Prima pagină » Magazin » Cum explică TVR eșecul României la Eurovision 2018: Au fost probleme

Cum explică TVR eșecul României la Eurovision 2018: Au fost probleme

Cum explică TVR eșecul României la Eurovision 2018: Au fost probleme
Detalii în articol

Piesa „Goodbye”, interpretată de trupa The Humans, aleasă de publicul din România pentru a ne reprezenta la Eurovision 2018, nu s-a calificat în finală. Deși vocea Cristinei Caramarcu, solista trupei, a fost apreciată de jurnaliștii prezenți la Altice Arena din Lisabona ca fiind cea mai bună feminină din concurs, iar prestația grupului a fost întâmpinată cu entuziasm încă de la prima repetiție, rezultatul votului nu a fost de partea românilor, potrivit comunicatului TVR.

Pe parcursul celor 15 minute alocate sesiunii de vot, numeroși români din străinătate au reclamat defecțiuni tehnice la sistemul telefonic. Mesajele, viralizate prin rețelele de socializare, veneau din țări cu importante comunități de români, precum Germania și Italia, unde problemele operatorilor de telefonie au grevat posibilitatea de a vota reprezentanții noștri în concurs. Astfel, în Italia, trei dintre rețelele naționale nu au funcționat în acea seară, iar, în Germania, abonații unuia dintre marii operatori de telefonie nu au putut trimite voturile.

„Am crezut în șansa noastră până la final și am dat totul pentru România în această seară. Din păcate, rezultatul a fost altul decât cel la care ne așteptam, dar rămânem cu bucuria că ne-am reprezentat țara pe scena Eurovision”, au declarat membrii The Humans la aflarea rezultatului.

„Joi seară, nu am fost singuri pe scena concursului. I-am simțit alături de noi pe românii de acasă și de pretutindeni, cărora le mulțumim pentru că ne-au susținut și au votat, oriunde unde a fost posibil, pentru calificarea noastră”, au mai declarat membrii trupei The Humans la finalul spectacolului.

De la introducerea sistemului cu semifinale, în 2004, România s-a calificat în fiecare an în finală. O excepție a fost anul 2016, când România a fost descalificată din start pentru că Televiziunea Română avea datorii la European Broadcasting Union (EBU), organizatorul concursului internațional.

Ca și cele două semifinale, de marți și joi, finala Eurovision 2018 va fi transmisă în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internațional și online, pe TVR+, sâmbătă, începând cu ora 22.00.

În urma semifinalelor de marți și joi s-au calificat Norvegia, Serbia, Danemarca, Moldova, Olanda, Australia, Ungaria, Suedia, Slovenia, Ucraina, Albania, Cehia, Lituania, Israel, Estonia, Bulgaria, Austria, Finlanda, Irlanda și Cipru. Lor li se adaugă grupul celor cinci mari (Franța, Germania, Spania, Marea Britanie și Italia) și țara gazdă, Portugalia.

Eurovision Song Contest 2017 a avut loc la Kiev, iar concursul a fost câștigat de reprezentantul Portugaliei, Salvador Sobral, cu piesa „Amar Pelos Dois”.

Anul trecut, reprezentanții României, Ilinca și Alex Florea, au obținut poziția a șaptea, cu un total de 282 de puncte, cea mai bună clasare a României în concurs de la succesul obținut de Paula Seling și Ovi la ediția din 2010 și a patra în istoria participării țării noastre la Eurovision.

Cele mai bune performanțe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminița Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling și Ovi – Oslo, 2010) și o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
FOTO. Ioana, moștenitoarea imperiului Țiriac de 2 miliarde de euro, apariție spectaculoasă
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!