Prima pagină » Magazin » Conducerea TVR a decis înființarea a două noi departamente

Conducerea TVR a decis înființarea a două noi departamente

Conducerea TVR a decis înființarea a două noi departamente
Conducerea TVR a decis înființarea a două noi departamente, unul de marketing și unul de business

Planul de înființare a acestor departamente a mai fost analizat de membrii CA al TVR și în alte ședințe din trecut, însă a fost respins până în acest moment.

Decizia de înființare a acestor două departamente noi a fost luată însă, luni, cu majoritate de voturi, în ședința CA, au precizat sursele citate.

Unul dintre membrii CA al TVR care a votat în ședința de luni împotriva acestui proiect a fost Claudiu Brînzan.

Acesta a precizat, pentru MEDIAFAX, că a votat împotrivă întrucât pentru înființarea celor două noi departamente este necesară modificarea organigramei TVR.

„Eu și mai mulți colegi nu am fost de acord cu această măsură întrucât, atunci când era președinte director general Claudiu Săftoiu, am semnat un memorandum cu Guvernul României (în 2012, n.r.), prin care eram păsuiți de niște datorii cu condiția să respectăm niște reguli, printre care și aceea de a nu modifica organigrama. Or noi am considerat că apariția a două noi departamente în structura SRTv automat înseamnă modificare de organigramă și, din păcate, nu am avut câștig de cauză”, a spus Claudiu Brînzan. El a precizat că speră ca încălcarea acestui memorandum de către TVR să nu aibă consecințe negative pentru Televiziunea Română.

Până la ora difuzării acestei știri, președintele-director general al TVR, Stelian Tănase, nu a putut fi contactat de agenția MEDIAFAX.

Pe de altă parte, agenția MEDIAFAX a relatat încă din 25 septembrie că TVR vrea să înființeze un departament de business, care să dezvolte Televiziunea Română în mediul online, să crească numărul de persoane care se ocupă de vânzarea de publicitate și să exploateze financiar Arhiva televiziunii publice.

„Noi încercăm să dezvoltăm zona de new business. Vom repropune Consiliului de Administrație înființarea unui departament de business, în care zona de online, Video-on-Demand și de monetizare a Arhivei reprezintă o direcție strategică (…) Suntem convinși că avem o mină de aur și vrem să o ducem către public și să și câștigăm bani din asta”, a declarat, pe 25 septembrie, pentru MEDIAFAX, Lucian Romașcanu, consilier în chestiuni de management al președintelui-director general al TVR, Stelian Tănase.

Totodată, Lucian Romașcanu a precizat că, în acest moment, există o structură de marketing comunicare și de vânzări de publicitate în TVR, însă aceasta nu acoperă aspecte importante și necesare într-o televiziune.

„Părți importante dintr-un departament de marketing, normale, ale unei televiziuni nu fac parte din departamentul de marketing al Televiziunii Române, precum activitatea de promo, de grafică. Sunt în afara departamentului. Pe partea de vânzări de publicitate este o subdimensionare flagrantă a schemei. În acest moment există doar trei persoane în televiziunea publică care se ocupă direct de vânzarea de publicitate și nu există o abordare coordonată în ceea ce privește dezvoltarea de business online. În intenția noastră vor exista departamente diferențiate pe misiunile lor”, a spus Lucian Romașcanu.

El a mai spus la momentul respectiv că există intenția creării unui departament de marketing și comunicare, „care să se ocupe exclusiv de partea aceasta și care să integreze toate serviciile necesare”. „Și ne propunem să avem un departament comercial care va avea și sectorul de vânzare de publicitate bine completat cu personal. Și, de asemenea, intenționăm să avem și o zonă de business care să se ocupe de monetizarea unor servicii în care TVR excelează, de producție, de studiouri ș.a.m.d., de monetizare a Arhivei TVR”, a mai spus atunci Lucian Romașcanu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!