințul Eugeniu de Savoia, care l-a aprobat și ulterir a înmânat în anul 1714 ordinul de începere a lucrărilor către Generalul Steinvill, comandantul trupelor imperiale austro-ungare din Transilvania.

Cetatea avea să fie amplasată în cea mai strategică parte a așezării, adică exact deasupra locului unde fuseseră ridicate alte două cetăți de apărare mai vechi. Este vorba de castrul roman unde era încartiruită Legiunea a XIII-a Gemina, pe ruinele ei fiind ridicată în perioada medievală Cetatea Bălgradului. Construirea ei a început în data de 4 noiembrie 1715, fortăreței fiindu-i alocată în primă instanță o suprafață de circa 140 hectare provenite din dărâmarea unei părți din vechiul oraș medieval.

Cetatea are un plan heptagonal, care cuprinde un prim fort pricipal care deservește un numări de șapte bastioane de apărare. Întregul edificiu este înconjurat de două rânduri de șanțuri de apărare care au între ele mai multe valuri masive de pământ amplasate în pantă tot în ideea îngreunării cât mai mult posibile a oricărui asalt al armatelor inamice.

Arhitectul Giovanni Morando Visconti a participat în prima parte și la lucrările de construcție ale cetății, el murind de ciumă la doi ani de la demararea lucrărilor, mormântul său fiind amplasat în Catedrala Romano Catolică din Alba Iulia.

Renașterea cetății construite prin munca iobagilor români

La fel ca în cazul tuturor orașelor, castelelor, drumurilor și altor obiective de acest fel din Transilvania, fortăreața a fost construită cu materiale provenind din zonă și prin exploatarea romînilor cu statut de șerbi care au fost folosiți ca forță de muncă brută. În acest sens, istoricii estimează că un număr de aproximativ 20.000 de iobagi români strămutați din tot Ardealul, au fost folosiți la construirea cetății. Pe de altă parte, autoritățile au folosit meșteri pietrari și zidari italieni care au supravegheat construcțiile, iar pentru efectuarea lucrărilor de sculptură de la porțile și bastioanele cetății, autoritățile Habsburgice au adus o echipă de meșteri austrieci coordonată de sculptorul Johann Konig. Zidurile au fost ridicate ușor oblic pentru a provoca astfel ricoșeul mai ușor al ghiulelelor și altor proiectile de artilerie. Zidurile inițiale au fost ridicate din cărămidă și piatră, fiind îmbinate fără denivelări. Arhitecții au decis totuși să păstreze două bastioane din vechea cetate medievală, care aveau să primească rolul de platforme noi de tragere.

Lipsa banilor a făcut totuși ca proiectul inițial al habsburgilor să nu fie finalizat în întregime. Atacurile turcilor otomani i-au obligat pe habsburgi să dirijeze restul banilor spre întărirea cetăților de la granița cu turcii. Așa că spre finalizarea lucrărilor, autoritățile au renunțat la construirea celei de-a patra linii de apărare.

Prin urmare, în preajma anului 1738, adică la finele lucrărilor, cetatea era compusă din trei mari sisteme de apărare. Primul consta în cetatea propriu-zisă, construit în formă de stea cu șapte colțuri marcate de șapte bstioane înalte de 12 metri și situate la distanțede 116-135 metri unul de altul.

Accesul în cetate se fpcea prin cele șase porți, situate pe parte de est și de vest, în dreptul fiecrăei linii de apărare. Unul dintre aspectele originale ale Cetății Alba Carolina constă în diversitatea aspectelor decorative care împodobest porțile de acces. Aici se pot admira și astăzi statuile și basoreliefurile care reprezintă scene de război și figuri legendare fie din Antichitatea Greco-Romană, fie din războaiele austriecilor cu otomanii.

Ca detaliu demn de reținut, cu prilejul Revoluției din anul 1848, trupele ungurilor conduse de Kossuth Lajos și Generalul Josef Bem au atacat timp de trei luni Cetatea Alba Carolina fără să o poată cuceri.

Recent, cetatea a terecut printr-un amplu proces de restaurare. Trei dintre cele mai impostante proiecte de resturare au fost teminate, iar Porțile I, III și IV pot fi vizitate la ora actuală. Primăria orașului Alba Iulia a reușit să investească o mare sumă de bani pentru conservarea și punerea în valoare a cetății. În prezent există mai multe proiecte atât pe bani publici, cât și pe fonduri nerambursabile de la U.E. pentru amenajarea și exploatarea turistică la parametrii maximi ai întregului complex al cetății. Unul dintre aceste proiecte s-a finalizat în „Traseul celor Trei Fortificații”, obiectiv realizat și în baza programului „Beautiful Romania”. Este un circuit turistic care îi poartă pe vizitatori în cele mai importante faze istorice ale orașului Alba Iulia, de la castrul roman la cetatea de tip Vauban.

Cea mai mare cetate din țară ne așteaptă să o vizităm!

Proiectul CITYLOGO, finanțat de către Comisia Europeană prin Programul URBACT II, în cadrul căruia Municipiul Alba Iulia este partener alături de alte orașe europene (http://urbact.eu/fr/projects/metropolitan-governance/citylogo/homepage/),susține evenimentul Alba sub lumini de Oscar, organizat în premieră în Alba Iulia. Acesta reprezintă una din acțiunile propuse de către Grupul Local de Sprijin al proiectului,din care fac parte mai mulți factori interesați locali, printre care și un fotograf și un blogger. Printre obiectivele proiectului se numără și creșterea vizibilității orașului Alba Iulia la nivel național și internațional ca destinație atractivă pentru turiști și investitori.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Un drog „neobișnuit de puternic” a omorât un om și a băgat alți opt în...